03 February 2013

Abraham Lincoln şi telegrafia
Producătorul şi regizorul Steven Spielberg a folosit radioamatorismul şi telegrafia în trei dintre cele patru ultime filme ale sale: Super 8 (2011), Aventurile lui Tin Tin (2011) şi Lincoln (2012). Membri ai organizaţiei Morse Telegraph Club au jucat un rol important în realizarea filmului Lincoln, produs şi regizat de Spielberg, care are 12 nominalizări pentru premiile Oscar, decernate anual de Academia Americană de Film cu sediul în Los Angeles, California.
Morse Telegraph Club (MTC) este o organizaţie internaţională non-profit dedicată perpetuării cunoaşterii şi tradiţiilor telegrafiei. Printre membri se numără nu numai cei care au activat în domeniu folosind codul Morse, prin fir sau fără fir, dar şi cei care sunt activ implicaţi în ţelurile şi iniţiativele organizaţiei. Aceste ţeluri – dar fără să se limiteze la acestea – sunt prezervarea moştenirii telegrafiei şi educarea publicului despre istoria comunicaţiilor prin intermediul telegrafiei.
Conform preşedintelui internaţional al MTC James Wades WB8SIW, mai mulţi membri ai MTC – inclusiv Tom Perera W1TP, Derek Cohn WB0TUA, Kevion Saville N7JKD şi Roger Reinke – au pus la dispoziţie pentru filmări aparate care să echipeze 16 poziţii de operare înfăţişate în scenele care se desfăşoară în Departamentul de Război. Jim Wilson K4BAV şi fiul său Matt au jucat chiar roluri ca figuranţi. Wilson a conlucrat şi cu echipa de producţie şi cu actorii, explicându-le tehnologia telegrafiei şi rolul telegrafului în anii 60’ ai secolului XIX. 
«Nouă dintre cele 16 poziţii telegrafice prezente în Departamentul de Război au fost integral operaţionale. Aceste aparate au putut fi operate în orice combinaţii prin folosirea unui program de calculator specializat. Dacă ar fi fost necesar s-ar fi putut insera şi un manipulator simplu pentru ca mesajele să fie improvizate», a spus Wades. El a fost angajat consultant tehnic al producţiei şi a colaborat luni de zile cu scenograful Tony Kushner pentru realizarea scenelor de la Departamentul de Război, coordonarea procesului de procurare a echipamentelor necesare şi pentru a oferi consultanţă istorică pentru scene în care telegrafia era prezentă. De asemenea a conlucrat cu producătorii pentru a crea mesaje de trafic fidele din punct de vedere istoric.

«Suntem extrem de încântaţi că dl. Spielberg şi echipa sa şi-au dedicat timpul pentru a înfăţişa telegrafia cu demnitate şi respect. Este o plăcere pentru noi să fim asociaţi cu un film de înaltă calitate, care a depăşit nivelul de divertisment pentru a deveni o adevărată creaţie artistică», a declarat J. Wades, preşedintele Morse Telegraph Club.

Preşedintele Abraham Lincoln, (1809-1965), personajul central al dramei istorice realizate de Spielberg, avându-l în rolul principal pe Daniel Day-Lewis – nominalizat şi el la Oscar pentru categoria «cel mai bun actor masculin» - este reprezentat în ultimele patru luni ale vieţii sale, înainte de a fi asasinat de John Wilkes Booth, în perioada în care depunea eforturi pentru abolirea sclaviei. Scenariul se bazează parţial pe biografia lui Lincoln scrisă de Doris Kearns Goodwin şi publicată sub titlul «Team of rivals: The Political Genius of Abraham Lincoln». Pe măsură ce Războiul civil se apropia de sfârşit preşedintele lupta pentru adoptarea de către Camera reprezentanţilor – una dintre cele două camere ale Congresului (parlamentului) S.U.A. – a celui de al 13-lea amendament la Constituţia Statelor Unite, care urma să abolească formal sclavia. 
Al 16-lea preşedinte al Statelor Unite (foto Casa Albă)

Filmul a fost prezentat în premieră în octombrie 2012 la New York Film Festival şi în noiembrie 2012 publicului din S.U.A. şi Canada, iar din 25 ianuarie 2013 a fost prevăzut a fi prezent şi în cinematografele din Marea Britanie.
(Surse: saiturile Morse Telegraph Club, ARRL, The Week, Wikipedia, The White House, Cinemagia, YouTube)

Iată şi trailerul internaţional HD al filmului:


*   *   *

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved