***** Francisc Grünberg, YO4PX ***** O pagină dedicată radioamatorilor YO

Radioamatori celebri: Părintele Apollo, SV2ASP/A

«Muntele Athos sau Atos (în greaca modernă Άγιοv Όρος - Sfântul Munte) este un munte (2.033 m) și o peninsulă (cu lungimea de 60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km.²) în nordul Greciei, în regiunea Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1830 călugări.)

Muntele Athos este un sit al patrimoniului mondial UNESCO, fiind o entitate autonomă a Republicii Elene, aflată sub directa jurisdicţie a Patriarhului de la Constantinopol» (Wikipedia)

Pentru DX-mani Muntele Athos are însă şi o semnificaţie specială, pentru că este vorba de o entitate separată DXCC, una în care locuieşte un singur radioamator, părintele Apollo SV2ASP/A. În sondajul celor mai dorite entităţi DXCC Muntele Athos a oscilat între 2001 şi 2011 între locurile 13 şi 18, pentru ca în ultimii doi ani să se stabilizeze pe locul 14. Datorită activităţii fortuit limitate a celui care pentru radioamatori personifică de unul singur o entitate nenumăraţi vânători de DX-uri visează la o legătură cu acesta şi îi urmăresc apariţiile pe benzi în CW, SSB şi RTTY, pe clusterele şi în buletinele DX, sperând să-l înscrie în log. Unii, aflaţi doar la un pas de DXCC Honor Roll (legături confirmate cu cel puţin 331 de entităţi din cele actualmente 340 de entităţi active) sau chiar de DXCC Honor Roll #1 (confirmări din toate entităţile DXCC active) depind pentru finalizarea competiţiei lor de o viaţă de un QSO cu misteriosul monah de pe Sfântul Munte.
Entitatea este cu atât mai rară cu cât desfăşurarea unei DXpediţii în Athos ar necesita aprobarea tuturor stareţilor mănăstirilor, un lucru din cale-afară de dificil de obţinut. Activităţile individuale ale unor vizitatori în decursul ultimilor 30 de ani au fost rare (DL7FT/SV/A, SV1GA/A, SV1JG/A, SY/DJ6SI, SV/A/DJ5CQ), unele dintre acestea nefiind validate de DXCC din cauza absenţei unei documentaţii care să certifice autorizarea corespunzătoare. O surpriză a constituit-o totuşi o activitate de grup a radioamatorilor eleni care după îndelungi insistenţe au obţinut aprobările necesare în 1987:

Informaţiile despre părintele Apollo sunt disponibile pe pagina sa de la QRZ.com. O întâmplare fericită vine însă să adauge acestor informaţii aspecte noi: în cursul misiunii nr. 5 din 2004 în cadrul programului de cooperare ruso-americană în proiectul Staţiei spaţiale internaţionale părintele Apollo a avut numeroase contacte prin radio cu un astronaut rus, care în octombrie 2006 l-a vizitat pe monah pe muntele Athos. Întâlnirea a reprezentat pentru amândoi un eveniment memorabil. Părintele Apollo îl descrie cu emoţie, incluzând şi date ale biografiei şi misiunii sale monastice, dar şi felul în care a devenit radioamator. Datorăm acest material publicat pe saitul ISS Fan Club lui Veronica Della Dora IK3ZAW, care a consemnat şi tradus relatările directe ale părintelui Apollo:

«După încheierea studiilor mele am urmat calea dedicării complete lui Cristos şi am devenit călugăr în 1973. Sunt membru al Consiliului administrativ (Adunarea vârstnicilor) al mănăstirii mele, deţinând rangul al treilea după stareţ. Printre competenţele mele se numără hidraulica, electricitatea, operaţiunile cu maşini de mare putere şi alte sarcini generale de întreţinere a mănăstirii.

Trăiesc din 1980 în mănăstirea Docheiariou, veche de 1000 de ani, situată pe sfânta peninsulă a Muntelui Athos, o republică monastică autonomă autoadministrată situată în nordul Greciei. Pe munte trăiesc circa 2000 de călugări creştini ortodocşi răspândiţi în 20 de mănăstiri. Athosul este singurul loc din lume locuit exclusiv de bărbaţi, care şi-au asumat misiunea glorificării Sfintei Treimi şi a înfrângerii patimilor omeneşti, în căutarea vieţii eterne. […]

Vizitatorilor li se permite o şedere de 4 zile, care poate fi prelungită în situaţii speciale. Prin legea nescrisă a ospitalităţii mănăstirile oferă vizitatorilor întreţinere şi cazare gratuită. Cel care doreşte poate locui într-una dintre mănăstiri perioade mai lungi, luând parte la rutina zilnică a călugărilor şi la diverse munci.

În primăvara anului 1986 mănăstirea noastră a rămas fără telefon timp de peste cinci luni, un fenomen care nu este neobişnuit pe Muntele Athos. S-a întâmplat că unul dintre fraţi care lucra în grădină a lovit cu sapa o piatră mare, iar un mic fragment al acesteia i-a intrat în ochi. După două zile am ajuns cu el la spitalul AHEPA din Thessaloniki. Când dl. Georgiades, SV2RE, profesor oftalmolog şi preşedintele ERBE a auzit ceea ce s-a întâmplat ne-a recomandat ca cineva dintre fraţi să devină radioamator, pentru a asigura comunicarea în situaţii de urgenţă, pentru siguranţa călugărilor, dar şi pentru aceea a tezaurului mănăstirii. Astfel am aflat pentru prima dată despre radioamatorism, iar în 1988 mi-am obţinut autorizaţia.

Dr. Nick Georgiades SV2RE, părintele Apollo SV2ASP/A, George Tsalios SV2UA

Sunt primul şi singurul radioamator care, în pofida tuturor dificultăţilor şi cu toate că nu sunt pasionat de DX (un hobby care nu prea cadrează cu felul meu monahal de viaţă), îşi sacrifică extrem de limitatul său timp liber pentru a face auzită în eter vocea Sfântului Munte şi a oferi bucurii numeroşilor prieteni care aşteaptă cu nerăbdare un QSO. Fac aceasta din 1990, încercând prin prezenţa pe undele radio să trimit din lumea ascetică a Muntelui un mesaj de speranţă şi optimism lumii confuze din exterior.

Ca monah athonit şi ca operator radio îmi ofer cu umilinţă serviciile atunci când este nevoie de ele. La început, când comunicaţiile radio nu erau libere şi telefoanele celulare încă nu apăruseră, am ajutat la coordonarea circulaţiei elicopterelor pentru transportul pacienţilor de pe Muntele Athos în Grecia continentală. Am ajutat şi la comunicaţiile din timpul marilor incendii de pe peninsulă, dar şi în alte ocazii. Simt pe umeri greutatea unei moşteniri de peste o mie de ani, pe care o respect profund şi o răspândesc în lume. Acest sentiment, laolaltă cu câteva întâmplări emoţionante de care am avut parte în decursul anilor prin intermediul radioamatorismului, sunt cele care mă menţin activ în benzi, chiar dacă pentru aceasta îmi consum din timpul preţios necesar îndeplinirii programului dificil al vieţii monastice.

Prieteni din toată lumea pe care i-am întâlnit în eter au venit să mă viziteze, unii dintre ei revin în fiecare an ca pelerini. Una dintre cele mai de neuitat întâlniri pe care am avut-o vreodată a fost aceea cu cosmonautul rus Valery Korzun, cu care obişnuiam să am QSO-uri zilnice pe 2 metri şi cu care am schimbat fotografii digitale în 2002, în timpul misiunii sale de şase luni pe Staţia spaţială internaţională. Mi-a promis mereu că într-o bună zi mă va vizita. Anii au trecut, dar eu nu-mi uitasem prietenul întâlnit pe unde.

În 17 octombrie eram pe punctul de pleca din mănăstire pentru a merge la lucru sus la munte, când unul dintre fraţi mi-a strigat: “Te caută un prieten, un astronaut!” Am zărit un domn zâmbitor care se îndrepta spre mine, însoţit de un episcop şi doi călugări ruşi şi care mi-a spus: “Eu sunt Valery!”. Mi-au dat dintr-o dată lacrimile, nu-mi venea să cred că “cuceritorul universului”, omul care a orbitat în fiecare zi de 16 ori în jurul Terrei a purces la o călătorie atât de lungă spre Muntele Athos, pentru a-l slăvi pe Cel care l-a ajutat în timpul şederii sale pe SSI şi mai ales în timpul activităţilor sale dinafara staţiei, în hăul întunecat al spaţiului cosmic. Am şezut în încăperea oaspeţilor, unde li s-a servit tradiţionalul kerasma (mâncare şi băutură), iar Valery mi-a dat o fotografie cu echipa Misiunii 5 cu următoarea dedicaţie: “Părintelui Apollo de pe Muntele Athos cu dragoste şi recunoştinţă pentru sprijinul spiritual în timpul prezenţei noastre în spaţiu. Valery Korzun, 16.10.2006”. El mi-a dăruit şi un ecuson al expediţiei 5 şi l-a prins de sutana mea. […]

După ce am vizitat katholikon (biserica principală a mănăstirii) m-a rugat să-l duc în shack-ul meu ca să vadă locul de unde obişnuiam să vorbesc cu el. Profund mişcat a luat microfonul în mână. Însă vremea a trecut atât de repede ... iar colegii săi de drum doreau să plece, ca să ajungă până la mănăstirea rusă a Sfântului Panteleimon, următoarea lor escală. Înainte de plecare Valery s-a dus să-şi ia rămas-bun de la stareţul meu şi să-i primească binecuvântarea. Stareţul a început să-i pună o mulţime de întrebări, printre care şi aceasta: “V-a fost vreodată teamă acolo sus în spaţiu?” “Cum mi-ar fi fost teamă, câtă vreme am comunicat zilnic cu mănăstirea Docheiariou?” a răspuns Valery. Cu ochii înlăcrimaţi ne-am îmbrăţişat, promiţându-ne că într-o bună zi ne vom revedea aici, pe Muntele Athos.

Din îndepărtatul Athos, un tărâm care continuă să trăiască netulburat, pe potriva propriilor sale ritmuri şi într-un mod de viaţă neschimbat, vă salută

Părintele Apollo, SV2ASP/A»