Trimiteţi-vă numele şi mesajul spre Marte
NASA invită publicul să-şi trimită online numele şi câte un mesaj personal pentru realizarea unui DVD care va fi purtat la bordul unui vehicul spaţial destinat studierii atmosferei superioare a Planetei roşii.
Misiunea este programată pentru luna noiembrie 2013, iar DVD-ul va fi plasat în vehiculul NASA Mars Atmosphere and Volatile Evolution (MAVEN). DVD-ul face parte din campania Going to Mars coordonată de laboratorul Boulder pentru fizica atmosferei şi a spaţiului (CU/LASP) al Universităţii din Colorado.
Pe DVD vor fi înscrise toate numele primite. Publicul este încurajat să trimită eventual şi un mesaj sub forma unei mici poezii de trei rânduri, un haiku. (în limba engleză)
Dintre toate haiku-urile primite doar trei vor fi selecţionate. Termenul-limită pentru toate trimiterile este 1 iulie. Un vot popular care va începe la 15 iulie va alege cele mai bune trei mesaje care vor fi incluse pe DVD.
«Campania Going to Mars oferă oamenilor din întreaga lume o cale de a realiza o legătură personală cu spaţiul cosmic, cu explorarea acestuia şi în general cu ştiinţa şi de a împărtăşi emoţia misiunii noastre MAVEN», spune Stehanie Renfrow, conducătoarea programului Education and Public Outreach.
Participanţii care îşi vor trimite numele pentru campania Going to Mars îşi vor putea imprima un certificat de apreciere pentru a dovedi implicarea lor în misiunea MAVEN.
«Această nouă campanie este o extraordinară oportunitate de a ne adresa noii generaţii de exploratori şi de a-i trezi interesul pentru ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică. Aştept cu bucurie să ne împărtăşim cunoştinţele ştiinţifice cu comunitatea lumii pe măsură ce MAVEN va începe să afle ce s-a întâmplat cu atmosfera Planetei roşii», opinează Bruce Jakosky, cercetător principal al MAVEN din partea CU/LASP.
MAVEN este primul vehicul spaţial dedicat explorării şi înţelegerii atmosferei superioare marţiene. Vehiculul va investiga felul în care pierderea atmosferei a determinat istoria apei pe suprafaţa sa.
MAVEN este primul vehicul spaţial dedicat explorării şi înţelegerii atmosferei superioare marţiene. Vehiculul va investiga felul în care pierderea atmosferei a determinat istoria apei pe suprafaţa sa.
«Misiunea va continua bogata tradiţie a NASA de inspirare şi implicare a publicului în zborurile spaţiale, în explorarea marţiană», spune David Mitchell, manager de proiect MAVEN de la Centrul de zboruri spaţiale Goddard al NASA din Greenbelt, MD.
(A se vedea acţiunea NASA Trimite-ţi numele [indicativul] pe Marte din aprilie 2011, la care au participat 1,2 milioane de oameni, ale căror nume au fost înscrise într-un microcip plasat la bordul vehiculului marţian Curiosity - nota mea, YO4PX)
(A se vedea acţiunea NASA Trimite-ţi numele [indicativul] pe Marte din aprilie 2011, la care au participat 1,2 milioane de oameni, ale căror nume au fost înscrise într-un microcip plasat la bordul vehiculului marţian Curiosity - nota mea, YO4PX)
Pentru a participa la campania Going to Mars vizitaţi http://lasp.colorado.edu/maven/goingtomars
Informaţii suplimentare despre MAVEN se găsesc la această adresă.
* * *
Procedura de participare
La adresa http://lasp.colorado.edu/maven/goingtomars/wp-login.php se optează pentru înregistrare folosind un cont Facebook, Google, Yahoo, sau OpenID.
Înregistrarea este confirmată printr-un e-mail, expediat la adresa proprie indicată, care conţine un link cu ajutorul căruia se poate efectua apoi logarea. Pe sait se dă clic pe Your name here
sau se deschide direct pagina destinată înscrierii datelor, care se găseşte aici.
sau se deschide direct pagina destinată înscrierii datelor, care se găseşte aici.
Există opţiunea de a trimite un haiku, numai numele, sau amândouă dintre acestea. Înscrierea mesajelor este din nou confirmată printr-un e-mail expediat la adresa proprie. Imediat după momentul înscrierii mesajelor şi acţionarea butonului Submit se poate solicita certificatul, care este afişat instantaneu, pregătit să fie printat prin acţionarea butonului Print de sub certificat sau descărcat şi păstrat în calculator.
Acţiunea de colectare a numelor şi mesajelor, începută la 1 mai, se va încheia la 1 iulie 2013. Votul public pentru alegerea celor trei mesaje (haiku) va începe la 15 iulie şi va dura până la 29 iulie, iar rezultatul acestuia va fi anunţat la 8 august 2013.
În paralel cu colectarea numelor şi mesajelor s-a desfăşurat şi un concurs de creaţie artistică adresat elevilor, care s-a încheiat la 8 aprilie. Pe 16 aprilie a început votul public, care se încheie la 6 mai, iar câştigătorul concursului, cel al cărui desen va pleca la bordul vehiculului MAVEN, va fi anunţat la 20 mai. Au fost trimise 377 de desene, care pot fi văzute aici. Dintre acestea a fost selecţionat pe o pagină separată un număr de creaţii care au adunat până acum cele mai multe voturi, acestea se găsesc aici.
(Sursă: saitul lasp.colorado.edu, foto Los Angeles Times)
* * *