Despre flameri şi troli în spaţiul virtual
(«Flaming»: de la «flame», în limba engleză flacără, foc, pasiune, patimă, văpaie.
«Troll» sau «trol»: creatură supranaturală, spiriduş în mitologia scandinavă, dar şi argotic: persoană care postează comentarii aleatorii, off-topic sau inflamatoare într-un mediu online [Wikipedia]).
Flaming, cunoscut şi sub numele de bashing (de la bash: printre altele ghiont, lovitură) este o interacţiune ostilă şi insultătoare între utilizatorii de internet, care atrage deseori după sine şi proferarea publică de obscenităţi şi vulgarităţi, atribuirea de porecle batjocoritoare, imixtiuni în sfera privată şi în viaţa personală, acuzaţii neîntemeiate sau nedovedite, indiscreţii, calomnii, colportări de informaţii false etc.
Flaming, cunoscut şi sub numele de bashing (de la bash: printre altele ghiont, lovitură) este o interacţiune ostilă şi insultătoare între utilizatorii de internet, care atrage deseori după sine şi proferarea publică de obscenităţi şi vulgarităţi, atribuirea de porecle batjocoritoare, imixtiuni în sfera privată şi în viaţa personală, acuzaţii neîntemeiate sau nedovedite, indiscreţii, calomnii, colportări de informaţii false etc.
Acţiunea de flaming are loc de obicei în contextul social al unui forum de internet, al unui chat, prin unele servere de jocuri online, prin mesageria instant (Yahoo Messenger, Skype), pe reţelele de socializare, pe saituri web, sub articole de presă în publicaţii online care permit înscrierea de comentarii cu sau fără supravegherea unui «moderator». Flamingul este în mod frecvent rezultatul unor discuţii pe teme disputate din lumea reală, cum ar fi politica, religia şi filozofia, subiecte care polarizează întregi categorii de populaţie, dar el poate fi provocat şi de diferenţe de opinii aparent banale sau minore.
Acţiunea deliberată de flaming, spre deosebire de aceea rezultată din discuţii cu încărcătură emoţională, este făptuită de persoane individuale cunoscute sub numele de flameri sau troli, care sunt motivaţi în mod specific pentru a incita la flaming. Aceşti utilizatori s-au specializat în luarea în vizor a unor aspecte particulare şi controversabile ale unui subiect sau ale unei conversaţii. Anumite pagini de internet de-a dreptul se îngrijesc să pună la dispoziţia flamerilor şi trolilor spaţii libere dedicate exprimării complexelor, agresivităţii şi refulărilor lor personale. Cei care recurg în mod repetat la flaming sunt numiţi şi «troli ai internetului» (Internet trolls).
Mulţi sociologi au investigat flamingul şi au formulat diverse teorii despre substraturile fenomenului. Printre acestea sunt menţionate atenuarea percepţiei propriei individualităţi (deindividuation) sau reducerea gradului de conştientizare a sentimentelor şi trăirilor altor oameni (efectul de dezinhibare online), refuzul acceptării normelor de bun-simţ uzuale într-o societate civilizată, eroarea de comunicare cauzată de absenţa unor repere sociale disponibile, existente în comunicarea faţă-n faţă cu interlocutorii.
S-a mai remarcat faptul că dorinţa flamerului sau a trolului de a intra în acţiune este direct proporţională cu gradul de audienţă al grupului sau a publicaţiei, cu alte cuvinte cu cât sunt mai numeroşi cei care pot avea acces la contribuţiile sale cu atât este el mai stimulat să le pună pe acestea la dispoziţie şi să le facă mai contondente.
În general se poate afirma că mediul propice al flamingului sau al trollingului este favorizat de lipsa unui context social real - spre deosebire de cel virtual -, mai cu seamă în condiţiile în care identitatea reală a celor care postează poate fi ascunsă. Sub pavăza anonimatului utilizatorii se pot simţi scutiţi de orice răspundere şi la adăpost de formele de sancţionare care li s-ar putea aplica în împrejurări mai convenţionale.
Într-un articol publicat în The New York Times în 2010 sub titlul «Când anonimatul generează dispreţ» Julie Shuo, proiectant de produse al Facebook, defineşte trollingul ca fiind «acţiunea de postare a unor mesaje instigatoare, peiorative şi provocatoare pe forumuri publice – o problemă veche de când există internetul. Dar rădăcinile sale se regăsesc în cele mai vechi timpuri.
Deja în secolul a IV-lea î.e.n. Platon a abordat în volumul al II-lea al cărţii sale Republica subiectul anonimatului şi al moralităţii în parabola sa despre inelul lui Gyges, un artefact mitic cu însuşiri magice care îi dăruia posesorului său puterea de a deveni invizibil după dorinţă. Filozoful opina că, ajuns în posesia unui astfel de inel, chiar şi un om de obicei corect ar deveni un hoţ, ştiind că nu poate fi prins. Moralitatea, spune Platon, rezidă în expunerea noastră totală; nesupuşi perspectivei de a da socoteală pentru acţiunile noastre noi cu toţii ne-am comporta incorect. Acest lucru este cu certitudine valabil şi pentru trolii anonimi din zilele noastre.»
Una dintre formele flamingului poate fi socotită şi aluzia otrăvită (innuendo) cu destinaţie disimulată. Aparent inocentă şi luată ad litteram ea nu poate fi imputată celui care o lansează. Remarca indirectă despre ceva sau cineva nenominalizat, care sugerează de obicei lucruri pe care autorul ei le consideră reprobabile, instigă de fapt din umbră la condamnarea lor publică. Aluzia cu ţintă mai mult sau mai puţin transparentă este în măsură să culpabilizeze întregi grupuri de utilizatori neiniţiaţi în intenţiile ascunse ale celui care recurge la ea. Aluzia otrăvită este nocivă tocmai datorită caracterului ei difuz, pieziş şi perfid şi potenţialului ei ofensiv.
Julie Shuo mai notează: «Unii ar putea argumenta că lipsirea utilizatorilor de internet de abilitatea de a posta sub anonimat ar fi o încălcare a intimităţii şi a libertăţii lor de exprimare. Dar până la apariţia internetului anonimatul era o raritate. Atunci când cineva vorbea în public ascultătorii îl puteau vedea cu ochii lor pe cel care li se adresa. Alţii sunt de părere că de fapt nu există o metodă realmente eficientă de a scăpa internetul de anonimi. La urma urmei numele şi adresele de e-mail pot fi inventate, şi orice s-ar face mulţi comentatori scriu texte necuviincioase sau agresive afişându-şi fără nicio reţinere numele lor real.»
Cu trecerea anilor termenul de flaming s-a cam demodat, iar trollingul a intrat în vorbirea curentă. Trollingul se aseamănă în multe privinţe flamingului, dar prezintă şi unele caracteristici proprii. În vreme ce termenul de flaming etichetează o manieră extrem de agresivă faţă de ceilalţi utilizatori ai internetului, trollingul se referă la acţiuni care sunt uneori deranjante, fiind însă de obicei lipsite de agresivitate. Apelează la flaming cei care îşi opun vehement unii altora argumente contrarii într-un diferend sau dezbat teme controversate din dorinţa de a juca un renghi cuiva, de a-l ridiculiza, pentru a provoca ilaritate în rândul membrilor grupului sau oprobriul acestora faţă de «adversar», ori pur şi simplu pentru a cauza altor participanţi un disconfort.
Flame trolling - combinaţia nefastă dintre cele două acţiuni mai sus descrise – este postarea de mesaje provocatoare pe un grup de discuţii pe internet, cum ar fi forumurile, grupurile de discuţii şi de ştiri sau mesajele difuzate unor întregi liste din agenda adreselor de e-mail, cu intenţia de a provoca un răspuns furios (un flame) sau o ceartă aprinsă pe un subiect de care trolul nu este de fapt realmente interesat. În vreme ce flamingul poate lua naştere dintr-o dezbatere legitimă sau o nemulţumire, flame trolling implică postarea intenţionată de către troli a unei retorici aţâţătoare, insultătoare sau ameninţătoare, din simpla dorinţă de a se distra sau cu scopul de a-i leza pe alţii, de a provoca răspunsuri emoţionale sau pentru a perturba intenţionat cursul unei discuţii fireşti on-topic.
Flame trolling poate avea la origine diverse cauze, printre care lipsa de înţelegere şi frustrarea, invidia, sentimentul neîmplinirii, insatisfacţia şi inadaptabilitatea. Unele dintre mobilurile acţiunii trolului pot fi dorinţa de a atrage atenţia cu orice preţ pentru a obţine un dram de notorietate şi de a-şi procura un prilej de amuzament pe socoteala altora, plata unor poliţe, răfuiala. Atunci când în flame trolling sunt atraşi mai mulţi utilizatori se poate ajunge la adevărate războaie ale postărilor (flame war), care pot umbri sau chiar zădărnici discuţiile uzuale de pe forumuri, dacă acestea sunt lăsate fără supraveghere.
O abordare pozitivă pentru soluţionarea acestor «războaie» şi detensionarea conflictelor sau pentru a reacţiona la flaming şi trolling este comunicarea deschisă şi directă cu utilizatorii supărători. Printre strategiile valoroase au fost menţionate recunoaşterea erorilor, oferta de a ajuta la încheierea diferendului, prezentarea de argumente clare şi raţionale, chiar şi autocritica. Cu toate aceste metode aflate la îndemâna participanţilor şi a administratorilor spaţiilor virtuale unii preferă să ignore flamingul şi să nu răspundă ofenselor, constatând că de multe ori dacă făptuitorul nu e băgat în seamă el ajunge să fie în cele din urmă marginalizat, izolat şi chiar uitat, pe măsură ce discuţiile de pe forum se desfăşoară în continuare. Din nefericire această tactică nu face decât să-i motiveze pe unii flameri şi troli să-şi intensifice activităţile antisociale, cu scopul de a atrage şi implica un număr cât mai mare de persoane în starea de «beligeranţă», singura în care se simt în largul lor.
(Documentare, adaptare şi prezentare de YO4PX. Surse consultate: Princeton.edu, Net for Beginners, Techterms.com, Urban Dictionary.com, Wisegeek.com, Forbes.com, Wikipedia, The New York Times, imagini Google)
* * *
