Supravegherea şi democraţia

Articolul de mai jos, scris de Nils Muižnieks, comisar al Consiliului Europei pentru drepturile omului, a fost publicat în ziarul britanic The Guardian în 26 iunie 2013 sub titlul «PRISM: supravegherea secretă ar putea distruge democraţia în loc s-o apere».

«Să nu credeţi în povestea potrivit căreia dacă n-ai nimic de ascuns nu ai de ce să te îngrijorezi. Intimitatea noastră nu este un lux. 
Atunci când, acum câţiva ani, directorul executiv al Google Eric Schmidt a fost întrebat dacă oamenii ar trebui să-şi împărtăşească informaţiile cu Google, considerându-l «un prieten de încredere», el a răspuns că dacă noi nu dorim ca cineva să afle ce facem ar trebui înainte de toate să nu făptuim acele lucruri.

Comisari ai informaţiilor şi ai intimităţii individuale din mai multe ţări, inclusiv din Australia, Canada şi Elveţia şi-au amintit probabil de acest interviu atunci când săptămâna trecută au adresat companiei Google o scrisoare, punând sub semnul întrebării respectul pentru intimitate al ochelarilor Google Glass, un dispozitiv care poate fi purtat şi întrebuinţat pentru a filma şi înregistra alte persoane fără ca acestea să aibă cunoştinţă de ce li se întâmplă.

Google nu este singur în folosirea tehnologiei pentru a trage cu ochiul şi cu urechea. O fac şi companii private. Şi a ieşit la iveală că multe companii tehnologice au relaţii intime cu agenţiile de siguranţă naţională ale diverselor state. Ca urmare a dezvăluirii informaţiilor despre programul de supraveghere al S.U.A. PRISM oficiali de rang înalt ai Statelor Unite şi unii lideri europeni, inclusiv secretarul Afacerilor Externe al Marii Britanii William Hague au folosit argumente similare cu acela al lui Schmidt: dacă n-ai nimic de ascuns n-ar trebui să fii îngrijorat.

Nu sunt de acord. Intimitatea este un drept fundamental al omului, unul esenţial dacă dorim să trăim în demnitate şi siguranţă. El nu poate fi confiscat cu una-cu două. Companiile private şi statele ar trebui să dea dovadă de mai multă precauţie în folosirea informaţiilor noastre şi să evite orice abuz care ar putea lua naştere din exploatarea lor fără discernământ. Spionarea pe scară largă a persoanelor individuale fără constrângerea unor reguli legale şi fără o supraveghere democratică poate conduce la efecte adverse asupra libertăţii cuvântului, a asocierii şi a participării şi poate crea un climat social viciat, în care toate persoanele individuale sunt considerate potenţial suspecte.

Fireşte, statele au datoria de a asigura siguranţa graniţelor lor şi, în cursul acestui demers ele pot proceda la supravegherea secretă a acelor indivizii care o ameninţă. Însă cei care implementează supravegherea secretă riscă să submineze şi de-a dreptul să distrugă democraţia, aceasta în timp ce pretind că o apără. Pentru a evita acest risc statele şi companiile private trebuie să aplice politici de supraveghere şi de colectare a informaţiilor care respectă drepturile omului. 

Un pas crucial în acest scop este limitarea supravegherii printr-o legislaţie care se supune cu stricteţe jurisdicţiei Curţii Europene a drepturilor omului. În accepţiunea Curţii colectarea şi înmagazinarea informaţiilor referitoare la viaţa noastră privată nu poate  face abstracţie de preocupările privitoare la respectarea drepturilor omului.

Respectul faţă de valori şi drepturi este enunţat limpede în Convenţia europeană pentru drepturile omului, semnată de toate cele 47 de state-membre ale Consiliului Europei: respectul pentru viaţa privată, libertate şi siguranţă, precum şi accesul la remedii efective care să contracareze imixtiunea în sfera vieţii noastre personale. Mai mult decât atât, statele europene sunt obligate să protejeze persoanele individuale de supravegherea ilegală comisă de orice alt stat şi n-ar trebui să sprijine în mod activ, să participe sau să conspire la o astfel de supraveghere.

Supravegherea trebuie să se conformeze legii, să servească un scop legitim într-o societate democratică, să fie aplicată atunci când e necesar şi în mod proporţional. Cu alte cuvinte, statele nu pot face orice doresc pentru a-şi apăra siguranţa naţională, ci trebuie să acţioneze în limitele unor parametri strict determinaţi. Ca o cerinţă minimă trebuiesc asigurate trei măsuri de prevedere împotriva abuzurilor.

În primul rând legea trebuie să fie precisă şi clară în privinţa contravenţiilor, a activităţilor şi a persoanelor supuse supravegherii şi trebuie să stabilească limite stricte ale duratei acesteia, precum şi reguli privind dezvăluirea şi distrugerea informaţiilor. În al doilea rând ar trebui stabilite proceduri riguroase prin care să se dispună examinarea, folosirea şi înmagazinarea informaţiilor obţinute, iar celor asupra cărora se exercită supravegherea ar trebui să li se acorde şansa de a-şi exercita dreptul la o reparaţie eficientă. În al treilea rând instituţiile care supervizează folosirea supravegherii ar trebui să fie independente, fiind desemnate şi răspunzătoare faţă de parlament, mai degrabă decât faţă de executiv.

Aceste criterii sunt de o importanţă capitală. Respectarea lor nu va diminua siguranţa statelor: dimpotrivă, ea vor spori încrederea în instituţiile publice, care sunt instrumentele de bază ale siguranţei.

Statele europene ar trebui să renunţe la povestea răspândită pe scară largă potrivit căreia intimitatea este un lux la care se poate renunţa oricând fără discernământ. Intimitatea este un drept fundamental al omului, pe care trebuie să-l ocrotim în timpul contracarării ameninţărilor terorismului.»

Nils Muižnieks (născut în 1964 în Statele Unite) este un activist pentru drepturile omului din Letonia. Din 1 aprilie 2012 el este comisar al Consilului Europei pentru drepturile omului. Anterior a ocupat funcţii importante: director între 2005 şi 2012 al Institutului de cercetări avansate social-politice din cadrul Universităţii din Riga, preşedinte între 2010 şi 2012 al Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei (ECRI), ministru între 2002 şi 2004 al guvernului leton pentru integrare socială, antidiscriminare şi drepturile minorităţilor, director între 1994 şi 2002 al Centrului leton pentru drepturile omului. (Wikipedia)

Articol pe aceeaşi temă:
PRASM  

 *   *   * 

Înapoi la pagina principală