03 July 2013

PRASM

PRASM
de John Harper, AE5X

Aţi auzit de PRISM? Acum puteţi deveni un membru activ al PRASM™. Sunteţi un radioamator, de aceea abilităţile dumneavoastră sunt de preţ, ele sunt căutate de Supravegherea şi Monitorizarea Populară a Radioamatorilor (People’s Radio Amateur Surveillance & Monitoring, PRASM™), o nouă agenţie mondială dedicată siguranţei dumneavoastră prin crearea de noi căi de imixtiune în viaţa dumneavoastră personală.
Colegii dumneavoastră amatori realizează legături zilnice cu toată lumea. Până acum majoritatea acestor contacte au rămas neînregistrate şi necorelate între ele. Această situaţie este întru totul nesatisfăcătoare şi se contrapune direct numeroaselor beneficii (obligatorii) ale Legii lui Orwell.
Gândiţi-vă: radioamatorismul a rămas ultima metodă prin care cetăţeni obişnuiţi au comunicat între ei pe distanţe mari, fără să fi lăsat nicio urmă electronică care să poată fi depistată şi verificată.
Din această cauză transiverele de radioamator ar putea ajunge să fie folosite de jihadişti, de membri ai miliţiilor, de aiuriţii de extremă-stângă, de cei care se pregătesc maniacal de sfârşitul lumii şi – de cei mai siniştri dintre toţi – de oamenii normali.
Aşa ceva e absolut inadmisibil!
Cu radiourile lor şi cu ştiinţa lor în calculatoare voluntarilor din rândul comunităţii mondiale a radioamatorilor li se cere să monitorizeze, să înregistreze şi să goniometreze fiecare dintre transmisiunile celorlalţi amatori din lume.
«Prin radioamatori - împotriva radioamatorilor» - acesta este motto-ul PRASM™-ului.
Tehnologia SDR face posibilă identificarea şi înregistrarea simultană a mai multor QSO-uri aflate în desfăşurare, pe largi întinderi ale spectrului RF.
Cu ajutorul unor programe suplimentare staţiile pot fi radiogoniometrate câtă vreme staţia pusă sub observaţie este recepţionată simultan de trei sau mai multe staţii PRASM™. Acest lucru se realizează mai ales prin calculul diferenţelor de timp dintre staţiile de recepţie.
Aceste date, precum şi cele provenind de la serviciile de QSL electronice online şi ale logurilor online vor fi înmagazinate şi corelate într-o cuprinzătoare bancă de date, urmând a fi folosite pentru a determina modelele de operare, orele de somn uzuale ale amatorilor, convingerile lor socio-politice etc.
Se va putea creiona un profil pentru fiecare operator radio din lume. Comportamentele făptaşilor vor putea fi astfel detectate, profilate şi corectate de secţia locală a Poliţiei Gândirii.
De exemplu:
  • Să presupunem că un DX-man lucrează prea multe staţii 4X. Se datorează oare asta propagării, sau operatorul este pro-Israel? În acest din urmă caz el trebuie corectat.
  • Se ştie că o anumită staţie din Texas lucrează în fiecare luni seara cu o staţie din Georgia. Este clar că Bubba şi Bucefal vorbesc despre arme. Şi această situaţie va trebui corectată, mai ales pentru că, după cum se ştie, statele în care locuiesc ei sunt «roşii».
  • Pălăvrăgeala în banda de 20 de metri se înteţeşte în fiecare an la mijlocul lunii decembrie. Îşi urează oamenii Crăciun fericit? Fără nicio îndoială treaba necesită a fi corectată. Guvernul mondial nu va tolera nici o concurenţă care să-i pună atototputernicia sub semnul întrebării.
  • Staţiile din comitatul New York operează cumva lungi perioade de timp în concursul CQWW? E clar că bunurile acestor operatori trebuie inventariate, pentru a se vedea dacă există dovezi privind existenţa unor recipiente pentru băuturi mai mari de 1,5 litri.
  • Un amator din Tokyo nu lucrează prea multe staţii africane? E el cumva rasist? Sau are nevoie de o antenă mai bună? În funcţie de rezultatul unei investigaţii amănunţite Hiro va beneficia de o modernizare a staţiei sale sau de un antrenament al auzului său.
  • Are cumva vreo staţie de amator un indicativ cu sufixul NRAGOP sau EDL? Dacă e aşa Poliţia Gândirii va trebui să afle dacă e vorba doar de o alocare întâmplătoare sau dacă sufixul a fost primit la cerere. Noi afem Metoden za fa vatshem za shbunetz tot.
  • În anumite cazuri trebuie cercetat echipamentul folosit de câte-un amator. A cheltuit el cumva prea mulţi bani pentru aparatura sa? Dacă da, probabil că o parte a bunurilor sale va trebui să fie redistribuită. Posesorii de transivere ultimul răcnet trebuie plasaţi sub o supraveghere mai atentă.
După cum vedeţi se pot afla o mulţime de lucruri din obiceiurile de operare ale unei staţii – dar numai cu condiţia ca informaţiile operaţionale să fie disponibile.
Gândiţi-vă să vă înscrieţi în PRASM™. Şi nu uitaţi: chiar dacă nu monitorizaţi - sunteţi monitorizat.
Sau, după cum spune cu drăgălăşenie Poliţia Gândirii: «Aveţi o staţie pe cinste! Ar fi păcat să i se întâmple ceva ...»
Radioamatorii bloggeri vor fi şi ei supravegheaţi. Orice încercare de satirizare sau de ironizare a practicilor mai sus menţionate va conduce la închiderea blogului fără nicio notificare preala .......

*   *   * 
Articolul de mai sus a fost publicat de John AE5X pe blogul său în iunie 2013. L-am prezentat în traducere cu aprobarea sa.
Iată câteva date scurte autobiografice:
«Sunt în eter din 1978, lucrez mai ales în CW. Mi-a plăcut mereu DX-ul şi taifasurile, recent am devenit interesat şi în concursuri şi în benzile inferioare. Concursurile mele preferate sunt CQWW, ARRL DX, ARRL 160 DX şi cele de tip sprint, la care particip întotdeauna în telegrafie. Am crescut în Tyler, Texas şi am operat de acolo între 1978 şi 1984 ca KA5BBL, apoi am lucrat în Marină în Serviciul de Submarine până în 1993. Aceasta mi-a dat posibilitatea de a vizita ţări DX ca DU, VS6, KH6, KH6, 9V, JA, VK6, VQ9, HS şi KL7. Am revenit în Texas în 2006.»
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: saitul lui AE5X, QRZ.com)

 *   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved