Îngrijorarea preşedintelui: cum predăm ştafeta?

Orice organizaţie serioasă, indiferent că are 20 sau 170.000 de membri, consideră că este obligatoriu să-şi evalueze anual şi retrospectiv activităţile şi rezultatele acestora, să facă un bilanţ, să creioneze planurile pentru viitor şi să le înfăţişeze pe toate acestea membrilor săi. Intrată în cel de al doilea secol de existenţă asociaţia amatorilor americani ARRL nu face excepţie de la această regulă. 

Radioamatorilor din Statele Unite membri ai ARRL le sunt prezentate în fiecare an rapoarte în care sunt evidenţiate cele mai importante întâmplări, proiectele desfăşurate, succesele obţinute şi eşecurile suferite, dar din care reiese şi felul în care liderii îşi evaluează propria activitate şi întrezăresc calea pe care ei intenţionează să îndrume comunitatea în anii ce vin.

Aceste rapoarte conţin întotdeauna mesaje din partea preşedintelui şi a directorului executiv (CEO) al ARRL. Din  partea preşedinţilor succesivi mesajele cu care se deschid rapoartele au fost semnate între 2002 şi 2005 de Jim Haynie W5JBP, între 2006 şi 2009 de Joel Harrison W5ZN, iar între 2010 şi 2015 de Kay Craigie, N3KN. Toate aceste rapoarte pot fi consultate în format PDF la această adresă.

Raportul pentru anul 2016 publicat recent conţine 68 de pagini şi este structurat pe cinci capitole principale: «Mesajul preşedintelui», «Raportul anual al directorului executiv», «Parcuri naţionale în eter», «Retrospectiva anului», «Raportul auditorului financiar». Cei interesaţi se pot bucura de lectura unui material bogat, asemănător unei reviste (dar în care din fericire reclamele sunt absente!), cu numeroase imagini, redactat cu seriozitate şi profesionalism, cu o punere în pagină elegantă şi cu un apreciabil talent publicistic.

Remarcabil este Raportul anual al noului CEO al ARRL Tom Gallagher NY2RF (după pensionarea cunoscutului David Sumner K1ZZ, deţinător timp de decenii al acestei funcţii) care în deschiderea textului său reaminteşte formula succintă în care este sintetizată principala misiune pe care şi-a asumat-o organizaţia de la începuturile sale: «Progresul artei, al ştiinţei şi al bucuriei radioamatorismului». Nu este uitată în Raportul anual nici menţionarea celor cinci piloni pe care se sprijină construcţia întregii organizaţii: 

Serviciul public, Reprezentarea, Educaţia,
Tehnologia, Apartenenţa

Însă pe mine m-a pus pe gânduri mai ales mesajul lui Rick Roderick K5UR, noul preşedinte, ales în 2016 pentru a conduce ARRL în următorii ani. Gândurile sale şi îngrijorarea care transpare din acestea m-au bântuit şi pe mine, în calitatea mea de simplu radioamator, dar şi ca publicist. Ori de câte ori am publicat câte un nou articol sau un nou material educaţional în ultimii 13 ani m-am întrebat cine sunt de fapt cei cărora mă adresez şi în ce măsură cele publicate sunt sau vor fi utile unei comunităţi aflate în continuă şi din ce în ce mai rapidă schimbare. Noii radioamatori au o altă viziune asupra hobby-ului nostru, iar cei care nu înţeleg acest lucru riscă să cadă în desuetitudine. De aceea m-am străduit să pun accentul în munca mea pe reflectarea celor mai noi tendinţe din radioamatorismul mondial, fără însă a da uitării contribuţia generaţiilor anterioare, a celor care au pus bazele pe care se poate clădi progresul anilor viitori.

La fel ca preşedintele Roderick am avut parte de nenumărate eşecuri în a convinge prieteni şi cunoştinţe, persoane tinere sau mai mature, să se alăture rândurilor noastre devenind radioamatori autorizaţi. Aparent zadarnică a fost dăruirea a numeroase exemplare ale CD-ului 110 pagini despre radio, revistele, articolele şi ghidurile, toate publicate şi recomandate cu gândul de a înfăţişa celor necunoscători cam în ce constă pasiunea noastră. Fără vreun rezultat notabil au fost demonstraţiile «pe viu» ale unor contacte în eter de la staţia proprie, nu am impresionat prea multă lume nici cu relatările mele despre DXpediţii în locuri exotice, nici cu frumoasele QSL-uri pe care le-am primit de la partenerii legăturilor mele radio. În afara unei palide uimiri şi a unor zâmbete politicoase şi uşor amuzate («ia uită cu ce chestii ciudate se ocupă unii ...») nu am repurtat prea multe succese. Câţiva mi-au scris că materialele publicate i-au impulsionat să înţeleagă ce înseamnă radioamatorismul, să înveţe şi apoi să obţină autorizaţii de radioamator, dar aceştia au fost din păcate puţini. Cu toate acestea le sunt profund recunoscător pentru rândurile lor şi le spun un călduros «bun-venit»!

Îngrijorarea resimţită de Rick Roderick K5UR în faţa unui auditoriu plictisit este şi îngrijorarea mea, iar ea ar trebui să fie şi îngrijorarea tuturor liderilor aleşi, numiţi sau propulsaţi pe criterii mai mult sau mai puţini democratice în funcţiile de conducere ale unor grupuri, cluburi, organizaţii şi asociaţii locale sau naţionale din România. Eu am impresia că unii din conducerea centrală îşi consideră prezenţa în puzderia de comitete, comisii şi consilii ca o răsplată a activităţilor lor anterioare sau ca pe o izbândă în «cariera» lor de radioamatori, uitând că nu au ocupat funcţia pentru a se mândri cu ea, ci pentru a servi comunitatea. Ei nu dau vreun semn că s-ar preocupa prea mult de pregătirea unei noi generaţii. Închistaţi în propriile lor îndeletniciri, preocupaţi de eternizarea în funcţii indiferent de valoarea sau totala non-valoare a contribuţiei lor la «progresul artei, al ştiinţei şi al bucuriei radioamatorismului», ostili oricăror intenţii de conlucrare şi reînnoire, exclusivişti, auto-izolaţi de marea masă a comunităţii, lipsiţi de cele mai elementare cunoştinţe despre tradiţiile şi prezentul radioamatorismului şi de o viziune cât de cât articulată pentru viitor - astfel de lideri cred că aduc deservicii imense în primul rând misiunii pe care ar fi trebuit să şi-o asume, dar mai cu seamă celor destinaţi să asigure prin propria pasiune supravieţuirea radioamatorismului în vremurile ce vin. Însă părerile mele, fortuit subiective, nu se referă în niciun caz la totalitatea celor aflaţi în funcţii de conducere.
De aceea mi s-a părut importantă traducerea integrală a mesajului preşedintelui ARRL, pe care o dedic celor care mai cred că pe lângă bucuriile de care avem parte prin practicarea hobby-ului avem şi obligaţia de a reflecta: cui şi cum vom preda ştafeta viitorilor radioamatori?

Mesajul preşedintelui

Mandatul meu ca preşedinte al ARRL se desfăşoară în vremuri pasionante. Organizaţia a sărbătorit 100 de ani de existenţă şi am intrat oficial în cel de al doilea secol al nostru având un plan îndrăzneţ şi un nou director executiv. Primul meu an ca preşedinte al ARRL a fost plin de activităţi în lumea radioamatorismului. Întâmplările pe care le veţi citi în acest raport detaliază cele realizate în decursul anului.

Deşi acesta este raportul anual al ARRL-ului, care descrie activităţile organizaţiei, să ne amintim de faptul că noi suntem o organizaţie compusă din membri - ei sunt cei care fac ca organizaţia să repurteze succese. Operatorii radio care îşi investesc cunoştinţele, abilităţile şi timpul de dragul bucuriei singulare a acestui hobby minunat pentru a-l sprijini ne înlesnesc să avem parte de rezultate bune. Citind acest raport veţi întâlni membri ai echipei centrale a ARRL, Consiliul directorilor, organizaţiile din teritoriu şi, de asemenea, unii dintre acei membri ai ARRL care s-au remarcat în mod deosebit în 2016. Eforturile lor fac ca radioamatorismul să se menţină viabil şi să progreseze.

Cu toţii trebuie să ne preocupăm de drumul spre viitor, şi în niciun prilej nu este acest lucru mai evident decât atunci când le vorbim unor tineri despre radioamatorism. Anul trecut am avut ocazia de a vorbi unui grup de liceeni. Mi-am pregătit obişnuita prezentare despre unele întâmplări interesante trăite în cei 50 de ani de când sunt radioamator, despre felul în care comunicăm cu toată lumea, am adus şi unele QSL-uri din locaţii rare pentru a le arăta grupului. Am ţinut această prezentare de multe ori şi, de regulă, cele relatate au reuşit să impresioneze auditoriul – dar nu şi de această dată. Am avut supriza de a vedea feţe inexpresive, plictisite.

Mi-am dat seama că trebuie să-mi schimb abordarea prezentării dacă doresc să captez interesul acestor tineri. La urma urmei, ce poate oferi radioamatorismul celor care au crescut în case cu calculatoare conectate la internet? În zilele noastre tinerii sunt obişnuiţi să fie transportaţi pe autostrăzi cu 110 kilometri pe oră în timp ce urmăresc videouri HD pe iPhone-urile lor. Am schimbat rapid accentul prezentării pe felul în care radioamatorismul s-a schimbat, pe noile tehnologii, pe computerizarea hobby-ului şi despre Raspberry Pi. Am explicat funcţionarea noilor moduri digitale şi am vorbit despre rolul experimentării în radioamatorism. Grupul s-a înviorat. Am atins subiectele care fac legătura dintre radioamatorism şi lume – lumea lor – şi le-am arătat ce posibilităţi îi aşteaptă. Şi ei au reacţionat. Aceasta a fost pentru mine un semnal de alarmă.

Auzim din partea aşa-numiţilor «radioamatori din noua generaţie» că ei nu văd radioamatorismul ca pe o modalitate de a vorbi cu lumea-ntreagă, de a participa la competiţii sau de a se folosi de vreun alt aspect tradiţional al hobby-ului nostru. Următoarea generaţie a operatorilor consideră radioamatorismul ca pe un mediu de comunicare, care are valoare doar ca un mijloc de a îndeplini o acţiune – valoarea nu rezidă în acţiunea propriu-zisă. Prin urmare întrebarea care se pune este: cum amplificăm atracţia radioamatorismului în scopul de a  «recruta» persoane care îl văd ca pe un mijloc pentru atingerea unui scop?

Numeroşi hami sunt tradiţionalişti, mă număr eu însumi printre ei. În general nu ne vine la îndemână să acceptăm schimbările. Însă atunci când am privit feţele tinerilor din acel grup, care reflectau dezintersul faţă de preocupările tradiţionale ale radioamatorilor mi-am dat seama că trebuie să mă schimb – că trebuie să ne schimbăm. Nu va fi un lucru uşor, dar este esenţial să pornim la treabă acum.

Iniţiativele despre care veţi citi în acest raport ne arată radioamatori care atrag oameni în radioamatorism prin noi modalităţi şi prin puncte de acces la care poate că nici nu v-aţi gândit: cluburi de liceu, ştiinţă popularizată şi târguri de makeri. Radioamatori ca dumneavoastră fac ca aceste lucruri să se realizeze. Sper că aceste întâmplări vă vor inspira să găsiţi pe cineva care nu ştie nimic despre radioamatorism – şi nu uitaţi că s-ar putea ca acea persoană să fie interesată de alte aspecte decât cele de care sunteţi dumneavoastră înşivă interesat. Cât de mult vom fi apreciaţi de următoarea generaţie de radioamatori dacă o vom aborda oferindu-le cunoştinţele pe care ea le doreşte cu adevărat, în loc de cele pe care ne închipuim noi că ar trebui să le dorească!

Privind în urmă şi parcurgând paginile acestui raport gândiţi-vă la căile pe care puteţi merge înainte bazându-vă pe realizările obţinute de comunitatea radioamatorilor în cursul anului care a trecut. Ne revine tuturor sarcina de a atrage şi de a reţine o generaţie nouă de operatori radio. Nu subestimaţi influenţa pe care o avem asupra altora; grupul de elevi şi dezinteresul cu care mi-au primit prezentarea cu care am avut succes timp de atâţia ani a avut cu siguranţă o mare influenţă asupra mea.

73, Rick Roderick, K5UR, preşedinte

(Comentariu introductiv, traducere şi prezentare de YO4PX. Surse: ARRL, Google Images. Comentarii pot fi trimise la această adresă şi vor fi publicate sub articol.)

Comentarii

N2YO: Într-adevăr, greu de anticipat direcţia în care radioamatorismul se va îndrepta, câtă vreme noua generaţie “facebook” nu vede nimic captivant în acest hobby. Eu nu cred că aceştia trebuie să vadă în undele radio un mijloc de comunicaţie, pentru că vor ajunge să folosească benzile de radioamatori doar pentru a-şi conecta între ei telefoanele sau calculatoarele. Mai degrabă benzile radio alocate ar trebui exploatate pentru cercetare, experimentare, inovare în aşa fel încât cele mai noi tehnologii să folosească radioamatorismul ca pe un laborator.

*   *   * 

Înapoi la pagina principală