27 August 2017

UN  ZÂMBET  ÎN  ETE (61)
Gary Ross Hoffman KB0H, amatorul amator
Pe această pagină am publicat în noiembrie 2010 articolul lui KB0H  Manualul … şi de ce nu-l citim, iar în martie 2012 Jungla din adâncuri (acesta din urmă cu un fragment audio-video din serialul «Monk» şi trei fragmente din «Cartea junglei» producţie Walt Disney). Citind numeroase dintre scrierile lui Gary am fost încântat de umorul său, dar mai cu seamă de sinceritatea sa, de absenţa oricărei urme de suficienţă, de vanitate sau de înfumurare. 
Dimpotrivă, din rândurile sale răzbate un pronunţat simţ al autoironiei, benefic şi singular în lumea noastră, în care s-a încetăţenit din păcate strădania pentru obţinerea cu orice preţ a unei iluzorii notorietăţi şi dorinţa agresivă şi egocentrică de afirmare a propriei persoane şi a propriilor idei, deşi afişarea acestor ambiţii deşarte nu are întotdeauna o acoperire în rezultate reale şi utile, nefiind de multe ori decât nişte forme fără fond. (A se vedea în aceste sens articolul Comentatorul mioritic).
În cadrul rubricii mele «Un zâmbet în eter» am plăcerea de a vă prezenta în traducere un nou articol, publicat în august 2017 pe pagina lui Gary Hoffman KB0H. Lectură plăcută!

Pe saitul său Gary Hoffman scrie:
«Bun-venit pe noul meu spaţiu care găzduieşte Amatorul amator. (Anterior scrierile sale au fost publicate pe pagina ARRL, asociaţia naţională a radioamatorilor americani ARRL – nota mea, YO4PX). Aceasta este o rubrică având ca temă experienţele trăite de mine în radioamatorism. Competenţa mea tehnică este limitată şi nu prea mă pricep la electronică, de aceea am făcut o mulţime de greşeli. Mă consider doar un radioamator amator, dar nu mă las şi continui să explorez domenii noi. Rubrica prezintă succesele mele – dar şi punctele mele slabe – şi încerc să nu mă iau pe mine însumi prea în serios. Fie că sunteţi un ham experimentat sau unul nou-sosit în hobby, sper că aceste relatări despre eforturile mele să vă facă plăcere.»

Noile diplome (pe care cu toţii am dori să le vedem) 

Of!
Mă uit pe peretele shack-ului meu şi remarc că e total lipsit de diplome de radioamator. Nicio evidenţiere, niciun fel de premii sau menţiuni speciale. Nici urmă de trofee. M-aş putea lăuda cel mult cu câte-o scrisoare de circumstanţă în care mi se scrie «Vă mulţumim pentru contribuţia Dv., vă rugăm mai trimiteţi.»
Unde am greşit? N-am fost eu oare activ ca examinator voluntar? N-am investit eu oare nesfârşite ore în activitatea de voluntar în Serviciul de urgenţă al radioamatorilor? (Amateur Radio Emergency ServiceARES) Nu am contribuit eu oare prin rubrica mea la sentimentul de satisfacţie a nenumăraţi radioamatori care au citit despre toate prostiile pe care le-am făcut? Eu am impresia că mi-am adus propria, deşi mărunta mea contribuţie la hobby-ul nostru.

Cred că problema rezidă în faptul că sunt lipsit de spiritul de competitivitate. Nu dau din coate pentru a ajunge neapărat pe primul loc, pentru a fi considerat cel mai bun sau cel mai rapid într-un domeniu sau altul. Mă străduiesc să fiu competent (deseori fără succes, dar cel puţin mă străduiesc). Singurele mele participări în concursuri au fost întâmplătoare. Însă cei cărora li se decernează toate premiile nu sunt cei ca mine, ci Competitivii.
Nu mă număr printre ei. Eu cred că în jurul nostru există un mare număr de radioamatori care merită să li se acorde recunoaştere pentru realizările lor, chiar dacă ei sunt modeşti şi nu revendică această recunoaştere. De aceea propun crearea unei întregi noi serii de diplome. Iată-le:

Diploma «Lucrat toate mediile de socializare»
pentru prezenţa indicativului dv. pe Facebook, Twitter, Linkedin, What’s Up, Messenger, Skype etc.

Diploma «Sârguinţa»
pentru a fi citit toate anunţurile de la rubrica «Mica publicitate» din QST (revista radioamatorilor americani - nota mea, YO4PX)
şi «Diploma Sârguinţei clasa Super» dacă chiar aţi cumpărat ceva.

Diploma «Cade cerul»
Clasa I:     dacă aţi căzut de pe scară;
Clasa II:    dacă aţi căzut de pe acoperiş;
Clasa III:  dacă v-a căzut antena (menţiune specială dacă v-a şi lovit);
Clasa IV:   dacă au căzut peste dv. vechiturile din shack;
Clasa V:    dacă a căzut peste dv. un alt amator amator.

Diploma «Cine se curentează mai tare?»
Clasa I:    dacă v-aţi curentat cu bateria unui vehicul;
Clasa II:  dacă v-aţi curentat cu un generator;
Clasa III: dacă v-aţi curentat cu reţeaua casnică;
Clasa IV: dacă v-aţi curentat cu o substaţie electrică ( decernat post-mortem).

Cupoane valorice pentru piesele pierdute
Un cupon pentru fiecare piesă minusculă care v-a căzut pe jos şi nu aţi reuşit       s-o mai găsiţi;
Cupoane utilizabile la anumiţi furnizori de piese electronice sau
la ateliere de reparaţii în cazul în care piesele au căzut în transiverul dv.
Diploma «Curcubeul»
pentru instalarea de rezistenţe greşite din cauză că aţi interpretat eronat codul culorilor.
(radioamatorii daltonişti sunt excluşi de la obţinerea acestei  diplome, pentru că ei ar trebui să se priceapă mai bine)

Diploma «Vertijul»
pentru a fi descoperit că vă e teamă de înălţime.

Diploma «Oh, web-ul meu!»
pentru construirea unui sait de radioamator şi invitarea tuturor radioamatorilor să-l viziteze.

Diploma «Nu cade cerul»
pentru a fi raportat cu sârguinţă cer senin în zona dv. în cadrul unor reţele de urgenţă destinată fenomenelor meteo primejdioase.

Diploma «Ah, sculele mele!»
pentru situaţiile în care aţi fi avut realmente nevoie de transiver, dar l-aţi lăsat acasă.
(Observaţie: datorită numărului mare de radioamatori aflaţi în astfel de situaţii numele şi indicativele lor vor fi publicate, însă titularilor nu li se vor expedia diplome pe hârtie).

Diploma «Vai, planul de benzi!»
pentru a fi ieşit din neatenţie în afara limitelor benzilor de radioamator în timp ce foloseaţi un transiver străin ieftin.
(Această diplomă v-ar fi oferită de Comisia federală pentru comunicaţii (FCC)

Diploma «Înscris în toate cluburile»
pentru înregimentarea în toate cluburile de radioamator existente pe o rază de 80 de kilometri;
Bonus dacă chiar vă plătiţi cotizaţia de membru;
Bonus-super dacă sunteţi ales în conducerea a cel puţin două cluburi;
Diploma de maestru dacă pentru întâlniri puneţi la dispoziţie şi mâncarea.

Diploma «Promovarea»
pentru a fi renunţat la acel radio ieftin pe care l-aţi cumpărat şi achiziţionarea unuia mai bun şi mai scump;
Bonus dacă aţi donat vechiul radio unui nou radioamator.

Diploma «În pom»
pentru întinderea de sârme între crengile arborilor
Clasa I:     întindere manuală, folosind o frânghie de care e legată o unealtă grea;
Clasa II:   cu praştia;
Clasa III:  cu arcul şi săgeata;
Clasa IV:  cu o armă cu aer comprimat;
Clasa V:  cu ajutorul unui elicopter;
Clasa «Tarzan» pentru căţărarea în pom.

Diploma «Reuşita ştiinţifică»
Pentru înţelegerea felului în care funcţionează o antenă Yagi;
Pentru a fi reuşit să vă protejaţi de interferenţele mediului;
Pentru faptul de a şti că semnalele radio sunt transmise prin fotoni.

Diploma «Compasiunea»
acordată dacă
aţi dedicat mult timp învăţării codului Morse, fără să-l fi folosit vreodată;
aţi cheltuit o grămadă de bani pentru un mod digital pe care nu-l folosiţi vreodată;
dacă aţi investit mult efort pentru a obţine o autorizaţie de radioamator, fără să fi avut timpul de a ieşi apoi în eter;
dacă aţi instalat o antenă grozavă, dar vecinii v-au obligat s-o demontaţi.

Diploma «Uite-mă!»
pentru că v-aţi mândrit cu hobby-ul dv.
purtând o şapcă cu propriul indicativ imprimat;
montând pe maşină o placă de înmatriculare cu indicativul de radioamator;
zburând deasupra oraşului cu un dirijabil pe care este înscris indicativul dv.

Acestea sunt diplomele propuse. Cred că ar fi un bun început. Sunt sigur că puteţi contribui la listă cu alte idei grozave pentru noi diplome.
Acum mai rămâne ca cineva să fie dispus să ni le şi acorde ...
(Introducere, traducere, adaptare şi completări de YO4PX. Surse: pagina lui KB0H, QRZ.com, Google Images.)
Comentarii pot fi trimise la această adresă şi vor fi publicate sub articol.

 *   *   * 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved