21 May 2020

IC-705 ultima oră

Compania ICOM a comunicat detalii privind lansarea transiverului ultra-portabil QRP SDR IC-705. Acesta va fi pus la dispoziţia comunităţii radio-amatorilor niponi de la mijlocul lunii iunie 2020, livrările pentru restul lumii fiind prevăzute  la scurt timp după aceea.
«Aşteptăm cu mare emoţie primirea în curând a primului nostru 705. Acest echipament multifuncţional pentru benzile de HF, VHF şi UHF este radioul despre care vorbeşte toată lumea din momentul prezentării sale la Târgul Tokyo Ham Fair din 2019. După ce l-a văzut în cadrul expoziţiei comunitatea globală a radioamatorilor aşteaptă cu mare interes sosirea sa la distribuitori», spun  reprezentanţii ICOM din Marea Britanie.

Transiverul IC-705, care include o platfomă SDR, baterii interne, GPS, Bluetooth şi D-STAR este un aparat compact (circa 20 cm), uşor ca fulgul (circa 1,1 kg împreună cu bateriile), cu aceeaşi culoare şi cu acelaşi afişaj tactil de 10,9 cm ca IC-7300 şi IC-9700 şi se remarcă cu un panoramic de spectru în timp real şi cu o «cascadă» (waterfall) pentru modurile digitale.





Preţul anticipat pentru Marea Britanie este în jur de 1299,99 lire sterline inclusiv TVA.
Un buletin informativ al ICOM cu ultimele ştiri privitoare la acest  model poate fi obţinut prin completarea formularului aflat la această adresă, iar noutăţi prin intermediul reţelelor de socializare sunt disponibile la această adresă.

Specificaţiile tehnice (printre care operaţiunile muiti-mod pe benzile de HF/50/70/144/430 MHz, sistemul RF direct sampling, puterea de ieşire de 5 waţi pe baterii sau 10 waţi cu un alimentator de 13,9 V, funcţiunile GPS şi D-STAR, slotul pentru card microSD, conectorul micro USB, microfon/difuzor programabil etc.) se pot găsi în detaliu la această adresă. 

Iată şi un video din mai 2020 al cunoscutului QRP-ist, activator SOTA şi videograf Julian W. Oulu OH8STN, care analizează şi comentează calităţile acestui transiver şi trece în revistă detailat specificaţiile sale tehnice. (Articolul intitulat «Julian OH8STN şi comunicaţiile din portabil» cu două videouri, produs de Julian, publicat pe această pagină, poate fi văzut la această adresă.)

Al doilea video este produs de ICOM ca material promoţional.


(Documentare, traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: ICOM UK, canalul YouTube al lui OH8STN [primul video] YouTube)

*   *   *

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved