Un articol dedicat acestei aniversări sub semnătura lui Dr. Tony Phillips a fost publicat în 15 mai pe pagina de internet a portalului Space Weather:
Îţi poţi da seama dacă o furtună solară este intensă atunci când clădirile iau foc. Vi se pare nebunesc? Ei bine, aşa ceva chiar s-a întâmplat exact acum 100 de ani.
În 15 mai 1921 cea mai puternică furtună solară a secolului XX a lovit Pământul. În jurul orelor 02.00 UTC, duminică dimineaţa, o centrală telegrafică din Suedia a fost cuprinsă de flăcări. De cealaltă parte a Atlanticului acelaşi lucru s-a petrecut în New York. Flăcările au năpădit panoul de comandă al staţiei Brewster a Căilor ferate centrale din New England şi s-au întins cu repeziciune asupra întregii clădiri, distrugând-o. În timpul incendiului liniile telefonice pentru convorbirile la mare distanţă s-au ars în New Brunswick, tensiunea pe liniile telegrafice din Statele Unite a ajuns la 1000 de volţi; luminile aurorale au fost observate de echipajele vaselor care traversau oceanele în zona ecuatorului. Era o furtună solară. Imensă.
Erupţia s-a produs în decursul perioadei finale a leneşului ciclu solar 15, un ciclu fără nimic remarcabil, care aproape se şi încheiase în 1921. Numărul petelor solar era redus – dar una singură a fost suficientă. Gigantica pată AR1842 a apărut la jumătatea lunii mai şi a început să erupă, azvârlind spre Terra multiple ejecţii coronare masive (coronar mass ejection, CME). Pe vremea aceea savanţii nici măcar nu auziseră de CME-uri, astfel că au fost luaţi prin suprindere când norii de plasmă au lovit Pământul. În toată lumea indicaţiile magnetometrelor au fost date peste cap, acele înregistratoarelor au înţepenit pe rolele lor de hârtie.
Reacţionând la lovituri câmpul magnetic al Pământului a oscilat încoace şi încolo, fremătând de energie. Rezultatul direct au fost incendiile. Lecţie de fizică elementară: atunci când câmpul magnetic se schimbă rapid electricitatea răzbate din conductori în zonă. Se numeşte «inducţie magnetică». Liniile telegrafice de la începutul secolului XX au început dintr-o dată să zbârnâie de curenţii induşi. În Suedia şi la New York firele s-au încins atât de tare încât au aprins hârtiile formularelor telegrafice şi alte materiale inflamabile.
Ce s-ar întâmpla dacă aceeaşi furtună ne-ar lovi astăzi? Raportul din 2013 al Academiei regale engleze de inginerie ne rezumă posibilităţile. Este suficient să spunem că focul ar fi cea mai neînsemnată dintre lucrurile care ar trebui să ne îngrijoreze. Tehnologia modernă este cu mult mai sensibilă la activitatea solară decât o simplă sârmă de cupru din 1921. Aceeaşi furtună solară survenită în zilele noastre ar putea scoate din funcţiune întregi reţele energetice regionale, ar expune călătorii pe calea aerului la radiaţii, ar face cnocaut sateliţi şi ar dezactiva tehnologiile bazate pe radio, cum ar fi de pildă GPS-ul.
Pierderea electricităţii este deseori amintită ca cel mai grav efect colateral al unei super-furtuni solare, însă sistemele energetice sunt mult mai reziliente decât fuseseră odinioară. Mulţumită îmbunătăţirilor implementate după marea pană de curent din Quebec din 1989 (the Great Quebec Blackout), numeroase sisteme energetice moderne s-ar reactiva cu rapiditate. O pierdere mai îngrijorătoare ar fi GPS-ul. Ne gândim la GPS ca principala noastră modalitate de a găsi nişte lucruri: a ambulanţelor pentru găsirea locaţiei accidentelor, a piloţilor pentru găsirea pistelor de aterizare etc. Dar asta nu este încă totul. GPS-ul ne spune cât e ceasul, un serviciu al ceasurilor atomice aflate la bordul sateliţilor. De fapt ora GPS este parte intrinsecă a alcătuirii societăţii moderne.
Să reflectăm la următorul paragraf dintr-un raport apărut în publicaţia The Atlantic, intitulat «Ce se întâmplă dacă GPS-ul încetează să mai funcţioneze?»
«Reţelele de telecomunicaţii se bazează pe ceasul GPS pentru a menţine sincronizarea centralelor de telefonie celulară, pentru ca apelurile să poate fi transferate de la una la cealaltă. Multe sisteme energetice folosesc în echipamentele lor ceasuri care ajustează cu fineţe curentul care circulă în cazul unor supraîncărcări. Sectorul financiar foloseşte sisteme de contorizare pentru marcajele temporale ale ATM-urilor, ale cărţilor de credit, ale tranzacţiilor economice de mare viteză. Sincronizarea reţelelor de calculatoare, televiziunea digitală şi radioul digital, raportarea meteo a radarelor Doppler, monitorizarea seismică, până şi ordonarea secvenţială în timpul producţiei unui film realizat cu camere multiple – totul depinde de ceasurile GPS.»
«Ce s-ar întâmpla dacă toate radiourile acestor ceasuri zburătoare ar fi scoase din funcţiune, dacă totul pe Terra ar începe să indice ora 12:00?», se întreabă autorul. Răspuns: «Nu ştie nimeni.»
Savanţii ştiinţei spaţiului obişnuiesc să numească evenimentul din mai 1921 o «furtună o dată la 100 de ani». Cu toate acestea cercetări recente (atât cele istorice cât şi cele statistice) sugerează că astfel de furtuni se produc mai des – o dată la fiecare 40-60 de ani. Oricum ar fi, ne-am cam depăşit scadenţa.
Aniversare fericită la centenar, mai 1921!
Lecturi suplimentare:
“The Great Storm of May 1921: An Exemplar of a Dangerous Space Weather Event” by Mike Hapgood (Rutherford Appleton Laboratory, UK)
“Intensity and Impact of the New York Railroad Superstorm of May 1921” by Jeffrey Love (US Geological Survey) and colleagues.
Poate doriţi să citiţi şi eseul «Lumea care ne-a ocolit» de H. Paul Shuch N6TX.
În scopul obţinerii unei subtitrări acceptabile în limba română a filmelor de mai jos (cu stângăciile inerente unei traduceri automate) se acţionează steluţa din bara de jos, apoi succesiv «Subtitles/CC», «Autotranslate» şi se alege din lista pe verticală «Romanian». (nota mea, YO4PX)
(Documentare, traducere, adaptare, completări şi prezentare de YO4PX. Surse: Space Weather, The Atlantic, Real Engineering, National Geographic Channel, YouTube, arhiva acestei publicaţii)
