18 august 2010

RADIOAMATORII ITALIENI ÎN DOLIU
La 17 august 2010 a decedat la Roma la vârsta de 82 de ani Francesco Cossiga, I0FCG, cel mai cunoscut radioamator italian.
S-a născut în 1928 şi a fost al optulea preşedinte al Italiei între 1985 şi 1992, fiind anterior premier al Italiei între 4 august 1979 şi 18 octombrie 1980.
S-a născut la Sassari şi pe lângă funcţiile sale politice a fost profesor de drept la Universitatea din localitate.
A demisionat din funcţia de preşedinte cu două luni înaintea încheierii mandatului său şi a fost ales senator pe viaţă, la fel ca toţi preşedinţii italieni de după 1992. În momentul decesului său Cossiga deţinea titlul de President Emeritus al Republicii Italiene.

Într-un video realizat de ARI (asociaţia naţională a radioamatorilor italieni) în 2004 în cadrul serialului «Querezetta» Cossiga povesteşte felul în care a devenit radioamator, trecând de la receptorul cu galenă la perioada de radioamator receptor. Despre ascultătorul undelor scurte Cossiga afirmă că statutul acestuia nu este cu nimic mai puţin respectabil decât acela al radioamatorilor emiţători. Întrebat de reporter ce părere are despre noua conducere a asociaţiei, care tocmai fusese instaurată în fruntea ARI, Cossiga răspunde: «Vedeţi, eu cunosc foarte bine afecţiunea pe care vechii radioamatori, adepţi ai aparatelor pe tuburi, ca mine însumi, o au pentru construcţii, domeniu în care eu nu am fost prea priceput. Însă fenomenul radioamatorismului are o asemenea valoare din punct de vedere social, de pildă prin integrarea şi colaborarea sa cu apărarea civilă, o valoare umană care a făcut lumea mai liberă, o valoare prin contribuţia unor persoane modeste la dezvoltarea tehnologică încât sunt de părere să li se acorde mai multă importanţă acestor aspecte decât cumpărării unor aparate. De exemplu, eu sunt abonat la Radio Rivista (publicaţia lunară a ARI – nota mea, YO4PX), care are un caracter foarte tehnic. Eu aş acorda în revistă (dacă aş fi redactorul acesteia) 2/3 din spaţiu domeniului tehnologiei, aşa este corect, pentru că apar de pildă lucruri interesante, sfaturi pentru constructorii de aparatură home made – recent am văzut un articol despre felul în care poate fi îmbunătăţit un receptor, util radioamatorilor receptori), dar aş vrea să văd mai multe materiale dedicate celor care nu au capacitatea de a fi constructori sau celor care construiesc la un nivel modest, dar cu toate acestea sunt la fel de pasionaţi, de aceea noi cu toţii suntem egali.»
Francesco Cossiga a avut onoarea de a fi înscris în 2006 în Galeria celebrităţilor CQ Amateur Radio Hall of Fame.

(Surse: Southgate AR News, Wikipedia)

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved