09 August 2010

Zece idei pentru o viaţă de club mai sănătoasă

de Phil Temples K9HI
Traducere şi adaptare de  Francisc Grünberg, YO4PX
publicată cu acordul autorului

Zilele ne sunt de obicei aglomerate cu treburi ce nu suferă amânare, astfel că participarea la întâlnirile clubului nostru local este una dintre lucrurile pe care de multe ori ajungem să le neglijăm. Dar ce ar fi dacă aceste întâlniri ar fi amuzante? Ce ar fi dacă toată lumea ar participa? Ce ar trebui să facem pentru ca aceste lucruri să se întâmple cu adevărat? Autorul are câteva idei pentru a le face realizabile.
În ultimele săptămâni am avut câteva discuţii cu preşedinţi şi şefi de radiocluburi despre diminuarea participării membrilor. Aproape toată lumea se plânge că din ce în ce mai puţină lume mai vine la club. Şi pe zi ce trece devine mai dificil să găseşti voluntari care să intre în concursuri Field Day sau în alte activităţi. Unul dintre cluburile binecunoscute din zona mea nu a reuşit să stârnească suficient interes pentru a desemna un candidat la postul de preşedinte la alegerile sale anuale!


Ei bine, ce poate face un şef de club? Să ridice din umeri şi să-şi recunoască înfrângerea? Să-i muştruluiască pe membrii clubului pentru a-i trezi din amorţeală? Puşi în faţa unei astfel de situaţii unii lideri decid să ia asupră-le din ce în ce mai multe sarcini şi responsabilităţi. Dar aceasta duce la epuizare - sau, mai rău - la un sentiment de amărăciune, generator de animozităţi.
Care ar putea fi metodele potrivite pentru a întreţine sănătatea clubului dumneavoastră? Iată câteva idei în măsură să revigoreze interesul membrilor şi să-i mobilizeze. Dar mai întâi câteva precizări: nu este vorba de o listă completă, iar ordinea propunerilor este aleatorie. S-ar putea ca nu toate aceste sugestii să se potrivească organizaţiei dumneavoastră. În fine, este posibil ca modalitatea lor de aplicare să difere de la caz la caz. Dar, la urma urmei, ce aveţi pierdut?
Ieşiţi din rutină

V-aţi ţinut întotdeauna întâlnirile în a doua zi de miercuri a fiecărei luni. Ele constau dintr-o primă parte în care se discutau chestiunile curente, urmată de o prezentare făcută de un oaspete - dacă aveaţi pe cineva. De ce nu aţi programa întâlnirile pentru chestiuni curente o singură dată pe lună, urmate de o prezentare specială în luna următoare? Sau, să aveţi o întâlnire specială destinată prezentării? Faceţi-vă o prioritate din invitarea unui prezentator realmente interesant pentru acea întâlnire specială.
Nu vă limitaţi subiectele la radioamatorism. Există o mulţime de subiecte fascinante de care membrii dumneavoastră ar putea fi interesaţi. Organizaţi o întâlnire anuală în care vedeta să fie un prezentator cu adevărat extraordinar. Invitaţi un laureat al premiului Nobel, sau un astronaut, sau un vestit DX-man, sau un politician. Puneţi-vă imaginaţia la lucru!
Ar fi poate oportun să schimbaţi locaţia actuală a întâlnirilor dumneavoastră? Poate că un loc mai confortabil ar putea fi sediul librăriei publice, sala de conferinţe a primăriei, secţia de poliţie sau chiar o biserică. Încercaţi să încheiaţi o înţelegere cu un club din apropiere, pentru a organiza din când în când întâlniri comune. Nu este exclus ca tocmai schimbarea locului de întâlnire să fie soluţia căutată. Eliberaţi-vă din chinga obişnuinţelor! Dacă nu sunteţi sigur că ideea e cea mai bună, nu vă fie teamă să-i invitaţi pe membrii clubului să voteze.
Organizaţi excursii

Excursiile nu mai sunt rezervate doar copiilor din şcoala primară. A organizat vreodată clubul dumneavoastră o deplasare la sediul central al ARRL-ului? Este o călătorie uşoară pentru cei care locuiesc în această parte a ţării. Colegii din Newington sunt încântaţi să primească vizita unor cluburi, să le ofere un tur al sediului şi al staţiei W1AW.
Sau ce-aţi zice de vizitarea sediului poliţiei locale, sau a pompierilor? Aţi putea aranja o vizită la staţia de radio sau de televiziune locale. Există multe, foarte multe posibilităţi. 
Arătaţi că vă pasă

Ce se întâmplă atunci când un începător (sau un membru care n-a mai fost văzut de multă vreme) îşi face apariţia la una dintre întâlnirile dumneavoastră? Este acesta întâmpinat cu bucurie? Se poate el simţi ca un participant binevenit? Sau e tratat cu suspiciune, poate chiar cu indiferenţă? Îl aplaudaţi cu căldură pe vizitatorul care tocmai s-a mutat în localitatea dumneavoastră sau pe proaspătul novice care tocmai a luat examenul de clasa a III-a ? Obişnuiţi să întrebaţi la întâlnirile dumneavoastră dacă se găseşte în sală un nou-venit în benzi sau un membru care a promovat examenul pentru o clasă superioară? 
Cunoaşteţi-vă unii pe alţii

Înmânaţi tuturor celor care intră pe uşă ecusoane pe care scrie "Salut, mă numesc …". Să nu credeţi că toată lumea cunoaşte pe toată lumea. Cereţi participanţilor să facă o listă cu hobby-urile şi îndeletnicirile lor preferate în afara radioamatorismului. Acestea pot fi citite în momentul în care se fac prezentările. Pentru că, presupun, faceţi prezentări, nu-i aşa? Fireşte, îl ştiţi pe Joe de vreo 20 de ani, dar ştiaţi şi de colecţia sa de trenuleţe electrice? Sau că Susan participă la concursul naţional de grătare? 
Mai şi amuzaţi-vă

Confecţionaţi autocolante cu puncte sau simboluri colorate, care se aplică pe ecusoanele participanţilor, din care se poate vedea domeniul de interes al fiecăruia în radioamatorism: DX, taclale în bandă, voluntariat în comisiile de examinare, telegrafie, vânătoare de insule, AM în banda de 6 metri, concursuri, QRP ş.a.m.d. Cine va avea cel mai multicolor ecuson? Sau ce ar fi să iniţiaţi un concurs de "Cine ştie câştigă" pe teme radio, cu un mic premiu acordat învingătorului? Cine a spus că o întâlnire de radioclub nu poate fi şi amuzantă? Unul dintre cluburi sponsorizează pentru membrii săi chiar şi bilete de intrare colective la manifestări sportive semiprofesionale. Distracţia nu trebuie să se limiteze neapărat la radioamatorism!
Atrageţi forţe proaspete în club

A organizat vreodată clubul sesiuni de examene de weekend
Am o veste pentru dumneavoastră: cursurile tradiţionale ţinute timp de şase săptămâni în fiecare marţi seara de la 19.30 la 21.00 nu mai au succes. Oamenii sunt foarte ocupaţi şi nu prea au disponibilitate să urmeze cursuri care se întind pe o durată mare de timp. În loc de acestea încercaţi să le concentraţi într-un curs de o sâmbătă întreagă, de la orele 9.00 la 17.00, urmat de o recapitulare duminica dimineaţa, care să se finalizeze cu o sesiune de examene duminica după-amiaza. Cluburile care au adoptat acest format au raportat rezultate spectaculoase!
Publicaţi ştiri

Cum staţi cu buletinul dumneavoastă informativ?
Cum arată saitul clubului? Publicarea unui buletin sau întreţinerea unui sait presupune muncă nu glumă. Şi de multe ori e o muncă neapreciată la justa ei valoare. Tocmai de aceea e atât de important ca un lider de club să recunoască şi să răsplătească eforturile editorului sau ale administratorului de sait. Nivelul conţinutului acestora e decisiv, el poate impune sau distruge reputaţia unei publicaţii. Accesaţi saitul şi daţi peste acelaşi articol sau aceeaşi fotografie pe care le-aţi mai văzut-o acum şase luni? Semn rău! Încercaţi să vedeţi dacă persoana sau persoanele răspunzătoare de întreţinerea saitului mai au vreun interes să-şi păstreze funcţia pe care şi-au asumat-o. Dacă da, poate reuşiţi să le găsiţi un asistent de administrator. Aveţi grijă să le reamintiţi membrilor clubului să contribuie în mod regulat cu materiale la buletinul informativ sau la sait. Fotografiile sporesc considerabil valoarea conţinutului. Nu uitaţi să publicaţi din când în când "portrete" ale câte-unui membru, prezentându-i începututurile în radioamatorism, realizările, domeniile sale de interes etc.
Lansaţi apeluri generale

De când n-aţi mai încercat să recrutaţi noi membri, trimiţând circulare tuturor radioamatorilor din regiunea dumneavoastră? E destul de simplu. Saituri cum ar fi http://www.qrz.com/ pot fi folosite pentru a obţine adresele lor. Trimiteţi-le o scrisoare frumoasă, convingătoare, în care să le enumeraţi toate activităţile grozave în care s-a implicat clubul dumneavoastră. Nu uitaţi să anexaţi şi o scrisoare autoadresată şi timbrată în cazul în care le trimiteţi şi un formular de cerere pentru primirea în club.
Faceţi-vă publicitate

Există în clubul dumneavoastră o persoană care se ocupă de Relaţiile publice? De ce nu? Asiguraţi-vă că întâlnirile de club şi sesiunile de examene sunt anunţate în ziarul local, sau menţionate în programele staţiei de radio din localitate. Mediile de informare sunt întotdeauna dornice de ştiri despre cetăţenii oraşului şi despre serviciile publice pe care aceştia le realizează. Aveţi vreun membru care a asigurat recent comunicaţiile în timpul unei activităţi de serviciu public sau în cadrul unei aplicaţii SKYWARN? Ce-aţi zice de participarea clubului la Serbarea oraşului sau la Maratonul seniorilor? Gândiţi-vă la instituirea unei diplome "Membrul anului" şi la promovarea câştigătorului în mediile de informare. Cu cât mai prezent este clubul dumneavoastră în viaţa publică, cu atât mai mari sunt şansele ca ne-radioamatorii să afle despre existenţa radioclubului din localitatea lor - şi, în general, despre radioamatorism.
Gândiţi global, acţionaţi local

Sunt oare membrii clubului dumneavoastră informaţi despre ceea ce se întâmplă pe plan naţional? Obişnuiţi să citiţi buletinul ARRL sau vreun alt buletin central în cadrul netului local sau cu ocazia întâlnirilor de club? Asiguraţi-vă că toţi membrii au cunoştinţă de cele mai recente reglementări ale Comisiei Federale de Comunicaţii (FCC) sau de ameninţarea BPL. Mai mult decât atât, gândiţi-vă să organizaţi redactări comune de petiţii, pentru a-i învăţa pe membrii clubului cum trebuie să-şi adreseze opiniile reprezentanţilor aleşi de ei. Împuterniciţi-i pe membrii dumneavoastră, pentru ca să conştientizeze că ei sunt proprietari asupra tuturor aspectelor din serviciul de radioamator - dar şi asupra celor din radioclubul lor local.

Phil Temples, K9HI a fost autorizat în 1970. A lucrat ca ofiţer antrenor pentru Indiana MARS şi coordonator al serviciului de urgenţe al comitatului Monroe, Indiana. Actualmente este membru al radioclubului din Boston şi al Grupului de servicii publice Crocker. Membru pe viaţă al ARRL şi QCWA. Phil a fost manager districtual al secţiei Eastern Massachusetts a ARRL, acum este director asistent al diviziei din New England. Locuieşte în Watertown, Massachusetts cu soţia lui Barb, K9ERA, unde lucrează ca administrator al sistemului de calculatoare al Colegiului din Boston.

O bună metodă de a construi un club eficient este organizarea de activităţi distractive pentru întreaga familie (foto Michael Keane, K1MK)
La un grătar te poţi distra, poţi mânca şi, mai ales, poţi sta de vorbă îndelung despre radio într-o atmosferă relaxantă, amicală (foto S. Khrystyne Keane, K1SFA)

Un buletin informativ cu aspect atrăgător, fie expediat prin poştă membrilor clubului, fie disponibil pe internet este o modalitate nimerită pentru a-i ţine la curent pe toţi membrii (atât pe cei actuali cât şi pe cei potenţiali) cu ceea ce se întâmplă în cadrul clubului (buletinul informativ al Anchorage Amateur Radio Club din Anchorage, Alaska)

De ce n-aţi invita câte un coleg din club sau din afara clubului, care să prezinte un material dintr-un anumit domeniu al radioamatorismului în care e expert? Subiectul l-ar putera constitui chiar şi o colecţie de manipulatoare (foto prin amabilitatea GWARS)

Cine spune că toate întâlnirile trebuie să se desfăşoare într-o sală de recepţie sau într-un restaurant? Membrii radioclubului Şcolii postliceale de marină din Monterey, California s-au întâlnit la farul din Pt.Sur din aceeaşi localitate pentru a se distra şi, eventual, pentru a face şi câteva legături (foto prin amabilitatea NPSARC)

*   *   *

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved