CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

01 octombrie 2010

A tras cu urechea la APOLLO 11
Povestea aproape uitată despre un radioamator care a reuşit să recepţioneze transmisiunile primilor oameni pe Lună

de Chris Graney   
publicată cu aprobarea autorului şi a lui
Maty Weinberg, coordonator de producţie
al ARRL 

În iulie 1969 un radioamator şi radioastronom amator pe nume Larry Baysinger W4EJA a reuşit un lucru uimitor. Cu mijloace proprii, a detectat transmisiunile provenind de la astronauţii de pe Apollo 11 aflaţi pe suprafaţa satelitului natural al Pământului. Din fericire recepţiile sale au fost înregistrate de Glenn Rutherford, pe atunci un tânăr reporter al publicaţiei din Louisville (Kentucky) Courier-Journal. «A tras cu urechea la conversaţiile lunare» scria Rutherford în articolul publicat la 23 iulie 1969, adăugând în subtitlu: «Cu aparatura sa autoconstruită un locuitor din Louisville aude ce vorbesc vizitatorii Lunii».

Articolul relata: «Cu ajutorul unui echipament electronic construit home made, inclusiv al unui receptor de tanc vechi de 20 de ani şi recondiţionat şi a unei antene însăilate din bucăţi de aluminiu, a unui fir de nylon şi a unei plase de gard, un mic grup de locuitori ai oraşului Louisville au putut să tragă cu urechea duminică (20 iulie) la conversaţiile astronauţilor americani aflaţi pe suprafaţa Lunii.»
Articolul descria felul în care Baysinger a înregistrat 35 de minute de conversaţii ale semnalelor VHF transmise între astronauţii Armstrog, Aldrin şi Collins, care au inclus şi momentele în care preşedintele Richard Nixon şi-a transmis mesajul de felicitare adresat astronauţilor.
Baysinger a construit anterior un dispozitiv pentru detectarea semnalelor provenind de pe Jupiter şi a reprodus imagini transmise de sateliţii care orbitau în jurul Terrei. Conform articolului antena folosită pentru proiectul «tragerii cu urechea» a fost o «pâlnie» ce putea fi orientată în orice direcţie şi un receptor cu o sensibilitate deosebită, modificat special pentru a fi folosit în acest proiect şi care «inutil s-o spunem, a funcţionat perfect în acea noapte de duminică.»

Realizarea lui Baysinger i-a adus o oarecare notorietate – o întâlnire cu persoane de la Collins Radio Company, cea care furniza sistemele de comunicaţii pentru navele spaţiale Apollo, şi care au rămas impresionaţi de munca lui Baysinger. Apoi povestea s-a pierdut în uitare.
Întâmplarea a făcut ca Rutherford, în prezent editor adjunct al publicaţiei centrale din Kentucky The Record să-mi ia un interviu despre programul observatorului Jefferson Community & Technical College dedicat istoriei astronomiei. Discuţia a deviat spre subiectul activităţilor ştiinţifice în locuri cu totul neaşteptate, realizate prin operaţiuni la scară mică şi iniţiative private. Iar Rutherford şi-a amintit de o astfel de operaţiune interesantă, realizarea ştiinţifică a lui Baysinger şi de atenţia de care s-a bucurat din partea companiei Collins.  Rutherford a mai adăugat că la vremea respectivă a şi scris un articol cu acest subiect în Courier-Journal, fără să-şi poată aminti data exactă a apariţiei acestuia. Mi-a trebuit o oră de cercetări în colecţia de microfilme a Universităţii din Louisville pentru a regăsi articolul cu pricina şi i-am relatat lui Rutherford cât de interesat sunt de această poveste. Rutherford a menţionat că actualmente Baysinger trăieşte în Louisville, pensionat după o carieră profesională în domeniul radioului, dar încă activ ca radioamator. Peste puţină vreme comunicam deja cu Baysinger prin telefon şi e-mail, aflând noi amănunte despre proiectul «trasului cu urechea».
PIERDUT ÎN ARHIVE
În zilele noastre o persoană poate strănuta şi aduce acest eveniment la cunoştinţa întregii lumi prin Twitter sau Facebook, aşa că e greu de crezut că proiectul tragerii cu urechea a putut dispărea aproape complet în arhivele microfilmelor – şi totuşi, aşa s-a întâmplat. Căutări extinse prin Google, ca şi prin alte baze de date nu au revelat nici o informaţie. Deci, cum de a ajuns Larry Baysinger să-i audă pe astronauţi în noaptea de 20 iulie 1969?
El povesteşte că a început să fie interesat de radioamatorism la începutul anilor ’50, în vremea când construirea de aparatură radio din piese casate sau surplusuri militare modificate era o practică curentă. Acestea erau disponibile şi totodată ieftine. Interesul său în radio şi talentul l-au ajutat să se realizeze profesional la staţia de radio WHAS 840 în AM din Louisville.  La sfârşitul anilor ’60 Baysinger făcea experimente în radioastronomie şi în urmărirea sateliţilor. 
Schema antenei lui Baysinger

Proiectul trasului cu urechea s-a născut din dorinţa sa de a verifica în mod independent informaţiile pe care NASA le furniza despre programul Apollo.  Ar putea el afla informaţii necenzurate despre aselenizarea lui Apollo 11, ascultând semnalele radio transmise de pe suprafaţa Lunii? Poate că avea ocazia de a  descoperi lucruri pe care NASA nu doreşte să ajungă la cunoştinţa publicului.  În plus, recepţionarea în sine a unei transmisiuni de pe Lună ar constitui o extraordinară realizare tehnică. Mai mulţi «experţi» i-au spus că una ca asta este cu neputinţă.


ŢINTIND  LUNA
Baysinger spune că în noaptea în care a aselenizat Apollo 11 el şi Rutherford trebuiau să îndrepte antena spre Lună, stând în spatele antenei şi ţintind Luna la fel cum se trage cu puşca. Acest lucru era dificil, pentru că cerul era cam noros şi Luna nu era vizibilă prea uşor. Antena, construită iniţial de Baysinger pentru radioastronomie, avea un mecanism de direcţionare, dar trebuia mişcată manual.  «Câmpul vizual» al antenei făcea ca, odată ce a «nimerit» Luna putea fi lăsată o scurtă vreme nemişcată, dar apoi era necesară redirecţionarea ei din cauza mişcării Pământului şi a Lunii, ceea ce ducea la pierderea semnalului. Aceasta era cea mai bună dovadă că semnalele proveneau chiar de pe Lună. Soţia lui Baysinger şi fiica lui urmăreau aselenizarea la televizor, în timp ce Baysinger şi Rutherford ascultau cu echipamentul lui Baysinger. Prin aparatura home made semnalul ajungea cu circa 5-10 secunde mai repede decât  la TV.  Era zgomotos, dar se putea distinge ce se vorbeşte. L-am întrebat pe Baysinger dacă a găsit ceva care a fost «filtrat» de NASA – eventuale comentarii despre lucruri care n-au funcţionat cum trebuia, limbaj mai libertin sau exclamaţii de surpriză la întâlnirea cu extratereştri. Răspunsul a fost negativ – totul a fost transmis publicului prin televiziune.  De fapt, Baysinger a spus că asta l-a şi dezamăgit într-un fel, o parte a proiectului consta chiar în ideea de a auzi «povestea adevărată», neprelucrată de NASA, dar a reieşit că nimic nu fusese prelucrat. Nici articolul lui Rutherford nu menţionează că s-ar fi auzit ceva neobişnuit.
Probabil pentru că nu a putut auzi nimic care nu putuse fi auzit şi la CBS, Baysinger a renunţat să mai «tragă cu urechea» la alte misiuni Apollo şi şi-a orientat interesul spre alte proiecte.  Rutherford s-a orientat spre alte întâmplări, iar articolul despre experimentul lui Baysinger a fost mutat pe microfilm.
Întrebarea pe care mi-am pus-o este dacă au mai existat şi alte proiecte de acest gen realizate de radioamatori. Din toate căutările a rezultat un singur caz de recepţionare independentă a unei transmisiuni Apollo de pe Lună. Sven Grahn şi Richard Flagg au prins o transmisiune de pe modului de comandă al Apollo 17 aflat pe orbită în jurul Lunii, folosind o antenă parabolică de radiotelescop cu diametrul de 9 metri, dar nu au auzit decât două transmisiuni inteligibile, fiecare constând din câteva cuvinte.  Au mai fost poate şi alte astfel de recepţii, ale căror relatări stau undeva în sertare şi aşteaptă să fie scoase la lumină.  (Articolul Hackerii spaţiului cosmic şi filmul cu acelaşi titlu, despre extraordinara activitate a fraţilor Judica Cordiglia, sunt disponibile pe această pagină de internet – nota mea, YO4PX).

*   *  * 
EPILOG
Mai multe informaţii, inclusiv câteva clipuri audio pot fi găsite pe pagina lui Christopher Graney de pe saitul Observatorului Otter Creek-South Harrison. Pe acest sait  Chris Graney notează:
«În afară de “interesul local” evident al acestei relatări mai există şi un aspect educaţional important. Mulţi au cunoştinţă de un semnificativ (sau deosebit de vocal) curent de opinie negaţionist, care susţine că oamenii nu au ajuns vreodată pe Lună.  Am descoperit că o anumită parte a studenţilor mei sunt deschişi la ideea că totul nu a fost decât o înscenare.  Într-un anumit sens asta nu este suprinzător. Studenţii de astăzi s-au născut cu decenii după Apollo 11. Ei nu au memoria aselenizărilor, Apollo este ceva despre care citeşti în cărţi, şi nu este probabil că ne vom întoarce pe Lună prea curând. De aceea călătoria spre Lună li se pare pesemne un voiaj din mitologie, ca al argonauţilor, spre o ţară pe care am vizitat-o cândva, dar pe care n-o mai putem vizita acum. Şi dat fiind că toate dovezile provin dintr-o singură sursă (NASA), adepţiilor teoriei conspiraţiei le vine relativ uşor să-şi clameze suspiciunile.  Dacă mii de astronomi amatori ar fi putut vedea oamenii pe Lună cu mijloace proprii, nu ar mai exista negaţionişti ai misiunilor Apollo.
Fireşte, ne putem întreba la rândul nostru dacă Baysinger a recepţionat cu adevărat semnale de pe Lună. Este oare posibil ca el să fi detectat doar nişte spurii de la o staţie de radio sau de televiziune locală, care transmitea aselenizarea? Baysinger însuşi şi-a pus aceleaşi întrebări.  Cu toate acestea, mai multe dovezi arată că semnalele nu au fost spurii de origine terestră:
- antena trebuia să fie îndreptată spre Lună pentru a recepţiona semnalele.
- semnalele audio puteau fi auzite din receptorul lui Baysinger cu câteva secunde înainte de a fi auzite la TV.
- semnalele înregistrate de Baysinger sunt diferite de cele furnizate de NASA,  dat fiind că se poate auzi conversaţia dintre Aldrin şi Armstrong, dar nu şi vocea lui Collins şi a controlorilor de zbor de la CAPCOM şi PAO.  Dacă Baysinger ar fi recepţionat o staţie locală de TV sau de radio, el ar fi înregistrat acelaşi audio pe care l-a putut auzi toată lumea la TV.  O înregistrare făcută de o staţie germană de observare radio este similară în această privinţă cu înregistrarea lui Baysinger», argumentează Chris Graney.
O poveste adevărată, care demonstrează că radioamatorii, cu mijloacele lor adeseori modeste, pot realiza lucruri de-a dreptul senzaţionale.


Larry Baysinger şi Glen Rutherford după 40 de ani

(Surse: saitul ARRL, saitul Observatorului Otter Creek-South Harrison)
Alte articole din acelaşi domeniu:

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved