CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

02 noiembrie 2010

Alexander S. Popov
sau
Nedreptăţile istoriei
Prezentare, traduceri, adaptări şi comentarii de Francisc Grünberg, YO4PX
În istoria ştiinţei nu sunt puţine cazurile în care o invenţie este revendicată de mai multe persoane sau, după decesul acestora, este atribuită mai multor persoane, dând prilej unor controverse aprinse, adeseori fără finalitate. Cine este inventatorul radioului? Iată o întrebare care nu-şi poate afla un răspuns univoc şi categoric. Şi pentru ca răspunsul să fie şi mai dificil de găsit, au intervenit în disputa asupra persoanei care a dăruit omenirii epocala descoperire şi ingrediente naţionaliste, patriotarde, la care s-au adăugat de multe ori opinii exprimate cu mult aplomb de la înălţimea catedrelor şi a academiilor, dar care s-au vădit a fi deficitare la capitolul documentare.
În cazul radioului lucrurile nu sunt clare şi nu se poate pune problema recunoaşterii unui unic inventator. De nenumărate ori idei care au schimbat radical viaţa oamenilor şi cursul istoriei au "plutit în aer" şi i-au inspirat în perioade de timp extrem de apropiate pe cei dăruiţi cu geniul necesar transformării lor în valori ale întregii umanităţi. Acesta este şi cazul celor doi oameni cărora le datorăm noi, radioamatorii existenţa însăşi a pasiunii noastre minunate. Popov a fost şi este glorificat în ţara sa ca unic inventator al radioului, numele său eliminându-l timp de decenii din conştiinţa publicului rus şi a locuitorilor ţărilor est-europene pe cel al marelui său rival, Guglielmo Marconi. Dar nu numai radioul era obiectul acestei tendinţe agresive exclusiviste de impunere a unor modele de sorginte rusă, ci şi toate celelalte domenii ale ştiinţei, tehnicii şi culturii (este cunoscută butada "cămila sovietică este cea mai cămilă din lume"), ceea ce a provocat în timp o anumită reacţie de respingere, deşi creaţiile marilor savanţi şi artişti ruşi fac parte fără nici o îndoială din patrimoniul universal. Fenomenul s-a manifestat şi în ţara noatră sub forma protocronismului (din greacă protos = primul şi chronos = timp), un curent ideologic, instrumentat şi politic în anii '70, cu valenţe puternic naţionaliste.
Ca un revers al medaliei, în Occident analize care s-au pretins imparţiale au acordat invariabil invenţiei italianului Marconi o prioritate, chiar o exclusivitate absolută asupra celei a savantului rus Popov. A sosit poate timpul de a examina lucrurile cu mai mult echilibru şi imparţialitate, acordându-i şi lui Popov întreaga recunoaştere şi admiraţie pentru numeroasele şi indubitabilele sale realizări ştiiţifice.
Să urmărim pe scurt, pe baza documentelor care ne stau la dispoziţie, cursul vieţii celui care a demonstrat aplicabilitatea practică a undelor electromagnetice (undele radio), deşi nu a solicitat vreodată un patent pentru invenţia sa.
Alexander Stepanovici Popov s-a născut la 16 martie 1859 în satul Turinskie Rudniki, actualmente Krasnoturinsk, situat într-o regiune minieră din munţii Ural, ca unul dintre cei şapte copii ai preotului din sat, şi a crescut într-una din acele izbe tipice satelor ruseşti, construită din bârne groase de lemn, de pe pereţii căreia te priveau feţele prelungi ale sfinţilor pravoslavnici. Unul dintre biografii săi notează că "a fost binecuvântat de Dumnezeu cu dorinţa puternică de a comunica în tăcere şi invizibil prin aer printr-un mijloc încă nedescoperit şi de neînţeles. În lungile nopţi de iarnă din munţii Ural, în timp ce afară şuiera crivăţul, copilul se pregătea pentru a-şi împlini destinul - acela de inventator al radioului". De la o vârstă fragedă Alexander s-a arătat interesat de instalaţiile miniere pe care le vedea în zonă şi de studiul ştiinţelor naturii, şi construia mici mecanisme ingenioase care foloseau ca forţă motrice căderea apei. După clasele primare tatăl său i-a asigurat o bună educaţie la seminarul eclesiastic din Ekaterinburg, unde a studiat ştiinţele naturale, matematica şi teologia, şi apoi la Universitatea din Sankt Petersburg, unde a studiat fizica. Programa academică punea un accent deosebit pe aplicaţiile practice ale principiilor ştiinţifice şi tânărul student excela în munca experimentală, având o atracţie şi aptitudine înnăscută pentru proiectarea şi construirea echipamentelor de laborator. În 1882, după absolvire, a început să lucreze ca asistent de laborator al Universităţii, dar, din cauza dotărilor insuficiente ale acestuia, s-a angajat ca profesor la Şcoala Torpedo a Marinei Ruse din Kronstad, pe insula Kotlin.
Cu începere din 1890 Popov a procedat la experimente pe linia celor iniţiate de Heinrich Rudolf Hertz. În 1893 a fost trimis ca reprezentant al Şcolii Torpedo la Expoziţia internaţională de la Chicago, unde erau expuse cele mai recente descoperiri în domeniul generării, distribuţiei şi utilizării energiei electrice. Popov s-a folosit de ocazie pentru a vizita fabrici şi laboratoare, unde se puteau vedea alte numeroase realizări ale tehnologiei electrice, aflată într-o rapidă dezvoltare. Dar chiar şi cei mai optimişti vizionari din acei ani ar fi considerat o pură fantezie ideea ca undele electromagnetice să poată fi utilizate pentru telegrafia fără fir. La urma urmei, undele electromagnetice generate în acea vreme puteau fi detectate la distanţă de doar câţiva metri! Din fericire Popov era atât un vizionar cât şi un excelent experimentator, care nu se lăsa descurajat de obstacole aparent insurmontabile.
În 1894 el a construit primul său receptor radio, care conţinea un aşa-numit coherer, o formă primitivă de detector de semnale radio, inventat de fizicianul francez Edouard Branly. Coherer-ul consta dintr-o capsulă umplută cu pilitură de metal, care conduce electricitatea mult mai bine sub influenţa trecerii unor unde electrice de înaltă frecvenţă. Într-o variantă îmbunătăţită receptorul a fost prezentat în 7 mai 1895 sub denumirea de "detector de fulgere" membrilor Societăţii ruse de fizică şi chimie, data respectivă fiind sărbătorită de atunci în Rusia ca Ziua Radioului, deşi iniţial aparatul a fost considerat util doar pentru a detecta furtunile care se apropiau. Semnale telegrafice transmise fără fir de la o distanţă de 243 de metri dintr-o altă clădire au putut fi auzite de toţi cei aflaţi în sala de conferinţe. F.F. Petruşevski, preşedintele Societăţii stătea în faţa tablei, ţinând în mână o hârtie pe care erau înscrise litere alfabetului şi echivalentele lor în codul Morse. Pe măsură ce semnalele se succedau, Petruşevski se uita pe hârtie şi înscria pe tablă una câte una literele recepţionate: H E I N R I C H H E R T Z. Era numele marelui fizician german care pentru prima dată a demonstrat existenţa undelor electromagnetice, previzionate încă din 1864 de James Clerk Maxwell.
În acelaşi an este publicat şi articolul care descrie descoperirea lui Popov. În 1896 articolul a fost republicat în Jurnalul Societăţii ruse de fizică şi chimie.
În 1896 (sau la sfârşitul anului 1895) el a îmbunătăţit receptorul realizat de fizicianul şi scriitorul englez Oliver Lodge, care la rândul său perfecţionase coherer-ul lui Edouard Branly. Popov i-a adăugat acestui detector de unde radio o sârmă suspendată - antena! -, fiind prima persoană din lume care a făcut acest lucru - precum şi bobine de şoc menite a neutraliza efectul scânteilor locale.

Receptorul lui Popov şi schema sa electrică

În martie 1896 Popov a efectuat transmisiuni de unde radio între diferite clădiri ale campusului universitar din Sankt Petersburg. În noiembrie 1897 antreprenorul francez Eugene Ducretet a construit în propriul său laborator un emiţător şi un receptor bazat pe telegrafia fără fir, declarând că a folosit ca model pentru aparatele sale detectorul de fulgere al lui Popov. În 1898 Eugene Ducretet producea deja echipament de telegrafie fără fir urmând instrucţiunile primite de la Popov. În acelaşi timp Popov a instalat o staţie terestră la Kronstadt şi una maritimă pe crucişătorul rusesc Africa, realizând în 1898 comunicaţii pe o distanţă de peste 11 kilometri, iar în 1899 chiar de 55 de kilometri.
A fost un moment de importanţă istorică, dar lumea nu a aflat imediat despre el. Din dorinţa de a monopoliza valenţele tehnologice promiţătoare ale descoperirii, pe care o considera o viitoare armă secretă, Marina rusă a păstrat tăcerea, declarând realizarea extraordinară a lui Popov secret militar. Bietul inventator! Orice şansă de a obţine celebritatea mondială i-a fost pentru moment anihilată de propriul său guvern. Dar secretul nu a putut fi păstrat prea multă vreme. Curând s-a răspândit vestea despre "minunea rusească". Toată lumea vorbea despre felul în care ruşii puteau comunica la distanţe mari prin telegrafia fără fir, folosind "undele hertziene".

Popov demonstrându-şi sistemul său de telegrafie fără fir amiralului Makarov

În 1897 Popov a descoperit că toate obiectele metalice aflate în calea unei unde radio îi pot schimba direcţia, cu alte cuvinte le pot reflecta. Era începutul unei alte invenţii folositoare, denumită ulterior radiolocaţie. Imperfecţiunea echipamentelor din acea vreme nu a permis aplicarea fenomenului decât peste 40 de ani, atunci când a fost contruit primul radar. Alţii au pretins că sunt autorii acestei descoperiri, dar trebuie reţinut că în realitate meritul invenţiei îi aparţine lui Popov. Companii americane şi britanice i-au cerut deseori să-şi vândă invenţia, dar răspunsul său a fost întotdeauna: "Eu sunt rus şi am dreptul să-mi dăruiesc cunoştinţele, realizările şi invenţiile numai patriei mele".
În 1900 o staţie radio a fost instalată sub conducerea lui Popov pe insula Hogland, pentru a asigura comunicaţii bilaterale prin telegrafie fără fir între baza maritimă rusească şi vasul de război General-amiral Apraksin. Vasul a eşuat pe malul insulei Hogland în noiembrie 1899. Echipajul de pe Apraksin nu se afla în primejdie imediată, dar apele golfului începuseră să îngheţe. Chiar dacă vasul ar fi trecut iarna fără deteriorări majore, probabil că ar fi fost zdrobit în primăvară de banchizele plutitoare de gheaţă. Datorită vremii nefavorabile şi obstacolelor birocratice instalarea unei staţii de telegrafie pe insula Hogland de către echipajul de pe Apraksin nu s-a putut realiza până în ianuarie 1900. Cu toate acestea, la 5 februarie s-au schimbat în sfârşit primele mesaje. Acestea erau retransmise spre insula Hogland de o staţie situată la Kotka, la o distanţă de circa 30 de kilometri, pe coasta finlandeză. Kotka a fost aleasă ca locaţie a staţiei de retransmisie pentru că se afla la cea mai apropiată distanţă de insula Hogland, care era conectată prin cablu la Comandamentul naval rus.

Până în momentul în care la sfârşitul lui aprilie vasul Apraksin a fost eliberat de către spărgătorul de gheaţă Yermak de pe stâncile pe care eşuase s-au transmis 440 de mesaje telegrafice oficiale prin intermediul staţiei de radio fără fir de pe insula Hogland. În afară de salvarea echipajului de pe Apraksin au fost salvaţi peste 50 de pescari finlandezi, captivi pe o banchiză de gheaţă în derivă în golful Finlandei, ca urmare a unei cereri de ajutor transmise prin telegrafie fără fir.


În 1900 Popov a declarat în faţa Congresului inginerilor ruşi în domeniul electricităţii: "Transmiterea şi recepţionarea de semnale de către Marconi prin intermediul oscilaţiilor electrice nu a constituit o noutate. În America celebrul inginer Nikola Tesla a efectuat aceleaşi experimente deja în 1893." În 1901 Alexander Popov a fost numit profesor la Institutul de Inginerie electrică din Sankt Petersburg, care poartă acum numele său, iar în 1905 a fost ales director al Institutului. El s-a simţit oarecum iritat atunci când a aflat despre atenţia care li se acorda realizărilor lui Marconi în domeniul telegrafiei fără fir. Ştia că lucrările sale anterioare erau foarte asemănătoare cu cele pentru care Marconi culegea aclamaţii zgomotoase. Dar iritarea sa se adresa sieşi, nu lui Marconi. Popov îşi dădea seama că ar fi trebuit să dedice mai multă atenţie transmiterii de semnale fără fir. El nu a nutrit nici un fel de resentimente faţă de rivalul său. Atunci când în 1902 Marconi a făcut o vizită la Kronstadt Popov l-a întâlnit şi cei doi deschizători de drumuri au avut o discuţie cordială. Mai târziu Marconi a primit de la Popov în chip de cadou de nuntă un samovar de argint şi o haină din piele de focă. Popov era un savant şi un gentleman autentic, incapabil să resimtă o ranchiună personală pentru succesele ştiinţifice legitime ale altora.

Din nefericire în 1905 situaţia politică din Rusia era instabilă, ţara se îndrepta în mod periculos spre un război civil, politica ţarului devenea din ce în ce mai reacţionară. Lui Popov, un adept convins al principiilor libertăţii academice şi politice, atmosfera opresivă din Sankt Petersburg i se părea din ce în ce mai sufocantă. În 1905 s-a îmbolnăvit grav, după ce a fost deosebit de afectat de înăbuşirea brutală a unor mişcări studenţeşti, împotriva cărora a refuzat să ia măsurile represive care îi fuseseră cerute de autorităţi, pentru că a considerat revendicările studenţilor Institutului pe care îl conducea ca fiind legitime. A murit de hemoragie cerebrală la 13 ianuarie 1906, la vârsta de 46 de ani.

*   *   *
S-ar putea spune că de fapt nimeni nu a "inventat" de unul singur comunicaţia electronică fără fir, deşi de peste 100 de ani Guglielmo Marconi a fost denumit de vestici "inventatorul radioului". Unii afirmă că Marconi a preluat de fapt ideile şi invenţiile altora şi le-a pus cap la cap sub o formă utilizabilă, pentru a putea trimite mesaje pe calea undelor radio. Dar aproape în acelaşi timp în care el îşi făcea descoperirea sa, profesorul rus Popov făcea în 1895 aceeaşi descoperire. Diferenţa dintre ei era că în vreme ce Marconi a fost un antreprenor entuziast, care s-a grăbit să-şi răspândească invenţia în lume şi s-o vândă cât mai profitabil, Alexander Popov, dimpotrivă, era pătruns de un spirit cu totul diferit şi nu a nutrit vreodată dorinţa de a realiza un câştig din descoperirile sale.
Cu certitudine se poate afirma că Popov a fost unul dintre inventatorii radioului, deşi Marconi a fost considerat inventatorul radioului. Dar munca lui Popov nu a putut fi ignorată. Marina Statelor Unite, care se judeca cu Marconi pentru folosirea patentului său pe vasele de război americane, îi recunoştea acestuia abilitatea sa managerială, dar îl considera pe Popov un savant mai valoros.
Iată ce spunea în 1963 în chestiunea priorităţii invenţiei radioului un document oficial a guvernului Statelor Unite reprodus în"History of Communications - Electronics in the United States Navy":
"Ca şi Lodge, Popov a fost mult prea preocupat de munca sa la catedră şi de ştiinţă pentru a se ocupa de aspectele practice ale descoperirilor sale. În 7 mai 1895, într-o conferinţă ţinută în faţa Societăţii fizicienilor ruşi din Sankt Petersburg el a anunţat că a transmis şi recepţionat semnale de la distanţă. În acelaşi an Guglielmo Marconi, fiul unui nobil italian şi al mamei sale irlandeze, folosind un oscilator Hertz, o antenă şi un receptor foarte asemănătoare cu cele ale lui Popov, a transmis şi recepţionat semnale în perimetrul moşiei tatălui său de la Bologna, Italia. Dar Marconi cu greu ar putea fi considerat un inventator. Contribuţia sa a fost mai importantă în domeniul cercetării aplicate şi al tehnicii inginereşti. El poseda un spirit al afacerilor foarte dezvoltat, nefiind însă stăpânit de acelaşi imbold al cercetărilor fundamentale, care i-au împiedicat pe Lodge şi pe Popov să realizeze un sistem de comunicaţii comercial, aşa cum a făcut-o Marconi."
Merită să cităm în încheiere şi din lucrarea de doctorat a lui Dr. Russel Naughton "Adventures in CyberSound", găzduită de portalul Australian Centre for Moving Image: «Dacă Popov ar fi fost un antreprenor în Europa de vest, iar Marconi un cercetător în Rusia ţaristă, cu siguranţă că destinele lor şi statutul lor în cărţile de istorie ar fi fost inversate. Inventarea comunicaţiei fără fir - cu alte cuvinte transmisia şi recepţia radio - a fost punctul de pornire a ceea ce astăzi numim "electronică", un aspect trecut cu vederea în 1995, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la descoperirea comunicaţiilor fără fir, sau după numele sub care manifestarea a devenit cunoscută, "Centenarul Marconi". A sosit poate timpul să realizăm cine sunt cu adevărat Marconi şi Popov - inventatorii electronicii - şi să nu încetăm a ne uimi de forţa incredibilă a Destinului, care a făcut ca o descoperire ce urma să aibă un impact atât de covârşitor asupra lumii cum este electronica să se nască aproape simultan în mintea genială a doi oameni atât de deosebiţi, cum au fost Popov şi Marconi: s-a spus că pe unul dintre ei l-a îndrumat mâna divinităţii să-şi realizeze invenţiile în laboratorul său, în vreme ce celuilalt i-a venit ideea în timp ce medita pe piscul unui munte.»
Pentru a încheia acest scurt compendiu de consideraţii despre viaţa şi munca lui Alexander Popov, se cuvine menţionat şi faptul că radioului său i s-a decernat Marea medalie de aur a Expoziţiei internaţionale de la Paris din 1900.


SCURTE INFORMAŢII DESPRE SAVANŢII MENŢIONAŢI ÎN ARTICOL


Guglielmo Marconi, inginer şi fizician italian (1874-1937), considerat inventatorul telegrafiei fără fir şi a antenei de emisie (după alţii inventatorul antenei este Popov), laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuţiile lor la dezvoltarea telegrafiei fără fir. Aceasta nu era o idee nouă, numeroşi alţi cercetători exploraseră domeniul tehnologiilor telegrafiei fără fir în precedenţii 50 de ani, dar nimeni nu avusese succes pe piaţă. Marconi nu a descoperit nici un principiu nou şi revoluţionar cu sistemul său telegrafic, ci a pus laolaltă şi a îmbunătăţit o serie de fapte, le-a unificat şi le-a adaptat sistemului său. A studiat la Bologna, Florenţa şi Leghorn. În anul 1894 a realizat o transmisie radiotelegrafică cu un aparat propriu, brevetat în 1896, iar în anul 1901, prima radiocomunicaţie telegrafică transatlantică. A mai inventat un detector magnetic (1902) şi o antenă direcţională orizontală (1905).


Heinrich Rudolf Hertz, fizician german (1857-1894), a studiat la universităţile din München şi Berlin. În 1883 a devenit docent privat pentru fizica teoretică la Universitatea Christian-Albrecht din Kiel. Între 1885 şi 1889 a predat ca profesor de fizică la Universitatea tehnică din Karlsruhe. Din 1889 a fost profesor de fizică la Technischen Friedrich-Wilhelms-Universität din Bonn. Hertz a murit la numai 37 de ani de granulatoza lui Wegner. A descoperit cu ajutorul primului oscilator existenţa undelor electromagnetice. El a dovedit că acestea sunt la fel şi se deplasează cu aceeaşi viteză ca undele luminii. Rezultatele lui au constituit fundamentul pentru dezvoltarea telegrafiei fără fir şi a radioului. Unitatea frecvenţei, hertz-ul, este denumit după el.


James Clerk Maxwell, matematician şi teoretician al fizicii scoţian (1831-1879), creator al teoriei electromagnetismului, în care a sintetizat toate observaţiile, experimentele şi ecuaţiile electricităţii, magnetismului şi chiar ale opticii. Setul ecuaţiilor care îi poartă numele a demonstrat că electricitatea, magnetismul şi lumina sunt toate manifestări ale aceluiaşi fenomen: câmpul electromagnetic. Maxwell a demonstrat că deplasarea prin spaţiu a câmpurilor electrice şi magnetice are loc sub formă de unde cu viteza constantă a luminii. El este considerat de mulţi fizicieni savantul secolului al XIX-lea cu cea mai mare influenţă asupra fizicii secolului XX. Contribuţia sa la ştiinţă este privită ca având aceeaşi importanţă cu aceea a lui Isaac Newton şi Albert Einstein. La cea de a suta aniversare a naşterii sale Einstein a caracterizat contribuţia lui Maxwell ca fiind tot ce s-a produs mai profund şi mai rodnic în fizică de la Newton încoace. El păstra o fotografie a lui Maxwell pe peretele biroului său, împreună cu cele ale lui Michael Faraday şi Isaac Newton.

Edouard Branly, inventator şi fizician francez (1844-1940), a fost profesor de fizică la Universitatea catolică din Paris. Este cunoscut mai ales pentru implicarea sa timpurie în cercetările privind telegrafia fără fir şi pentru invenţia sa, "coherer-ul" care îi poartă numele, primul detector pentru radiocomunicaţii, care a cunoscut o mare răspândire. Acesta a fost folosit printre alţii de Popv şi de Guglielmo Marconi în primele sale experimente şi a fost ulterior îmbunătăţit de Oliver Lodge. În 1911 Branly a fost ales membru al Academiei Franceze de Ştiinţe.


Oliver Lodge, fizician şi scriitor englez (1851-1940), implicat în dezvoltarea telegrafiei fără fir. El a transmis semnale radio în august 1894 la o întâlnire a Asociaţiei britanice pentru progresul ştiinţei la Universitatea din Oxford, cu un an înaintea lui Guglielmo Marconi, dar cu un an după Nikola Tesla. A făcut cercetări asupra fulgerelor, a electrolizei şi a electricităţii. A adus o contribuţie importantă prin inventarea aprinderii prin scânteie în motoarele cu combustie internă. El a inventat şi difuzorul cu bobină mobilă, şi dispozitivul de acord variabil. A scris peste 40 de cărţi despre viaţa de după moarte, eter, relativitate şi teoria electromagnetismului.

Eugène Ducretet, industriaş şi om de ştiinţă francez (1844-1915), specializat în construirea de instrumente de fizică, cu precădere în domeniul electromagnetismului. A participat activ la perfecţionarea telegrafiei fără fir. El a fost cel care a realizat în 1898 prima legătură franceză prin radio, transmiţând sunete din Turnul Eiffel până la Panthéon, la o distanţă de circa 4 km. A fondat societatea Ducretet, ulterior Ducretet-Thomson, care a comercializat mult timp produse de TFF sub acest nume.

Nikola Tesla, inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician american de origine sârbă (1856-1943). (Unele surse afirmă că ar fi fost de origine istro-română.) Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol XIX şi ai începutului secolului XX. Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de a doua Revoluţie industrială.
Una dintre cele mai importante invenţii ale sale este generatorul de curent alternativ. A contribuit de asemenea la construirea hidrocentralei de lângă cascada Niagara. În Statele Unite ale Americii, faima lui Tesla a rivalizat în istorie şi cultură populară cu aceea a unui alt mare inventator, Thomas Edison. După demonstraţia sa de transmitere a semnalelor fără fir în anul 1893 şi după ce a câştigat în "Războiul Curenţilor", dovedind avantajele transmisiei la distanţă a curentului alternativ, în comparaţie cu curentul continuu, al cărui adept era Edison, el a fost recunoscut ca cel mai mare inginer electrician al Americii. O mare parte din munca sa de început a pus bazele ingineriei electrice moderne, iar descoperirile sale ştiinţifice sunt de o importanţă colosală. Cum niciodată nu s-a priceput la administrarea veniturilor proprii, Tesla a murit sărac şi uitat la vârsta de 86 de ani.

(Documentare şi prezentare de YO4PX. Surse: Wikipedia, the Cambdridge Biographical Encyclopedia, saitul Institutului de chimie al Universităţii Ebraice din Ierusalim, Israel, saitul Adventures in CyberSound, lucrarea "Marea contribuţie a lui Alexander Popov la dezvoltarea comunicaţiilor fără fir" de Anna P. Konstantinova de la Universitatea de Electrotehnică LETI din Sankt Petersburg, lucrarea "History of Communications - Electronics in the United States Navy". Poze preluate de pe Wikipedia şi saitul Institutului de chimie al Universităţii Ebraice din Ierusalim)

Dacă v-a plăcut acest articol aţi putea fi interesat să citiţi şi
Un geniu uitat: Reginald Fessenden, inventatorul canadian al radiotelefoniei

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved