CALENDAR 
           DX
            LINKURI UTILE                
                                GHID DE CONVERSAŢIE PENTRU RADIOAMATORI
                            PRESCURTĂRI UZUALE ÎN TRAFICUL DE TELEGRAFIE
                                                         110 PAGINI DESPRE RADIO

22 august 2016

Spionii din Callbook
Materialele prezentate mai jos mi-au amintit de o întâmplare petrecută acum foarte mulţi ani la Timişoara. Era încă înainte de a fi început să frecventez cursurile de telegrafie organizate la Radioclubul judeţean YO2KAB, fiind însă deja microbizat de radioamatorism prin ascultarea benzilor de unde scurte de 7 şi 14 MHz în aparatul de radio al familiei. Am zărit într-un ziar un anunţ interesant: radioamatorii timişoreni erau convocaţi la o şedinţă care urma să se ţină într-un cinematograf. 
Mi-am notat data şi locaţia şi m-am dus nerăbdător ca să-i văd în carne şi oase pe cei pe care îi cunoşteam doar după glas, ascultându-i zi de zi în 40 de metri în vreme de discutau in AM despre construcţii şi DX-uri. Îmi şi imaginasem că voi putea vorbi cu ei şi personal, pentru a le spune cât de mult mă pasionează hobby-ul şi cât de mult doresc să devin şi eu într-o bună zi radioamator emiţător (ceea ce a durat încă 20 de ani, vezi articolul Cursa cu obstacole). Am avut parte de o mare dezamăgire.
Se adunaseră vreo 30 de persoane, atmosfera era încordată, feţele celor convocaţi erau cam crispate. În cele din urmă au început să discute între ei în contradictoriu, iar cel care conducea şedinţa le reproşa vehement că «aţi apărut în colbuc». Deşi nu înţelegeam în ce constă fapta blamată mi-am dat seama că era o acţiune considerată interzisă. Se pomenise parcă în vacarmul general şi de ceva sancţiuni, dar n-am mai stat să ascult continuarea acestei şedinţe penibile, convocată la indicaţia unor foruri «superioare», care avea ca unic scop «prelucrarea» unui subiect sensibil şi atunci pentru mine de neînţeles şi am părăsit sala. A trebuit să treacă ceva vreme până să mă lămuresc că «colbuc»-ul este anuarul care conţine indicativele, numele şi adresele radioamatorilor lumii şi am dedus că unii amatori timişoreni mai curajoşi au încercat - şi unii chiar au reuşit - să fie publicaţi în Callbook-ul american. Doreau să intre în normalitate, în lumea otrăvită a Războiului rece, doar la câţiva ani de la înăbuşirea în sânge a Revoluţiei din Ungaria sub şenilele tancurilor sovietice. 

Când în noiembrie 1980 am obţinut în sfârşit autorizaţia şi indicativul actual (mulţumesc Dan Antoni YO3ZA! [SK]) primul lucru pe care l-am făcut a fost, în spiritul oraşului meu natal, să mă înscriu în Callbook cu adresa căsuţei mele poştale, pe care o deţineam deja ca radioamator receptor. Nu figura acolo cu adresa personală decât o mică parte a radioamatorilor YO, Federaţia nu s-a îngrijit să colecteze adresele personale ale radioamatorilor YO pentru a le transmite în bloc redactorilor publicaţiei, aşa cum au procedat alte asociaţii naţionale. Nici Securitatea nu avea vreun interes ca amatorii să primească pe cale directă prea multe scrisori din străinătate, care erau mult mai dificil de cenzurat.

Am găsit recent spre surpriza mea relatarea unei poveşti de spionaj destul de horror care a avut loc nu în YO, ci în Marea Britanie, deci într-o ţară cu democraţie consolidată şi în care radioamatorismul avea o îndelungă tradiţie dovadă că bănuiala faţă de radioamatori şi de posibila lor periculozitate pentru siguranţa statului nu era o invenţie brevetată pe plaiuri mioritice.

În 1968 publicaţiile de presă din Marea Britanie au relatat despre o presupusă ameninţare la siguranţa naţională prin existenţa Callbook-ului radioamatorilor, în urma condamnării unui anumit Douglas Britten G3KFL. În 13 noiembrie 1968 ziarul The Nashua Telegraph publica o relatare citând ca sursă The Times din Londra, în care se exprima îngrijorarea că Callbook-ul includea datele de contact a sute de militari activi care aveau acces la informaţii clasificate. Îngrijorarea consta în faptul că sovieticii ar fi putut folosi acele informaţii pentru a contacta surse potenţiale de informaţii secrete. Sub titlul «400.000 de radioamatori enumeraţi în Carte disponibili pentru agenţii străini» (era vorba evident de informaţiile despre radioamatori - nota mea, YO4PX), autorul materialului scria:


«Londra – Primit de la The Times
Pentru mai puţin de 12 dolari agenţii de spionaj străini pot cumpăra fără probleme o listă a celor 400.000 de radioamatori ai lumii – inclusiv a sute de militari care au acces la informaţii secrete. Se prea poate că aceasta a fost metoda prin care ruşii au găsit numele tehnicianului-şef Douglas Britten, condamnat lunea trecută la 21 de ani de închisoare în virtutea Legii documentelor secrete. Britten a fost abordat prin intermediul radioamatorismului, conform declaraţiei unui ofiţer al Forţelor Aeriene Regale (Royal Air Force, RAF) înaintea procesului. În calitatea sa de operator de comunicaţii fără fir al RAF şi totodată de “ham”, el avea posibilitatea de a primi instrucţiuni şi informaţii secrete şi deţinea şi mijlocul ideal de a le transmite.

Prin intermediul indicativelor
În 1962 un bărbat care se prezentase drept radioamator rus l-a abordat pe Britten în clădirea Muzeului de Ştiinţe din Kensington, adresându-i-se cu indicativul său George-Three-Kilo-Foxtrott-Lima. Britten era şi este chiar şi acum prezent în Callbook-ul internaţional, compendiul de adrese al radioamatorilor lumii.
“Hami” ca Britten pot evita cel mai mare pericol care îl pândeşte pe orice spion, momentul vulnerabil al întâlnirii cu persoana lui de contact. Ruşii i-au furnizat cărţi cu coduri şi un program al transmisiunilor lor radio, inclusiv indicative, frecvenţe, date şi ore. Iar ca radioamator autorizat avea şi “acoperirea” perfectă pentru a deţine echipamente masive de radioamator.
Deşi Britten le-a spus investigatorilor săi că nu şi-a folosit echipamentul pentru a transmite informaţii este limpede că tocmai acest lucru îl aştepta Moscova din partea sa.

Lista indicativelor
Callbook-ul internaţional prezintă lista indicativelor şi numele personalului forţelor militare britanice staţionate în Germania, care ar putea deţine secrete NATO. Însă militarii americani nu figurează în anuar din cauza “schimbării frecvente a adreselor lor”. Cu toate acestea explicaţia convenabilă ar putea conţine un element deliberat de prevedere: americanii nu doresc să divulge indicative şi adrese, conform opiniei recente a unei persoane oficiale.
Deşi amatorii britanici sunt obligaţi să fie autorizaţi de Oficiul General al Poştelor şi trebuie să li se aloce un indicativ înregistrat, ei pot să opteze pentru a nu figura în liste. În dreptul unor nume din anuarul britanic nu apare nici gradul, nici adresa amatorului, ci doar menţiunea “aflat în străinătate”, ceea ce ar fi suficient pentru a descuraja un recrutor de spioni.
Fireşte că amatorii se arată revoltaţi de orice sugestie potrivit căreia ei ar desfăşura vreo activitate lipsită de loialitate faţă de ţara lor şi sunt bineînţeles iritaţi de orice încercare de amestec al oficialităţilor în hobby-ul lor în mod normal nevinovat.»

La pagina 89 a ediţiei din februarie 1969 a publicaţiei Wireless World subiectul radioamatorului trădător, care a captat atenţia întregii ţări, este tratat mai nuanţat şi cu mai multă concreteţe:
«Risc de securitate?
Radioamatorii britanici s-au simţit afectaţi de ceea ce ei consideră a fi fost o publicitate negativă nemeritată la adresa hobby-ului lor, ca urmare a publicării Raportului oficial al Comisiei de securitate (HMSO Cmnd 3856) privitor la circumstanţele cazului lui D.R. Britten, tehnicianul-şef al Forţelor aeriene regale (RAF), care a pledat vinovat pentru încălcarea Legii documentelor clasificate. Britten a deţinut indicativul de radioamator G3KFL de la începutul anilor ’50 şi a recunoscut că a furnizat multă vreme informaţii serviciilor secrete ruseşti în cursul unor întâlniri personale. Având în vedere oportunităţile pe care radioamatorismul îl oferă unui serviciu secret ostil de a aborda potenţiali agenţi şi de a comunica cu ei Comisia a sugerat o reevaluare a riscurilor de securitate legate de activitatea de radioamator a personalului forţelor armate şi a serviciului public. Totodată Raportul a enunţat limpede că “RAF apreciază meritele cluburilor de radioamator care manifestă un interes deosebit în instruirea numeroşilor lucrători din domeniul comunicaţiile militare.” Raportul arată de asemenea că povestea cu largă răspândire potrivit căreia Britten ar fi fost abordat iniţial la Muzeul de Ştiinţe de către un radioamator receptor rus cunoscut doar sub numele de Yuri, care i-ar fi pronunţat indicativul nu a fost acceptată de Comisie ca fiind veridică. (Zvonurile indicau că cei doi au stat de vorbă, iar atunci când discuţia a ajuns la subiectul locului de muncă al lui Britten, Yuri i-ar fi cerut să obţină pentru el un emiţător fără fir cunoscut sub denumirea 1154. De fapt aparatul era considerat depăşit de RAF şi era disponibil pe piaţa liberă pentru pasionaţii radioului. Yuri a pretins că nu cunoaşte acest lucru şi i-ar fi achitat o sumă frumuşică lui Britten pentru acest echipament - nota mea, YO4PX)
În mediul radioamatorilor se consideră că majoritatea pasionaţilor din rândul lor au manifestat dintotdeauna o prudenţă rezonabilă în cursul comunicaţiilor lor cu staţiile străine şi că ei sunt atenţi la orice încercare posibilă de exploatare a privilegiilor lor în scopul unor comunicaţii cu sensuri codate. De asemenea s-a subliniat în Raport rolul radioamatorilor în asistenţa acordată comunicaţiilor militare şi speciale în cursul celui de al II-lea Război mondial.»

În articolul Dictatorii şi radioamatorismul scriam:
«Dintotdeauna radioamatorismul a fost privit de dictatori cu bănuială şi teamă, ca o preocupare suspectă şi potenţial periculoasă. Posibilitatea de a transmite mesaje peste sârma ghimpată a "Cortinelor de fier", peste graniţele păzite cu străşnicie - graniţe pe care armele sunt îndreptate mai mult spre interior decât spre exterior, cum inspirat remarca înainte de decembrie 1989 în ziarul Libération un poet român curajos - era asociată în Republica Populară Română, dar şi sub celelalte regimuri opresive din lume, trecute sau prezente, cu activitatea de spionaj "în solda duşmanului". În imaginaţia paranoidă a dictatorilor, spionii, deghizaţi în radioamatori, încearcă să submineze eroicul efort popular de edificare a societăţilor bazate pe supravegherea şi supunerea totală a cetăţenilor, fie ele regimuri socialiste, comuniste, militare, tribale sau fundamentaliste.»

Citind relatările despre «spionii din Callbook» sunt nevoit să-mi reconsider opiniile. Radioamatorii au fost priviţi cu bănuială nu numai de statele cu regim dictatorial ci, iată, şi de autorităţile şi de presa unei ţări democratice. E drept că aceasta se întâmpla în anii Războiului rece. Să remarcăm totuşi echilibrul, obiectivitatea şi tonul ponderat al Raportului, precum şi aprecierile favorabile la adresa radioamatorilor britanici, care au contribuit cu cunoştinţele lor la efortul de înfrângere a Germaniei naziste: Radioamatori receptori în războiul undelor

Unii dintre receptorii voluntari au avut întâlniri în timpul războiului şi după război, dar nu le era îngăduit să vorbească nimănui despre munca lor 
(Credit foto RSGB)


Pe la jumătatea anului 1941 baza de la Arkley View a Radio Security Service primea zilnic în jur de 10000 de pagini cu mesaje interceptate 
de recruţii săi (Credit foto RSGB)

(Introducere, traducere şi comentarii de YO4PX. Surse: Southgate AR News, The Nashua Telegraph, Wireless World, RSGB)


*   *   * 

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved