«Dictatorii şi radioamatorismul»
publicat în CQ Magazine
Acest articol a fost publicat în limba română pe saitul Radioamator.ro şi în revista Radiocomunicaţii şi Radioamatorism a FRR, iar în limba engleză pe saiturile Southgate Amateur Radio Club, Arizona-am-net, eHam.net, Official Bulletin of Toronto's Oldest Amateur Radio Club, AA0MZ’s Homepage, OK1RR DX & Contesting Page, Pretoria Amateur Radio Club din Africa de sud, UltraDX.com, N4KC Technology, Media and Ham Radio Blog, în revista electronică K9YA Telegraph, în versiunea engleză a revistei electronice Ham-Mag, etc. Am deosebita bucurie de a putea prezenta acum articolul cititorilor prestigioasei reviste CQ Magazine, care îl reproduce în numărul său din aprilie 2010. Editorul publicaţiei Richard Moseson W2VU s-a ocupat personal de punerea în pagină a materialului şi a formulat şi supratitlul articolului: "Cum a fost cu adevărat radioamatorismul îndărătul Cortinei de fier". După cunoştinţa mea este primul articol scris de un autor din YO publicat în CQ.
Revista WorldRadio a fost achiziţionată anul trecut de CQ Magazine şi transformată din publicaţie pe hârtie în revistă virtuală electronică sub numele de WorldRadio Online. WRO are o apariţie lunară şi poate fi consultată gratuit prin linkul de pe saitul CQ Magazine sau direct de la această adresă. Se pot face abonamente pentru a primi notificări prin e-mail privind apariţia câte-unui nou număr. WRO va publica în iunie «Errare humanum est», un alt articol semnat şi tradus de mine în limba engleză.
Iată versiunea originală în limba română a articolului publicat în CQ Magazine:
DICTATORII SI RADIOAMATORISMUL
Dintotdeauna radioamatorismul a fost privit de dictatori cu bănuială şi teamă, ca o preocupare suspectă şi potenţial periculoasă. Posibilitatea de a transmite mesaje peste sârma ghimpată a "Cortinelor de fier", peste graniţele păzite cu străşnicie - graniţe pe care armele sunt îndreptate mai mult spre interior decât spre exterior, cum inspirat remarca înainte de decembrie 1989 în ziarul Libération un poet român curajos - era asociată în Republica Populară Română, dar şi sub celelalte regimuri opresive din lume, trecute sau prezente, cu activitatea de spionaj "în solda duşmanului". În imaginaţia paranoidă a dictatorilor, spionii, deghizaţi în radioamatori, încearcă să submineze eroicul efort popular de edificare a societăţilor bazate pe supravegherea şi supunerea totală a cetăţenilor, fie ele regimuri socialiste, comuniste, militare, tribale sau fundamentaliste.
Cu riscul inerentei simplificări pe care o presupune orice generalizare s-ar putea afirma că gradul de democraţie al unei ţări se află în raport direct proporţional cu numărul de radioamatori autorizaţi şi cu libertăţile de care se bucură aceştia, de uşurinţa cu care îşi pot obţine autorizaţia şi de condiţiile extraradioamatoriceşti care trebuie îndeplinite pentru ajungerea la ţintă. Un indicator valabil în zilele noastre este şi prezenţa respectiv absenţa piedicilor birocratice în calea indigenării aparaturii de radioamator, dificultatea traversării graniţelor cu un transiver în bagaje şi disponibilitatea autorităţilor de a permite activităţi pe termen limitat ale unor vizitatori.
Democraţiile occidentale au recunoscut meritele radioamatorilor - cei care au descoperit undele scurte în beneficiul întregii umanităţi -, serviciile pe care ei le-au adus şi continuă să le aducă societăţii. Legislaţiile acestor ţări au fost adaptate pentru a permite libera circulaţie a radioamatorilor cu echipamentele lor, a activităţii lor pe bază de acorduri de reciprocitate, iar Convenţia CEPT a însemnat un uriaş pas înainte în direcţia eliminării oricăror formalităţi pentru a lucra de pe teritoriile ţărilor semnatare. În Spania radioamatorismul este considerat o formă de cultură. În Güimar, insulele Canare este înălţată o statuie dedicată radioamatorismului, întruchipând cele cinci benzi de unde scurte (doar atâtea erau în 1974) sub forma unor tuburi de orgă sau de nai aşezate vertical. Un preşedinte american a declarat radioamatorismul o "resursă naţională" a Statelor Unite.
De aici şi până la situaţia radioamatorilor din ţările cu regimuri totalitare este o distanţă ca de la cer la pământ, iar paşii mai timizi sau mai hotărâţi ai acestor ţări spre democratizare s-au reflectat întotdeauna şi prin măsuri de liberalizare a activităţii de radioamator. Au fost decenii întregi în care BY1PK a fost singura staţie care putea fi lucrată din China, apoi a dispărut şi aceasta sub tăvălugul Revoluţiei culturale; acum poţi auzi de acolo numeroase staţii, în toate modurile de lucru, şi se spune că mii de staţii QRP sunt autorizate în unde ultrascurte şi în benzile inferioare. Fără îndoială că eforturile lui Martti Laine OH2BH au jucat un rol hotărâtor în această deschidere. După mulţi ani de tăcere în Irakul lui Saddam Hussein a fost autorizată o singură staţie, YI1BGD, în urma unei vizite şi a pledoariei însoţite de o demonstraţie a lui Erik Sjölund, SM0AGD, care a realizat vreo 50 de legături în faţa oficialilor uluiţi de mulţimea de amatori dornici să lucreze o ţară nouă. Coreea de Nord a permis doar câteva operaţiuni izolate, dintre care cea mai fructuoasă a fost activitatea lui Ed, 4L4FN. Acesta a realizat peste 16000 de legături înainte de a a-i fi sigilată staţia, iar eşecul lui KA2HTV nu ne dă motive de speranţă că situaţia s-ar putea normaliza prea curând. Regimul militar din Myanmar (Birmania) este destul de reticent în acordarea autorizaţiilor pentru operatori străini, dar aceştia pot fi găsiţi totuşi în benzi, mai ales cu ocazia unor activităţi demonstrative, menite să-i convingă pe generali că liberalizarea radioamatorismului ar contribui la îmbunătăţirea imaginii ţării. Un QSO cu o staţie albaneză era un vis irealizabil în timpul dictaturii de tip stalinist a lui Enver Hodja; acum sunt active câteva staţii, echipate prin contribuţia unor mari asociaţii, care au organizat şi apariţia în eter a primului indicativ ZA după decenii de interdicţie. În Polonia toţi radioamatorii au fost obligaţi să-şi predea aparatura în momentul instituirii Legii marţiale de inspiraţie sovietică decretată de generalul Jaruzelski în decembrie 1981, cel care a înăbuşit în sânge acţiunile sindicatului Solidarnosc , iar prefixul SP nu a mai putut fi auzit aproape doi ani în benzi. Turcia a staţionat îndelung pe primele locuri ale listei Most wanted countries, acum se aud de acolo câteva staţii autohtone şi uneori vizitatori ocazionali. Sub regimul talibanilor din Afganistan nici nu se putea imagina autorizarea unei staţii YA, erau încălcate acolo cele mai elementare drepturi ale omului, în accepţiunea pe care o dă acestei noţiuni lumea civilizată; acum activează sporadic operatori aflaţi acolo pe linie profesională, în scurtele lor momente libere. Dar hiatusul de tradiţie se resimte, câteva cursuri scurte de instruire cu studenţi şi donaţiile de transivere şi antene nu pot înlocui pasiunea şi cunoştinţele transmise din generaţie în generaţie, de la maestru la discipol, care asigură perpetuarea şi dezvoltarea hobby-ului. Şi am mai putea enumera aici situaţia din 5A, 7O, 9X, EP, ST, SV/A, T5, TN, XU, XW, ţări sau "entităţi" în care activitatea de radioamator este inexistentă sau drastic restricţionată.
Dar sunt şi cazuri în care regimul opresiv se simte inexpugnabil şi îngăduie cu mărinimie acordarea pe sprânceană a câtorva autorizaţii unor rezidenţi "de încredere", apropiaţi ai Puterii, în scop propagandistic şi pentru a se feri astfel de acuzaţiile comunităţii internaţionale a radioamatorilor. Alteori dictaturile, după îndelungi negocieri, permit activităţi pe termen limitat ale câte-unui operator străin sau ale unui grup de operatori străini, care folosesc ocazia venirii sau staţionării lor în ţara respectivă în calitate de oficiali ai ONU, ai unor organizaţii de asistenţă umanitară sau în cadrul forţelor de menţinere a păcii pentru a scoate în sfârşit entitatea respectivă în eter după ani de absenţă.
Cât priveşte ţara noastră, dictatura şi-a pus şi la noi pecetea pe radioamatorism. Timp de 45 de ani starea "dosarului" a fost decisivă pentru obţinerea unei autorizaţii, iar cel care nu avea "o origine sănătoasă" se putea lovi de mari dificultăţi în anii '50, şi aceasta nu numai în domeniul radioamatorismului. Eventualele rude din occident, informaţiile defavorabile primite de autorităţi din partea secretarului de partid al şcolii, al facultăţii, al serviciului de "cadre" de la locul de muncă (Biroul Personal de astăzi) privind lipsa de ataşament şi de entuziasm a solicitantului faţă de "linia" partidului, delaţiunile turnătorilor de diverse categorii, conţinând informaţii de cele mai multe ori mincinoase sau răstălmăcite - iată tot atâtea motive de respingere fără explicaţii a cererii de autorizare sau de suspendare a autorizaţiei deja eliberate.
Istorici cu adevărat imparţiali ai radioamatorismului ar trebui să consemneze şi relaţia de subordonare faţă de armată în care a fost nevoit să subziste radioamatorismul timp de decenii, urmându-se prin aceasta cu sfinţenie modelul sovietic, nemaivorbind de obsesiva supraveghere a procesului de autorizare - avizul Comisiei Superioare Radio! - şi apoi a întregii activităţi a radioamatorilor pe care au exercitat-o organele de Securitate, începând de la numirile în funcţiile de conducere şi până la evidenţa aparaturii deţinute.În anii '80 Centrele de Control Radio au operat o serie întreagă de descinderi şi suspendări de autorizaţii, pe perioade mai scurte sau mai lungi, şi să fi fost oare o întâmplare faptul că printre cei eliminaţi astfel din benzi erau membrii unor prestigioase cluburi străine, fiind unii dintre cei mai activi şi performanţi radioamatori pe care îi aveam atunci, adevăraţi ambasadori ai României în eter?
Materialele informative redactate de Securitate - amintite şi ele în articolul mai sus menţionat - prezentau an de an "aspectele negative" constatate, cum ar fi "relaţiile cu străinii" reglementate prin faimoasa Lege 23 (obligativitatea de a prezenta rapoarte amănunţite privind natura acestor relaţii şi desfăşurarea lor); corespondenţa radioamatorilor - la fel ca şi corespondenţa celorlalţi cetăţeni prezumtiv infideli regimului - era controlată şi violată sistematic, indigenarea unui transiver era o cumplită umilinţă şi subiect de suspiciune, prilej de şantaj.
Dar nu numai radioamatorismul se afla sub atentă supraveghere. Cuplului prezidenţial îi erau profund indezirabile şi computerele, aparatele video, antenele TV îndreptate spre Bulgaria, Serbia şi Ungaria, antenele parabolice pentru recepţia programelor prin satelit, cărţile şi revistele sosite din străinătate, tot ceea ce însemna circulaţia liberă a ideilor şi informaţiilor, ca să nu mai vorbim de circulaţia liberă a cetăţenilor... Nu avem încă informaţii suficiente şi complete despre procesul de tip stalinist al lui George Craiu, YO3RF şi calvarul detenţiei sale. Nu se cunoaşte adevărul despre YO7DZ. Nu cred că radioamatorii YO au aflat că în 1987 la revolta anticomunistă din Braşov a participat şi un radioamator - acuzat în timpul anchetei că a comunicat cu occidentul, deşi era doar un SWL şi nu dispunea decât de un receptor! - şi care a trebuit să mai facă faţă după 1989 şi unui proces de calomnie, pentru că l-ar fi recunoscut pe ecranul televizorului pe torţionarul său... Nu ştim câţi sunt cei care au renunţat să mai spere, după ce primele lor încercări de a obţine un indicativ au eşuat.
Prima condiţie pentru a ne putea înţelege trecutul este acela de a-l cunoaşte şi a-l recunoaşte. Fără ranchiună, fără resentimente, dar conştienţi că adevărurile nu pot şi nu trebuie să mai fie trecute sub tăcere, nu trebuie înmormântate în praful arhivelor. Cred că este important ca ele să fie rostite, consemnate şi asumate, pentru a evita tragicele erori ale istoriei.
* * *
Din comentariile cititorilor sub articolul (clic pentru citirea articolului în engleză) publicat pe saitul eHam:
Joe, KB0TXC: Acest articol ar trebui să-i facă pe toţi cei care îl citesc deosebit de recunoscători pentru libertatea noastră. Foarte interesant – unul dintre cele mai bune articole publicate pe eHam.
Ray, N0UY: Sunt de acord cu comentariul lui Joe KB0TXC. Cu toţii trebuie să ne amintim că libertatea noastră ne obligă la mari responsabilităţi. Un articol foarte interesant şi tragic.
Eric, N2RRA: Francisc, iată nişte informaţii interesante! Istoria prezentată astfel mă face cu siguranţă să apreciez şi să mă bucur cu atât mai mult de acest hobby. Este regretabil că a fost nevoie de nişte revoluţii pentru ca acele ţări să-şi dobândească libertatea, dar să nu ne iluzionăm, posibilitatea ca istoria să se repete nu este de neglijat. Încă o dată mulţumiri pentru a ne fi descris crâmpeie ale istoriei care nu trebuie uitate. 73, Eric
Dan, K9ZF: Ei bine, iată un adevărat articol! Mulţumesc, Francisc, mi-a făcut o reală plăcere să-l citesc. Îţi dai seama citindu-l că toate discuţiile noastre pro şi contra telegrafie, pro şi contra concursuri par nişte fleacuri! Cu toţii ar trebui acum să ne ducem şi să facem nişte legături în orice mod sau în orice domeniu care ne face plăcere, doar pentru a ne bucura şi a aprecia libertatea pe care o avem. 73, Dan
K0PD: Excelent articol, care ar trebui să ne facă pe noi americanii şi pe toţi oamenii liberi să fim recunoscători pentru libertatea noastră. Cred că Jefferson a spus că cei care îşi sacrifică libertatea de dragul siguranţei lor n-o merită pe niciuna dintre ele.
Chuck, KI9A: Mulţumesc pentru acest articol grozav. În anii ’70 mi-au părut atât de misterioase acele semnale telegrafice cu chirpy provenind de la staţiile din Europa de est! A fost unul dintre lucrurile care m-a atras spre radioamatorism … Acum am mai mulţi prieteni dincolo de fosta Cortină de fier. 73, Chuck
AI2IA: Dacă ar fi să decernez o singură diplomă pentru cel mai bun şi mai important articol despre radioamatorism pe care l-am citit vreodată, l-aş da acestui autor.
Rob, K6RB: Îl felicit şi eu pe Francisc pentru acest articol excelent. Tocmai de aceea am fost atât de întristat să aflu că a fost atacat cu răutate pe un sait din România. (Vezi la rubrica Forum articolul meu “Rasismul nu-şi are loc în radioamatorism”.) Unica “crimă” a lui Francisc a fost că a criticat anumite aspecte din declaraţia unei oficialităţi a asociaţiei radioamatorilor români. Pentru aceasta a fost împroşcat cu remarci antisemite de cel puţin doi amatori YO. (YO8RPV şi YO7HMY - nota mea, YO4PX) Dar ceea ce e şi mai grav, niciunul dintre radioamatorii români care au citit jignirile nu a considerat că ar fi cazul să protesteze. S-a spus că «Răul devine mai puternic atunci când oamenii buni tac». Citind articolul lui Francisc îţi poţi da seama că el nu este un fanatic, ci un radioamator care apreciază valorile pe care radioamatorismul le dăruieşte lumii.
AD5VM: Acest articol ar trebui să rămână permanent pe prima pagină a acestui sait. Este valabil nu numai pentru radio, dar şi pentru toate celelalte libertăţi care considerăm că ni se cuvin. Articolul ar trebui publicat în următoarea ediţie a Handbook-ului. Voi trimite un link către articol tuturor prietenilor mei amatori, sperând că ei vor face acelaşi lucru. Mulţumesc pentru acest articol deosebit, Francisc!
