Pe saitul National Public Radio (NPR) dedicat radiodifuziunii publice din Statele Unite Matt Sepic a publicat un interesant articol despre felul în care este văzut radioamatorismul din afara hobby-ului:
Acum doar câţiva ani blogurile menţionau radioamatorismul printre tehnologiile condamnate la dispariţie. Ele s-au înşelat. Aproape 700000 de americani au autorizaţii de radioamator – cu 60% mai mulţi faţă de 1981, acum o generaţie. Şi numărul lor creşte în continuare.
Este adevărat că radioamatorismul nu va avea niciodată atracţia lui iPhone, dar el are totuşi o anumită atracţie, spune Allen Weiner, un analist de la firma de cercetări tehnologice Gartner.
«Este o pasiune care îşi creează propria sa experienţă de viaţă – acesta este cheia succesului ei. O pasiune care se limitează la o experienţă pe care o poţi dobândi online nu se va dezvolta.»
Printre noii veniţi în hobby se numără şi Helen Schlarman, în vârstă de 89 de ani, care are un emiţător radio în casa ei din suburbia oraşului St. Louis. Helen îşi cheamă prietenul care locuieşte în celălalt capăt al oraşului apăsând pe butonul PTT-ului şi pronunţând literele şi cifrele indicativului lui, W0SJS, apoi pe cele ale propriului indicativ, W0AKI. Glasul lui Steve Schmitz răzbate din aparatul Helenei: «Salut, Helen, ce mai faci? W0SJS», spune el şi îşi încheie răspunsul cu literele indicativului său.
Mulţi «hami» - sub numele acesta sunt ei cunoscuţi – îşi pun pe peretele camerei lor ilustrate primite în urma contactelor lor internaţionale, la fel cum vânătorii îşi etalează coarnele cerbilor împuşcaţi, dar legăturile Helenei sunt mai mult locale. Ea spune că acest hobby este perfect pentru persoanele care sunt nevoite să petreacă mult timp în casă.
«Avem o comunitate deosebită», spune ea. «La noi nu există discriminări legate de vârstă. Noi stăm de vorbă, ne împărtăşim gândurile şi ne bucurăm de această posibilitate.»
Până de curând radioamatorismul se afla în declin pe măsură de operatorii mai vârstnici dispăreau. Atunci Comisia Federală de Comunicaţii (FCC) a decis să elimine examenul de telegrafie, pe care mulţi îl vedeau ca pe un obstacol în calea dorinţei lor de a obţine o autorizaţie. Anul trecut peste 30000 de noi solicitanţi au depus cereri pentru a deveni operatori radio, conform relatării Mariei Somma, un oficial al American Radio Relay League (ARRL, asociaţia naţională a radioamatorilor americani - nota trad.).
La o întâlnire a radioamatorilor organizată lângă St. Louis participanţii care făceau schimburi de piese de antene şi de alte echipamente sunt în majoritate bărbaţi trecuţi de 50 de ani. Dar printre ei se află şi Jonathan Dunn, în vârstă de 15 ani, alături de tatăl său. El spune că Facebook şi mesajele SMS sunt amuzante, dar că a-ţi face prieteni folosind un radio care costă 200 de dolari şi pentru care nu trebuie să plăteşti o taxă lunară este o posibilitate care îţi oferă mult mai mari satisfacţii. «Prin radioamatorism poţi cunoaşte persoane noi, oameni de toate vârstele şi rasele, şi este uimitor ce se poate face cu un mic aparat de radio. Pentru că nu contează unde te afli, dacă ai aparatul potrivit şi puterea necesară poţi sta de vorbă cu oricine din lume», spune Jonathan.
Tatăl său, Steve Dunn consideră conversaţia politicoasă între radioamatori ca fiind bună pentru tineri. «Dacă tinerii au ocazia de a comunica cu o mare varietate de persoane, aceasta le insuflă o anumită încredere în abilitatea lor de a practica arta conversaţiei – o artă pe cale de dispariţie», spune el.
Chiar şi cei mai fanatici hami sunt de acord că radioamatorismul nu va ajunge vreodată un hobby cu o foarte mare răspândire. Odată cu apariţia celularelor sofisticate şi a altor invenţii tehnice de ultimă oră oamenii sunt mai conectaţi la internet decât înainte. Cu toate acestea, prin radioamatorism ei pot descoperi bucuria comunicării cu ajutorul unei tehnologii cu o vechime de aproape un secol.
