În partea a II-a a articolului Constelaţia CQ am prezentat, alături de concursurile şi diplomele instituite de cunoscuta publicaţie CQ Magazine, cele trei Galerii ale celebrităţilor (Hall of Fame), în care au avut onoarea să fie înscrişi cei care au dovedit merite cu totul excepţionale în diverse domenii ale radioamatorismului şi şi-au dedicat ani de viaţă şi o muncă susţinută propăşirii hobby-ului nostru. Ca de obicei, noile numiri sunt anunţate la marea întâlnire a radioamatorilor de la Dayton, dar ele sunt date publicităţii înaintea decernării oficiale:
(Dayton, OH – 14 mai 2010) – CQ MAGAZINE a anunţat astăzi nominalizările pe anul 2010 ale celor înscrişi în Galeriile celebrităţilor, spunându-le bun-venit celor 15 noi membri înscrişi în CQ Amateur Radio Hall of Fame şi celor 2 x 2 noi membri înscrişi în CQ DX Hall of Fame respectiv CQ Contest Hall of Fame.
CQ Amateur Radio Hall of Fame onorează acele persoane individuale, autorizate sau nu ca radioamatori, care şi-au adus o contribuţie însemnată în domeniul radioamatorismului şi pe acei radioamatori care fie au contribuit la dezvoltarea radioamatorismului, fie s-au remarcat în cariera lor profesională sau în alte aspecte ale vieţii pe planeta noastră. Iată-i în ordine alfabetică pe premiaţii anului 2010:
Buchanan Chester W3DZZ (SK) – Creatorul beamului cu trapuri pentru trei benzi W3DZZ, deosebit de popular între radioamatori în anii ’50 şi ’60.
Cotner Calvin K4JSI – Director de operaţiuni (pensionat) al Comsat World Systems, distins în 2009 cu diploma Aerospace Communcations emisă de Institutul american de aeronautică şi astronautică pentru «leadership strategic şi tehnic» în cooperarea internaţională în domeniul comunicaţiilor prin satelit de la începuturi şi până în prezent.
Dana Forrest, 4AGR – membru al Army Amateur Radio System, care împreună cu Ralph Hollis 4AFC a furnizat comunicaţii vitale după uraganul din Caraibe din 1928, menţinând o linie de comunicaţii cu Departamentul de Război şi transmiţând informaţii care au iniţiat asistenţa din partea armatei şi a Crucii Roşii (în 2010 se aniversează 85 de ani de la înfiinţarea AARS, predecesoarea organizaţiei MARS – Military Amateur Radio Service).
Harlan Gene WB9MMM (SK) – Publicist în reviste de radioamator, editor şi publicist al ATV Quarterly, fondator al Cyberham magazine.
Hart George W1NJM – fost manager de comunicaţii al ARRL, dezvoltator al National Traffic System.
Hollis Ralph 4AFC – vezi menţiunea despre Forrest Dana 4AGR.
Ingram Dave K4TWJ (SK) – Autor prolific al unor articole cuprinzând o largă gamă de subiecte, editor colaborator al CQ Magazine între 1982 şi 2010, care a transmis prin forţa cuvântului pasiunea sa nestăvilită pentru radioamatorism.
Kangas Paul W4LAA – Redactor de ştiri timp de 30 de ani al Public Broadcasting Service (PBS), cunoscut ca «Walter Cronkite al ştirilor de afaceri».
Dr. Patz Arnall ex WA3EVC – oftalmolog care a descoperit şi eliminat cauza principală a orbirii la copiii născuţi prematur.
Schmidt Howard W7HAS – coordonator Cyber-security al Casei Albe.
Schneider Bill K2TT – preşedinte al Colegiului ştiinţific de apărare, un comitet federal independent care oferă consultanţă Ministerului Apărării.
Smith Jim VK9NS (SK) – Renumit DX-man şi DXpediţionar, autor, vechi membru al CQ DX Hall of Fame.
Smith George AA2EJ – Inventator al senzorului CCD (charge-coupled device) care a revoluţionat imagistica digitală; co-laureat al Premiului Nobel în 2009 pentru fizică.
Stenning Mark AA1AC – director executiv al International Tennis Hall of Fame, Newport, Rhode Island.
Wilson George W4OYI (SK) – Preşedinte de onoare al ARRL, preşedinte al ARRL între 1992 şi 1995. A condus eforturile din partea ARRL pentru crearea programului de indicative «vanity» (indicative speciale de radioamator, alese de o persoană sau de un club autorizat, care includ de obicei litere cu o semnificaţie personală pentru deţinătorul indicativului sau alese din cauza conciziunii lor sau având litere dublate sau triplate, etc. – nota mea, YO4PX).
* * *
CQ Contest şi CQ DX Hall of Fame îi onorează pe acei amatori care nu numai că au excelat în performanţele lor individuale în aceste domenii importante ale radioamatorismului, dar au adus şi o excepţională contribuţie proprie la dezvoltarea hobby-ului în beneficiul comunităţii.
Premiaţii anului 2010 în CQ Contest Hall of Fame sunt:
Don Hill AA5AU – Promotor important al concursurilor în RTTY (radioteletype), cunoscut printre concursionişti ca «elmerul RTTY-ului». Contributor regulat al rubricii RTTY Contesting în National Contest Journal.
Larry Weaver, N6TW – Vechi membru al CQ World Wide Contest Committee, creator al unor programe de verificare a logurilor folosite astăzi în stabilirea scorurilor în CQWW şi în alte concursuri. Larry este şi fost preşedinte al Southern California DX Club şi al International DX Convention, reuniunea anuală din Visalia, California.
Premiaţii anului 2010 în CQ DX Hall of Fame sunt:
Robert Locher W9KNI – DX-man complet, autor şi mentor al lucrului DX eficient. Cartea sa «The Complete DXer» este un bestseller în domeniul litetaturii DX. Cea mai recentă carte a sa «A Year of DX» descrie eforturile sale de a câştiga concursul CQ DX Marathon în anul 2008.
Lynn Lamb W4NL – Co-fondator al SEDCO (Southeastern DX and Contesting Organization) care sponsorizează convenţia anuală în care ţin prelegeri personalităţi în domeniul DX-ului şi al concursurilor. Lynn scrie în mod regulat şi pentru The DX Magazine, fiind un militant de seamă pentru adoptarea unui comportament civilizat în lucrul DX.
Anunţarea noilor membri ai CQ Contest şi CQ DX Hall of Fame a fost programată la seratele de Contest şi DX de la Dayton Hamvention.
(Sursă: materialul lui Richard G4TUT pe forumul QRZ.com)