WorldRadio Online, iunie 2010
Acest articol a fost publicat în limba română în revista «Radiocomunicaţii şi radioamatorism» şi pe saitul Radioamator.ro, iar în limba engleză printre altele în revista trimestrială FOCUS, în revistele electronice K9YA Telegraph şi HAM MAG şi pe saiturile Southgate Amateur Radio Club, AA0MZ’s Homepage, Watts din Pretoria, Republica Sud-africană, OK1RR DX & Contesting Page, Ultra-DX şi eHam.
Revista WorldRadio a fost achiziţionată anul trecut de CQ Magazine şi transformată din publicaţie pe hârtie în revistă virtuală electronică sub numele de WorldRadio Online. În numărul pe aprilie al CQ Magazine a fost publicat articolul meu «Dictatorii şi radioamatorismul». WRO are o apariţie lunară şi poate fi consultată gratuit prin linkul de pe saitul CQ Magazine sau direct de la această adresă. Se pot face abonamente pentru a primi notificări prin e-mail privind apariţia câte-unui nou număr.
Iată versiunea originală a articolului în limba română:
Omul este supus greşelii, a spus acum 2000 de ani Seneca (filosof stoic roman) cu binecunoscutul laconism al gânditorilor de limbă latină, iar din aceste cuvinte răzbate şi ideea că omul, tocmai prin faptul că îşi poate da seama de greşelile comise, este în stare să se corecteze, să se depăşească, să se apropie de perfecţiune, ideal poate de neatins, dar la care e hărăzit să năzuiască.
Şi iată o altă expresie, de astă dată pusă în circulaţie în zilele noastre de către operatorii unor staţii DX din entităţi rare, care fie că locuiesc pentru mai mult sau mai puţin timp în acele amplasamente exotice, fie că s-au deplasat acolo cu eforturi şi cheltuieli considerabile cu ocazia unor DXpediţii sau participări în mari concursuri internaţionale. "European behaviour", spun despre noi confraţii noştri de peste ocean, şi aceste cuvinte nu pot să ne bucure defel. Căci "purtarea europeană" desemnează peiorativ şi depreciativ comportamentul radioamatorilor din peste 50 de naţiuni ale bătrânului continent, naţiuni atât de diferite prin origini, cultură, limbă şi temperament, încât cel care nu a asistat de atâtea ori la scene regretabile în benzile noastre, scene ai căror protagonişti erau amatori europeni, nici nu-şi poate închipui că lor li s-ar putea găsi un astfel de numitor comun. (Ultima demonstraţie de "purtare europeană" la care am asistat cu ocazia expediţiei BS7H 2007 pe reciful Scarborough a întrecut orice închipuire.) Operatorii amintiţi susţin cu tărie că în mai toate ocaziile în care atât de mult trâmbiţatul "spirit radioamatoricesc" (ham spirit) atribuit colegilor noştri de pe toate meridianele ar trebui să se manifeste, în momentele în care amiciţia transnaţională care îi leagă pe aceşti amatori ar trebui să dea roadele aşteptate, toate aceste nobile cuvinte şi idealuri sunt date uitării atunci când se pune întrebarea hamletiană "a lucra sau a nu lucra" o entitate nouă DXCC. Şi nu este de mirare, spun aceiaşi amatori exasperaţi de purtarea noastră, că operatorii multor expediţii preferă să-şi întoarcă antenele spre alte direcţii, pentru a-şi putea menţine rata normală de legături pe oră în condiţii de disciplină şi înţelegere reciprocă, mult mai fructuoasă pentru toate părţile implicate. Şi iarăşi nu este de mirare că mulţi amatori rezidenţi în zone rare, care îşi închipuie cu naivitate că radioamatorismul mai este o îndeletnicire agreabilă, un prilej de destindere, şi încearcă să se întreţină pe calea undelor cu vreun prieten, aflat poate chiar în ţara lor natală, se ascund pe frecvenţe mai puţin bătute de vânătorii de DX-uri, sau fac pur şi simplu QRT în momentul în care sunt descoperiţi şi încolţiţi de amatorii europeni. Ei nu se simt obligaţi să-şi consacre întregul lor timp liber producţiei pe bandă rulantă a zeci de mii de QSO-uri tip "five-by-nine" şi la completarea a zeci de mii de QSL-uri, pentru simplul motiv că destinul i-a aruncat pe vreo insulă rară a listei DXCC.
Cât am fi de orbiţi de patriotismul nostru continental, suntem nevoiţi să recunoaştem că în formularea cu pricina se află o mare doză de adevăr, şi dacă cineva s-ar apuca să alcătuiască un clasament pe ţări al comportamentului civilizat în benzile de amatori ar fi nevoit să plaseze anumite ţări europene pe ultimele locuri. Nu am auzit de cazuri în care radioamatorii din YO s-ar fi aflat printre cei care practică perturbarea intenţionată a frecvenţelor pe care emit staţiile DX. Campionii indisciplinei se află în alte părţi, şi noi DX-manii îi ştim cu toţii. În fruntea listei corectitudinii se află fără îndoială amatorii japonezi. Este de-a dreptul impresionant să asişti la traficul lor în timpul unui pailap. Când propagarea în direcţia staţiei DX îi favorizează se adună zeci, poate chiar sute de solicitanţi pe câţiva kilohertzi, şi cu toţii doresc, întocmai ca şi europenii, să înscrie DX-ul în log, să mai adauge o entitate lucrată la numărul celor adunate în decursul anilor. Cu toţii îşi dau seama că momentul respectiv este poate unica ocazie de a lucra DX-ul şi că şansele lor sunt în raport invers proporţional cu marele lor număr. (Conform saitului enciclopedic Wikipedia în ţara cireşilor în floare existau în 1999 1.295.059 de radioamatori autorizaţi, dintre care se pare ca în benzile de unde scurte sunt activi circa 100.000) Şi cu toate acestea, este suficient ca operatorul staţiei DX să culeagă din îngrămădeala asurzitoare câte o literă la capăt de indicativ pentru ca toţi ceilalţi să amuţească instantaneu, astfel că indicativul respectiv poate fi completat în linişte şi fără risipă de timp. Aceeaşi disciplină de fier poate fi remarcată şi atunci când operatorul staţiei DX îşi exprimă dorinţa de a lucra amatori din alte continente decât Asia, sau din alte ţări decât Japonia. Este de neconceput ca vreunul din acei nenumăraţi JA, JF, JO, JP etc. să încerce să profite de relativul răgaz şi să încerce să-şi impună cu preţul impoliteţii propriul indicativ, pentru "a forţa mâna" DX-ului. Cum şi-au însuşit amatorii japonezi aceste calităţi şi, mai ales, cum reuşesc ei să le insufle chiar şi novicilor, rămâne o temă demnă de reflecţie şi de discuţie.
Dar să revenim la "purtarea europeană". Printre cei care contribuie prin comportamentul lor la consolidarea opiniei că există într-adevăr o regretabilă "purtare europeană" şi că această purtare se află la antipodul a tot ceea ce înseamnă pricepere, politeţe, consideraţie, disciplină, ascultătorul atent al benzilor de amatori va putea discerne cu trecerea anilor câteva tipuri temperamentale distincte. Cu riscul simplificării pe care îl presupune orice categorisire, să încercăm să creionăm aceste tipuri, care de multe ori ne pot provoca zâmbetul, dar, cel mai adeseori, ne răpesc bucuria de a zăbovi în bandă în căutarea unor legături plăcute, interesante sau valoroase pentru atingerea unor performanţe.
MONOLOGHISTUL
Are preferinţă pentru fonie, dar poate fi întâlnit şi în telegrafie, deşi în cazuri mai rare. Înzestrat de obicei cu o aparatură foarte bine pusă la punct şi cu mult timp liber la dispoziţie, Monologhistul filează benzile sau lansează apeluri în căutarea victimelor sale. Nu prea îl interesează cine îi vor fi interlocutorii şi ce ar putea aceştia să-i spună, căci nu prea are răbdare să asculte ce spun alţii. Rolul partenerilor săi de QSO şi, mai ales, al celor aflaţi întâmplător pe recepţie în frecvenţă este acela de a-l asculta pe EL, deşi monologurile sale nu prezintă vreun interes deosebit. În cazuri fericite Monologhistul lucrează pe Vox şi, în ultimă instanţă, când e cât pe ce să adoarmă cu capul pe masă, victima se poate salva strigând "break", pretextând că este nevoit să facă QRT şi de aceea QSO-ul trebuie încheiat înainte de vreme, adică la numai vreun ceas de când Monologhistul a început să-şi debiteze cugetările. Amatorul din această categorie nu este de obicei interesat de legături DX şi de QSL-uri, dar obişnuieşte să cheme staţiile aflate în expediţii, pentru a le antrena şi pe ele în QSO-uri lungi, împotriva voinţei acestora şi spre disperarea celor care aşteaptă pe frecvenţă. Boala Monologhistului este cronică, şi trebuie considerată mai degrabă o calamitate naturală, împotriva căreia nu prea ai cum să te aperi.
NERĂBDĂTORUL
Se află în permanentă tensiune. Mânat de o curiozitate de nestăpânit, Nerăbdătorul se postează pe frecvenţa de emisie a DX-ului, chiar dacă acesta a indicat că ascultă pe o altă frecvenţă, şi începe să pună întrebări. Vrea să afle fără întârziere indicativul DX-ului, QTH-ul acestuia, managerul de QSL-uri, deranjând astfel pe absolut toată lumea. Cu puţintică răbdare Nerăbdătorul ar descoperi că operatorul staţiei DX furnizează cam o dată la 10-15 legături, deci cam o dată la câteva minute toate aceste informaţii, iar sucind un pic butonul VFO-ului ar descoperi şi unde cheamă ceilalţi. De altfel, informaţiile respective sunt de obicei disponibile şi pe clastere, în buletinele DX şi pe internet. În neturi Nerăbdătorul face abstracţie de indicaţiile net-controlorului, şi continuă să cheme chiar dacă se află în cu totul altă ţară decât cea cerută de net-control, chiar dacă se caută DX-uri şi el nu este un DX, chiar dacă nu lui i s-a dat microfonul. El cheamă în orice situaţie, având însă se pare preferinţă pentru momentele în care QSO-ul pe frecvenţa căruia a nimerit se află în toi. Cea mai bună soluţie, deşi nu din cale-afară de educativă, este aceea de a-i spune repede ce vrea să ştie, de a-l accepta, de a-l lua în QSO, de a-l pune pe listă, într-un cuvânt, de a-i face pe plac. Altminteri, e în stare să cheme, să întrebe, să deranjeze la nesfârşit.
SAVANTUL
El este acela care consideră că poate da lecţii tuturor. Dacă i se pare că o operaţiune nu se desfăşoară aşa cum trebuie Savantul nu ezită să intervină pentru a-i dădăci pe neştiutori, pentru a-i pune la punct, de la înălţimea cunoştinţelor şi vastei sale experienţe în materie. Este de ajuns ca un neiniţiat în uzanţele lucrului DX să întrebe ceva pe frecvenţa de emisie a DX-ului care lucrează split că, vigilent şi profund îngrijorat de soarta expediţiei, Savantul intră în acţiune. Este în stare să stea ore întregi pe frecvenţă pentru a transmite sau a striga încontinuu up, pentru a-i apostrofa pe intruşi, pentru a le explica, a-i informa, a-i sfătui. QRM-ul provocat de el acoperă complet emisiunea DX-ului, nu se mai ştie neam când cheamă acesta, când ascultă, cui i-a răspuns. În ciuda bunelor sale intenţii, ai prefera să suporţi întrebările scurte şi timide ale celorlalţi, care nu deranjează atât de mult, decât intervenţiile Savantului, ale cărui semnale sunt şi mult mai puternice. Nu prea există remediu împotriva dorinţei sale de ajutorare. Nu poţi spera decât că până la urmă se va plictisi şi îşi va îndrepta atenţia asupra unui alt punct aglomerat din bandă, căci orice încercare de a-l reduce la tăcere îi va dubla dorinţa de a-şi demonstra superioritatea.
RĂZBUNĂTORUL
Este torturat de un sentiment de frustrare, de un adevărat complex de inferioritate. El nu ştie să piardă. Nu a amuţit toată lumea la auzul indicativului său? Nu l-a auzit DX-ul? Nu a beneficiat de şanse mai mari decât alţii, pentru realizarea legăturii? Iată tot atâtea motive care îl fac pe Răzbunător să treacă de pe poziţia CW sau SSB a transiverului său pe poziţia TUNE şi să înceapă un acord interminabil, care străpunge ca un cui înroşit urechile şi creierele celor aflaţi pe frecvenţă, care se străduiesc să distingă semnalele slabe ale DX-ului cu nivelele receptoarelor date la maximum. Răzbunătorul obişnuieşte să vâre microfonul în ventilator, sau să frece în faţa acestuia diverse obiecte generatoare de zgomote neplăcute. Dar s-au văzut şi cazuri de Răzbunători melomani, care cântă la pian pe frecvenţa staţiilor DX. Nu i-ai răspuns la chemare pentru că doreşti să lucrezi DX şi ai menţionat acest lucru în apelul tău? Ai preferat să răspunzi unei staţii DX care te cheamă, dar al cărui indicativ complet nu-l poţi recepţiona din cauza apelului simultan al Răzbunătorului? Nu ţi-ai cedat imediat frecvenţa pe care te afli de o oră atunci când el doreşte cu tot dinadinsul să lucreze cu acelaşi banal UA6 pe care tocmai l-ai lucrat? Atât ţi-a fost, căci artileria grea a Răzbunătorului este aruncată pe dată în luptă. Cu liniarul împins până la refuz şi cu mitraliera antenei sale întoarse spre tine, atrocele operator te asurzeşte cu îndelungi tranşe de puncte şi linii sau CQ-uri, dozate în aşa fel încât perioadele tale de recepţie să fie acoperite de emisiunea sa. În momentele sale de furie Răzbunătorul se dovedeşte complet lipsit de raţiune. Orice dialog cu el este inutil. Singura soluţie este să faci QSY pe o altă frecvenţă, într-un alt mod de lucru sau, cel mai bine, pe o altă bandă.
AGRESIVUL
Se înrudeşte în multe privinţe cu Răzbunătorul, având cu el în comun mai ales dorinţa crâncenă de represiune, cu deosebirea că atacurile sale sunt frontale, şi nu disimulate în acorduri, CQ-uri şi zgomote. Dar cu toate acestea, Agresivul nu merge cu sinceritatea până într-acolo încât să-şi dea întotdeauna şi indicativul. Caracterul său nu se poate manifesta pe deplin decât dacă dispune şi de o bază materială corespunzătoare. El lucrează cu putere mare, dar din nefericire nu prea ştie să şi-o folosească. Agresivul cheamă disperat, pentru el pailapul este o luptă pe viaţă şi pe moarte, în care toate legile bunului simţ pot fi călcate în picioare. Iar dacă pe frecvenţă se întâmplă să se găsească şi alţi operatori la fel de bine dotaţi din punct de vedere al aparaturii, care îndrăznesc să-l concureze sau chiar să i-o ia înainte, se simte jignit. Reputaţia sa, mai mult, de-a dreptul onoarea sa este primejduită. Şi încearcă să şi-o apere, aşa cum crede el de cuviinţă. Lepădându-şi masca de om civilizat, Agresivul îi împroaşcă pe competitorii săi cu invective. Poliglot în acest domeniu, ştie să-l jignească pe fiecare pe limba lui, şi nu ezită să se dedea chiar şi la ieşiri huliganice, şovine, scontând pe faptul că astfel poate avea ultimul cuvânt, căci nu oricine se va coborî să-i răspundă cu aceeaşi monedă.
SUPER-DX-MANUL
Este dotat cu cea mai complexă aparatură, liniarul şi antenele sale sunt făcute la comandă specială, pentru a-i satisface pretenţiile. Locuieşte de obicei în zone pustii, pentru a-şi putea înconjura casa cu un hăţiş de piloni şi sisteme de antene, care nu sunt cu mult mai prejos decât acelea ale unui post de radiodifuziune. Nemaiavând ce face în benzile superioare, s-a dedat lucrului în 80 şi 160 de metri, în care scop a întins mii de metri de sârmă în toate direcţiile posibile. Dă controale de 59+20 dB unor staţii situate la antipozi, pe care alţii nici măcar nu le aud. Semnalele sale rup acul S-metrului, şi cât ar fi aglomeraţia de mare, el o străpunge cu uşurinţă, lucrând DX-ul la prima chemare. Nici nu se mai deranjează să-şi spună indicativul, este suficient să molfăie în microfon "Hello, Jack", şi Jack, aflat pe o insulă nelocuită undeva în mijlocul Oceanului Pacific l-a şi recunoscut după glas. Este demult în Honor Roll şi a lucrat tot ce s-a putut lucra. Nu-i place să stea la taifas decât cu super-DX-mani de talia sa, sau cu cei pe care îi ştie dispuşi să-i înalţe osanale; dacă e chemat de un muritor de rând Super-DX-manul îi aruncă în cel mai bun caz în silă un "59, OK?", dar de cele mai multe ori pare lovit de o subită surzenie. Nu încetează să se mire cum de pot sta alţii ore-ntregi în faţa transiverului pentru a lucra o entitate nouă, pe care el a lucrat-o demult cu uşurinţă în toate benzile şi în toate modurile de lucru. Pesemne că nici nu mai realizează că unii încearcă să facă trafic cu 5 waţi şi cu sârme întinse pe furiş în timpul nopţii, pentru că nu au obţinut permisiunea de a instala un biet vertical pe terasa blocului. Acest specimen devine deranjant doar în momentele în care îl reţine pe operatorul câte-unei expediţii cu mult peste limita decenţei, doar pentru a-l întreba cu nonşalanţă: "Ce mai e nou pe Scarborough Reef?" sau "Cum e vremea pe insula Petru I?" Dacă din plictiseală se apucă să facă pe net-controlorul, devine tiranic, brutal şi, de multe ori, nedrept.
NEMULŢUMITUL
Poate fi întâlnit în tribunele tuturor manifestărilor sportive. În radioamatorism are o predilecţie pentru criticarea DXpediţiilor. Suferă de sindromul chibiţului atotştiutor: acestuia i se pare că ştie mai bine decât jucătorul cum trebuia dată pasa şi cum trebuia marcat golul, că se pricepe mai bine decât antrenorul cum trebuia alcătuită echipa, şi mai bine decât arbitrul când trebuia acordat 11 metri, dar dacă ar fi pus doar să alerge de la un capăt al altuia al terenului şi-ar pierde răsuflarea. Din fotoliul său confortabil, Nemulţumitul radioamator examinează cu ochi critic desfăşurarea expediţiei. Nu-i plac operatorii (sunt lenţi, sunt surzi, sunt leneşi, sunt incompetenţi), nu-i place organizarea (n-au ştiu să-şi îndrepte fulgerător antenele în direcţia QTH-ului său atunci când crede el că s-au produs deschiderile), expediţionarii au preferinţe cu subtrat meschin, materialist (au lucrat zece japonezi la rând, au cerut la un moment dat "only North America" = aha, afaceriştii ăştia!!! vor green stamps!!!), nu sunt parolişti (au început mai târziu sau au plecat mai repede decât se anunţase). Că în locaţia expediţiei sunt 40 de grade la umbră sau -15 la soare, că au trebuit montate 20 de antene care apoi au trebuit demontate, că între timp s-au realizat zeci de mii de QSO-uri, că zece zile operatorii au dormit pe sponci în cort şi au mâncat conserve, că au băgat adânc mâna în buzunar pentru a plăti onoarea de a încerca satisfacerea Nemulţumitului - toate acestea nu contează. Dacă a ratat ocazia de a-i lucra verdictul său este definitiv şi irevocabil: nişte ageamii. O expediţie a fost reuşită numai dacă Nemulţumitul o are în log în nouă benzi şi în toate modurile de lucru.
LIDUL
(în limba engleză, conform dicţionarului, "lid" = capac, pleoapă, calotă, copertă, dar şi "telegrafist necalificat")
Astfel sunt etichetaţi peiorativ acei radioamatori ale căror practici în benzi lasă mult de dorit. Lizii sunt extrem de numeroşi, ei se recrutează dintre operatorii care şi-au obţinut autorizaţia de emisie fără prea multă osteneală şi au ieşit în benzi fără nici un stagiu prealabil de pregătire şi acomodare cu traficul de radioamator. Lidul este acela care nu înţelege niciodată ce se petrece, cel care se acordează îndelung pe frecvenţa DX-ului nu din dorinţa de a deranja pe cineva, ci pur şi simplu deoarece nu ştie că trebuie să întrebe şi să se convingă că frecvenţa este liberă (QRL?). Lidul nu ascultă înainte de a începe un CQ, dând impresia că de fapt nu are receptor, căci nu pare să audă nici măcar invitaţiile la QSY ale celor deranjaţi, darmite semnalele slabe ale unei staţii DX. Dar vai, dacă totuşi le-a auzit! Lidul începe să cheme DX-ul pe frecvenţa de emisie a acestuia, în zadar spune DX-ul după fiecare legătură că ascultă mai sus, pentru că Lidul nu ştie ce să însemne acel "up". Lidul cheamă DX-ul şi atunci când acesta a răspuns altcuiva, îl cheamă chiar şi atunci când DX-ul se află în emisie. Dacă DX-ul a prins doar sufixul unei staţii şi spune că trece pe recepţie numai pentru cel al cărui sufix conţine de pildă literele BC, este cu neputinţă să nu se găsească o mulţime de lizi care vor continua să cheme, deşi literele cu pricina nu figurează nici măcar în adresa lor. Lidul continuă să cheme şi atunci când printr-o minune DX-ul i-a răspuns, căci nu-şi dă seama că i s-a răspuns. Iar dacă îşi dă seama, va cere DX-ului să-şi dea indicativul de mai multe ori, pentru că de obicei Lidul cheamă fără să ştie de fapt pe cine cheamă. Apoi doreşte şi toate celelalte detalii, neobservând că DX-ul le repetă periodic. Lidul european răspunde apelurilor CQ DX ale celorlalţi europeni, pentru că nu ştie ce înseamnă "DX", el confundă YO cu YA şi Bucharest cu Budapest. Lidul telegrafist transmite la viteză cu mult mai mare decât e în stare să recepţioneze, obligându-te să-ţi repeţi indicativul, QTH-ul şi numele de mai multe ori, în loc să-ţi ceară cinstit "pse QRS". Lidul emite pe o frecvenţă şi ascultă pe alta, dar nu pentru a-şi păstra frecvenţa curată, ci pentru că nu ştie că butonul RIT-ului trebuie pus pe ZERO sau pe OFF. Lidul te cheamă dacă ţi-a auzit indicativul în pailap, ba mai mult decât atât, începe QSO-ul fără să mai aştepte să i se răspundă, sau îl încheie fără să-l intereseze dacă l-ai recepţionat. Lidul este în stare să transmită CQ de 20 de ori şi indicativul propriu o singură dată. Inventivitatea Lidului de a face totul pe dos este inimaginabilă şi inepuizabilă. De aceea, ne oprim aici cu această descriere, pentru a încerca să discernem cauza apariţiei prea-numeroşilor lizi în benzile de amatori. Căci suntem convinşi că marea majoritate a celor înfieraţi cu expresia "purtare europeană" fac parte nu din categoria Răzbunătorilor şi a Agresivilor, ci din aceea a Lizilor.
* * *
Omul este supus greşelii? Desigur, mai ales dacă nu a învăţat ceea ce trebuia să înveţe. Se pune aşadar întrebarea: de ce nu ştie novicele european mai mult trafic, în momentul în care începe să-şi lanseze proaspăt dobânditul indicativ în eter? The answer is blowin' in the wind, răspunsul este lesne de intuit: novicele nu ştie mai mult trafic pentru că nu a avut când şi de unde să-l înveţe. Examenele de obţinere a certificatelor de radioamator prevăd şi dobândirea unor cunoştinţe minimale de trafic, dar peste această parte a examenului se trece de obicei fără a i se acorda prea mare atenţie, punându-se un accent disproporţionat pe cunoştinţele de electrotehnică, a căror ştachetă nu este cu mult inferioară nivelului de pregătire al unui absolvent de studii superioare în domeniu. Iar după obţinerea autorizaţiei radioamatorul este lăsat în voia sorţii, nimeni nu se mai preocupă de instruirea sa. Nimeni nu-l sfătuieşte că, pentru a-şi însuşi nişte noţiuni elementare de trafic şi pentru a deprinde nişte reguli de comportament, ar trebui la început să asculte 90% din timp şi să emită 10%. El se trezeşte peste noapte în vălmăşagul fierbinte al benzilor de amatori, pe zi ce trece mai aglomerate şi, în cursul calificării sale "la locul de muncă" devine, fără să vrea, un Lid.
A fost altfel pe vremuri. Cu mult înainte de obţinerea indicativului de emisie radioamatorul începea prin a fi receptor. Luni de zile el nu făcea decât să asculte QSO-urile altora, şi fără îndoială că acest lucru îl bucura, de vreme ce existau şi mai există amatori care, dintr-un motiv sau altul, au rămas receptori. (Să nu uităm nici de categoria celor care în ţările cu regimuri dictatoriale ar vrea să devină emiţători, dar nu sunt lăsaţi s-o facă...) Recepţia era cea mai bună şcoală de deprindere a regulilor scrise şi nescrise ale traficului. Urma apoi momentul plin de emoţii al primului QSO realizat cu mâna sau vocea tremurândă de la staţia clubului, sub îndrumarea atentă a instructorului, apoi alte QSO-uri, primele DX-uri, participările în concursuri…… Şi abia după aceea, după ce tânărul radioamator a acumulat o anumită experienţă, el începea să-şi alcătuiască propria staţie şi să lucreze de acasă pe indicativul său individual. Fără îndoială că extraordinarele unelte de studiu şi de lucru pe care le oferă novicilor internetul din zilele noastre le înlesnesc acestora găsirea unor noi căi, mai rapide, pentru a putea ieşi în eter fără pericolul de a fi etichetaţi drept "lizi". Rămâne ca ei să le şi utilizeze, căci nimeni nu s-a născut învăţat. Errare humanum est - perseverare diabolicum!
