De ce radioamatorismul mai dăinuie în epoca Twitterului
de David Rowan
Este oarecum ciudat că radioamatorismul continuă să înflorească în epoca Twitter, Facebook şi iPhone. Deşi este o tehnologie veche de un secol – şi care necesită în general promovarea unui examen pentru a obţine o autorizaţie – ea numără actualmente circa 350000 de pasionaţi care o practică în Europa şi alţi 700000 în Statele Unite, cu aproximativ 60% mai mulţi decât acum 30 de ani. Ce poate fi atât de magic într-un simplu microfon, un emiţător-receptor şi seducătoarea libertate de acces la spectrul radio care a transformat un anacronism de o tehnicitate iniţial primitivă într-un hobby global atrăgător, care, iată, rezistă trecerii anilor?
O primă explicaţie ar fi emoţia de a realiza o conversaţie fascinantă la mare distanţă de la persoană la persoană, cu care nici o comunicaţie de larg consum oferită de internet nu poate concura. Într-o lume a torentelor de nestăvilit a e-mailurilor, a mesajelor transmise instantaneu şi a video-chat-urilor Skype în radioamatorism există o doză preţioasă de inefabil în schimbul de «73»-uri în cursul unui «QSO» live cu o persoană necunoscută de pe un alt continent. Chiar şi jargonul «ham»-ilor care defineşte comunitatea – în care 73 se traduce prin «calde salutări», iar QSO prin «legătură radio bilaterală» - le întăreşte practicanţilor convingerea că ei fac parte dintr-un club între ai cărui membri există un interes mutual şi o politeţe deosebită. Iar faptul că DX-manii – pasionaţii legăturilor la distanţe mari – se deranjează să confirme transmisiunile şi conversaţiile trimiţându-le noilor lor parteneri cărţi poştale tipărite special prin serviciul poştal ... ei bine, aceasta constituie un farmec în sine într-o lume în care este considerată exagerare încheierea unei comunicaţii cu ceva mai exuberant decât «toate cele bune». Este suficient să examinezi câteva dintre aceste cărţi de confirmare pentru a înţelege chiar şi în 2011 emoţia contactării unei persoane străine aflate poate la multe mii de kilometri depărtare. Ilustratele – cunoscute sub numele de QSL-uri – pot fi într-atât de excentrice şi bogate în date personale pe cât le doreşte expeditorul însuşi. Câte-unele au o notă de umor, altele sunt lapidare şi conţin date geografice, toate formează însă o formă de cultură prin ele însele, ceea ce îi face pe DX-mani să le colecţioneze şi să le etaleze, ca şi cum ar fi nişte timbre poştale străine pline de culoare.
Aceste QSL-uri conţin în mod obligatoriu date de bază despre expeditor, indicativul lui (nu prea există multe «ele» în acest hobby), locaţia, câteva detalii despre semnalul recepţionat. Şi pentru a demonstra că nu generaţia Twitter a inventat contracţia lingvistică folosită în jargonul SMS şi al postărilor pe reţelele de socializare, QSL-urile se bazează şi ele pe jargon şi prescurtări, pentru ca informaţia să poată încape într-un spaţiu limitat. De aceea pe ele apare «RST»-ul (inteligibilitatea, tăria şi calitatea semnalului recepţionat), eventual detalii despre «XMTR»-ul (emiţătorul) expeditorului, al «ANT»-enei sale, o cerere prescurtată sub forma «PSE QSL TNX» (vă rog trimiteţi o carte de confirmare, mulţumesc) sau, mai familiar, «hw abt a crd OM?» (ce-ar fi să-mi trimiţi o carte, old man?). De fapt, old man nu este o referire la vârsta primitorului, la fel cum, în situaţii rare când pasionatul DX-urilor este de fapt o femeie, despre ea se spune că este o «YL», o young lady, indiferent care ar fi vârsta ei biologică.
DX-manii schimbă QSL-uri între ei din 1916, când Edward Andrews din Philadelphia – cu indicativul 3TQ – a consemnat primirea unei cărţi de confirmare de la 8VX din Buffalo, New York. În cursul deceniului următor hobby-ul a înflorit, încât în 1928 Paul Segal (W9EEA) a formulat «Codul de conduită al radioamatorului», enunţând cele şase comandamente la care practicanţii trebuie să adere: «Radioamatorul dă dovadă de consideraţie … este loial … progresist … prietenos … echilibrat … (şi) patriot», precizându-se că el este întotdeauna pregătit să-şi servească ţara şi comunitatea.
De atunci radioamatorismul a captivat capete încoronate şi celebrităţi. Printre cei mai faimoşi radioamatori s-a numărat regele Hussein al Iordaniei (cu indicativul JY1), regina Noor (JY1H) şi Juan Carlos, regele Spaniei (EA0JC). Dacă erai pe fază puteai sta de vorbă cu Hassan al II-lea, regele Marocului (CN8MH), cu fostul sultan al Omanului (A41AA) sau cu Bhumiphol Adulayadej, regele Tailandei (HS1A). Dar dacă nu i-ai găsit pe monarhi, puteai în schimb pălăvrăgi cu Marlon Brando (FO5GJ), Rajiv Ghandi, prim-ministrul Indiei (VU2RG) sau cu realizatorul de televiziune Walter Cronkite (KB2GSD). Dar să nu-i uităm nici pe cântăreţul Cliff Richard (W2JOF), Joe Walsh din trupa The Eagles (WB6ACU) şi pe amatorii «extratereştri» Iuri Gagarin şi Helen Sharman (primul cetăţean britanic în spaţiu - nota mea, YO4PX).
De aceea nu e de mirare că aceşti colecţionari descriu emoţia primirii unei noi cărţi de confirmare exotice ca fiind asemănătoare cu aceea a filateliştilor care descoperă un timbru comemorativ rar. Din acelaşi motiv Jerry Powell, radioamator din New Jersey între 1928 şi 2000 (W2OJW) şi-a expus cu mândrie confirmările primite din 369 de ţări pe care le-a contactat, de la Okinawa şi până la Papua-Noua Guinee. Un alt colecţionar pasionat, Thomas Roscoe din Brookfield, Ohio (K8CX) a creat un adevărat muzeu de QSL-uri, în care îşi expune trofeele sale, din Afganistan până în Zimbabwe. Acestea se pot vedea pe www.hamgallery.com. Faceţi o călătorie cu Roscow pe insulele Wallis & Futuna şi pe Kiribati de est, în Kirghistan şi pe insula Kerguelen; vizitaţi «state» al căror statut internaţional este contestat, cum ar fi Republica Ichkeria sau Principatul Sealand; aniversaţi evenimente unice ca operaţiunea Furtuna deşertului din Arabia saudită sau ultima călătorie a vasului Queen Mary.
Dar nu este vorba numai de romantismul colecţionării de QSL-uri care continuă să-i inspire pe DX-mani şi nici dorinţa lor stringentă de a comunica. Radioamatorii vorbesc cu mândrie de apartenenţa lor la o «frăţietate» globală, cu puţine reguli şi fără prea multă birocraţie, dăruită în schimb cu abilitatea de a transcende limbi, religii şi rase – fără a şti prea exact cine vor fi interlocutorii lor atunci când lansează câte un apel pe unde.
În plus, fireşte, există şi şansa de a deveni eroi autentici ai vieţii cotidiene. La câteva zile de la cutremurul cu magnitudinea de 7,3 care a devastat Haiti in ianuarie operatorii radio au lucrat pentru a realiza legătura dintre salvatori şi pentru a contacta familiile supravieţuitorilor. Atunci când un cutremur de 8,8 a lovit Chile în luna următoare şi reţeaua telefonică s-a prăbuşit un operator radio pe nume Alejandro Jara a transmis prima informaţie de la faţa locului. Radioamatorii au fost activi la 11 septembrie 2001 şi în timpul uraganului Katrina. Îl putem aminti şi Tony Pole-Evans, un ornitolog pasionat, echipat pe insula Saunders cu un emiţător pe unde scurte, care şi-a riscat viaţa în timpul invadării insulelor Falkland de către armata argentiniană pentru a transmite în Marea Britanie primele ştiri despre cei 1000 de soldaţi care au debarcat pe Goose Green.
Cât de captivant a fost probabil să interceptezi o asemenea transmisiune radio! Şi să deţii o carte de confirmare a acesteia, care să troneze deasupra tuturor celorlalte QSL-uri! Puteţi să vă «twituiţi» cât vreţi, radioamatorismul este adevărata cale de a comunica.
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: Wired.Co.UK)
(Traducere şi prezentare de YO4PX. Sursă: Wired.Co.UK)
