Au trecut 30 de ani de când prefixul 1A figurează pe lista DXCC. O activare în cinstea unicităţii acestei aniversări va fi realizată de o echipă internaţională. Între 1 şi 4 iulie 2012 vom avea ocazia să auzim indicativul 1A0C emiţând din Santa Maria del Priorato, sediul Ordinului Suveran Militar de Malta.
Indicativul care va fi folosit aparţine Corpului italian de ajutorare al Ordinului de Malta, o organizaţie specializată în acordarea de asistenţă şi ajutor în timpul situaţiilor de urgenţă.
Aceasta subliniază dubla semnicaţie a acestei activări. Pe de o parte avem pasiunea de a practica radioamatorismul prin oferirea unei «noi ţări» unui număr cât mai mare de staţii (în special din Statele Unite şi Japonia). Pe de altă parte avem însă şi scopul nobil, deseori prezent în radioamatorism, prin care spiritul de cooperare şi de ajutor mutual este împărtăşit de operatorii din întreaga lume. Ţelul pe care şi l-a fixat de fapt echipa este colectarea de fonduri prin intermediul donaţiilor şi contribuţiilor cu ocazia solicitării cărţilor de confirmăre QSL, fonduri destinate cumpărării de echipament radio pe care le vor putea folosi voluntarii Corpului italian de ajutorare al Ordinului în timpul situaţiilor de urgenţă.
Printre operatori se numără 1A0X, 1A0Z, EA2RY, EA5RM, EA7AJR, EA7KW, F5CWU, IN3ZNR, IT9YVO, IZ8IYX, PB2T, SP3DOI şi KH6CG ca pilot pentru America de nord şi Pacific.
Activitatea se va desfăşura în benzile de unde scurte şi în 6 metri, iar solicitările de QSL-uri se vor putea expedia pe adresa lui Francesco Cozzi 1A0Z.
Un sait va fi construit în curând, staţi pe recepţie! 73 de 1A0C!
(Sursă: Comunicatul de presă 1A0C nr. 1 în OPDX, Southgate AR News etc.)
* * *
Ordinul Suveran Militar Spitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, Rodos şi Malta (în limba italiană Sovrano Militare Ordione Ospedaliero di San Giovanni de Gerusalemme di Rodi e di Malta), cunoscut ca Ordinul Suveran Miliar de Malta (SMOM), Ordinul Maltei sau Cavalerii Maltei este un ordin romano-catolic, în mod tradiţional de natură militară, cavalerească şi nobilă. Este cel mai vechi ordin cavaleresc care a supravieţuit până în zilele noastre. SMOM îşi are sediul în Roma şi este considerat de legislaţia internaţională ca o entitate suverană.
SMOM este o continuare modernă a ordinului original medieval al Sfântului Ioan de Ierusalim, cunoscut sub denumirea de Cavalerii spitalieri, un grup înfiinţat în Ierusalim în jurul anului 1050 de Gérard Tonque, un călugăr francez benedictin, care a construit un spital amalfitan destinat acordării de îngrijiri pelerinilor săraci şi bolnavi aflaţi în drum spre Ţara Sfântă. După cucerirea Ierusalimului în 1099 în timpul Primei Cruciade a devenit un ordin militar în conformitate cu propria sa Cartă. După pierderea teritoriilor deţinute de creştini în favoarea musulmanilor ordinul a operat din Rodos (1310-1523), apoi din Malta (1530-1798), insule asupra cărora şi-a exercitat suveranitatea.
Deşi situaţia a luat sfârşit prin a alungarea ordinului de către Napoleon, acesta a rezistat tuturore vicisitudinilor. Îşi păstrează pretenţia de suveranitate conform legislaţiei internaţionale şi i s-a acordat statutul de observator permanent la Naţiunie Unite.
Astăzi ordinul are circa 13000 de membri, 80000 de voluntari permanenţi şi un personal medical format din 20000 de medici, infirmiere, lucrători sanitari şi paramedici în peste 120 de ţări. Scopul este ajutorarea vârstnicilor, a celor handicapaţi, a refugiaţilor, a copiilor, a celor fără adăpost, a bolnavilor cu maladii terminale şi a leproşilor de pe cinci continente ale lumii, fără deosebire de rasă sau religie. În mai multe ţări – inclusiv în Franţa, Germania şi Irlanda – asociaţiile locale ale ordinului sunt importanţi furnizori de instruire şi de servicii de prim-ajutor, precum şi de servicii medicale de urgenţă. Prin organismele sale de asistenţă din întreaga lume – Malteser International – ordinul este de asemenea angajat în ajutorarea victimelor dezastrelor naturale, ale epidemiilor şi ale conflictelor armate.

Saitul oficial al ordinului se găseşte la această adresă.
(Sursă: Wikipedia, saitul oficial SMOM)
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................
În 2010 SMOM s-a situat pe locul 71 în sondajul celor mai dorite 100 entităţi DXCC al THE DX MAGAZINE, iar în 2011 a ocupat poziţia a 79-a.