Editorialul lui David Sumner, K1ZZ
din revista QST 1 februarie 2010
Traducere de Francisc Grünberg, YO4PX
Petele solare, cu ele avem noi treabă. Acei dintre noi care urmăresc activitatea solară, la fel cum majoritatea oamenilor urmăresc starea vremii, se aşteptau ca până acum Soarele nostru să fi contractat o frumoasă varicelă. În loc de asta se pare că suntem blocaţi într-o prăpastie a unei minime de activitate solară.
Dacă sunteţi nou venit în radioamatorism şi nu aţi avut încă parte de o maximă a ciclului solar, vă întrebaţi probabil de ce ne preocupăm noi de petele solare. Motivul îl constituie faptul că un număr mare de pete solare transformă benzile de unde scurte – şi banda de 6 metri deopotrivă – în benzi DX globale prin creşterea ionizării stratului F al ionosferei. Detaliile acestui fenomen depăşesc scopul unui editorial; e suficient să spunem că propagarea ionosferică este aceea care face din benzile de unde scurte o resursă deosebit de valoroasă, care merită să fie protejată împotriva poluării cu surse de zgomot, cum ar fi liniile de alimentare şi alte perturbaţii neintenţionate.
Adevărul este că noi ştim foarte puţin despre corpul central al sistemului nostru solar. Nu este un loc pe care să-l putem vizita! Soarele pompează de miliarde de ani, dar observarea petelor solare despre care avem cunoştinţă a început în vremea lui Galilei, iar existenţa ciclurilor solare a fost recunoscută abia la mijlocul secolului al XIX-lea. Am da dovadă de aroganţă dacă am crede că rezultatele observaţiilor pe o perioadă istorică atât de scurtă ar putea să ne furnizeze o bază solidă pentru previzionarea variaţiilor de scurtă durată ale activităţii solare.
La mijlocul lunii decembrie 2009, conform Space Weather Prediction Center al Administraţiei naţionale oceanice şi atmosferice, cele mai recente actualizări formulate de Comisia de previziuni a ciclului solar 24 datau din 8 mai 2009. Opinia majorităţii membrilor Comisiei (dar nu a tuturor) era că minima ciclului a fost atinsă în decembrie 2008, iar următoarea maximă solară se va produce în mai 2013, evoluţia reprezentând o curbă aplatizată la un număr de 90 de pete solare – un număr modest comparativ cu alte cicluri, dar totuşi suficient pentru a insufla un pic de viaţă în benzile de 15, 12 şi 10 metri şi pentru a transforma din nou 20 şi 17 metri în benzi de DX pe timpul nopţii. Această previziune estima un vârf care urmează să se producă mai târziu decât previziunile anterioare calculate pentru ciclul 24 şi cu o probabilitate mai mică de a se depăşi semnificativ valoarea de 90.
Cu toate acestea, de atunci încoace numărul petelor solare a rămas sub aşteptări şi în noiembrie 2009 exista o diferenţă semnificativă între valorile lunare constatate şi valorile prevăzute. Valorile lunare nu sunt disponibile decât în termen de mai multe luni, dar ar fi nevoie de o activitate solară extrem de intensă pentru a se atinge numărul prevăzut de comisie.
Începutul noului ciclu 24 era atât de mult întârziat încât au existat temeri că s-ar putea să ne îndreptăm spre o nouă minimă Maunder. A existat o perioadă între 1640 şi 1710 în care au fost observate foarte puţine pete solare – şi nu pentru că nu s-a încercat observarea lor, ci pentru că ele efectiv nu existau. Nu ştim de ce s-a întâmplat asta şi ce efecte a avut asupra undelor radio, şi nici nu ştim dacă o asfel de minimă se va repeta în cursul vieţii noastre. Într-adevăr, până când ciclul 24 şi-a arătat timid primele semne noi nu ne-am îngrijorat prea mult. În întreaga istorie a comunicaţiilor radio au existat mereu maxime de pete solare la fiecare 10 sau 12 ani. Anumite maxime erau mai mari decât altele - de exemplu maxima din 1958, pentru care majoritatea dintre noi ne-am născut prea târziu -, dar întotdeauna au existat maxime apreciabile, astfel că am presupus că ele vor reapare mereu.
Dacă acest lucru e adevărat – şi nu avem nici un motiv să presupunem că nu este adevărat – în următoarele luni vom asista la o îmbunătăţire treptată a gradului de utilitate al benzilor de unde scurte superioare. Aceasta va face operarea mai plină de satisfacţii pentru mai mulţi dintre noi; ciclul 24 va aduce cu sine prima maximă care va oferi fiecărui amator autorizat de FCC accesul la fonie, RTTY, digitale şi telegrafie în banda de 10 metri. Spre deosebire de benzile inferioare, banda de 10 metri în momentele sale cele mai bune poate furniza comunicaţii globale chiar dacă posibilităţile dumneavoastră de a instala antene este limitată; până şi o antenă mobilă poate fi eficientă. De asemenea, datorită faptului că banda de 10 metri este mult mai largă decât celelalte benzi, există spaţiu suficient în care oricine să poată sta la taclale cu noi amici din alte ţări sau din propria ţară.
Dar nu trebuie să neglijăm nici celelalte benzi, care au fost privilegiate în ultimii câţiva ani. Mulţumită Conferinţei WARC (World Administrative Radio Conference) din 1979 acum există mai puţin de 4 MHz între fiecare dintre benzile noastre de unde scurte; putem urmări MUF-ul (maximum usable frequency = frecvenţa maximă utilizabilă) cu mai mare precizie decât colegii noştri din 1958. Radioamatorii autorizaţi din clasa General, Avansat şi Extra n-ar trebui să uite nici de banda de 12 metri între 24890 şi 24990 kHz, doar pentru că are numai 100 kHz. Pentru anumite căi de propagare MUF atinge 25 MHz mai des decât 28 MHz, iar banda este mai puţin aglomerată (nu sunt concursuri). Următoarea frecvenţă în jos este 15 metri, o bandă deosebit de plăcută, pe care o considerăm că e normal s-o avem – cu toate că veteranii îşi vor aminti că o astfel de bandă nu exista înainte de 1952.
Pentru a rezuma: în ciuda startului lent al ciclului 24 ar trebui să ne bucurăm de condiţiile care se vor îmbunătăţi constant pe benzile superioare în următorii trei sau patru ani. După cum se spune aici în Connecticut: dacă nu-ţi place vremea, mai aşteaptă puţin. Acelaşi lucru se poate spune şi despre propagarea în unde scurte ... deşi se prea poate ca în acest caz aşteptarea să fie ceva mai lungă!
