O frumoasă carieră de securist "în sensul legii"

«Pentru cetăţenii României, comunismul a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim totalitar născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă. A fost un regim de opresiune, care a expropriat poporul român de cinci decenii de istorie modernă, care a călcat în picioare legea şi a obligat cetăţenii să trăiască în minciună şi frică.
În perioada dintre 1945 şi 1965, dominată de Gheorghiu-Dej, a fost aplicată teza "intăririi vigilenţei" şi a "intensificării luptei de clasă". Atunci a fost creată Securitatea ca instituţie centrală a sistemului represiv. Raportul (Raport final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România) oferă date cutremurătoare despre Gulagul românesc, cu ale sale penitenciare şi lagăre de exterminare prin muncă forţată.
Partidul a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul care a pus în practică deciziile politice. Ofiţerii de securitate şi din alte unităţi ale Ministerului de Interne erau cei care acţionau direct pentru supravegherea şi intimidarea populaţiei. Securitatea, miliţia, procuraturile militare, grănicerii erau subordonate la rândul lor secţiilor specializate ale CC al PCR.

Miniştrii de interne şi şefii Securităţii au fost cu toţii soldaţi fideli ai partidului. Cei mai mulţi au fost ei înşisi activişti de partid, înainte de a lucra în Securitate. Când încercăm să dezvăluim resorturile acestui regim totalitar, este cazul să nu uităm că arhitecţii şi beneficiarii lui nu au demonstrat nici un fel de scrupule şi remuşcări. [...]

Investigarea modului de funcţionare a Securităţii şi de aplicare de către aceasta a măsurilor de poliţie politică apropie până la confundare regimul comunist din România cu modelul dictaturilor sud-americane. Brutalitatea a fost utilizată până la banalizare, luând forma unui regim care dispunea cine cumpără televizoare sau cerea înregistrarea maşinilor de scris la Miliţie. Practicarea îndelungă a unui terorism de stat îndreptat împotriva semenilor în scopul perpetuării puterii corpului politico-militar comunist a împins în cele din urmă arbitrariul în cotidian. Prin ’89, Securitatea era de mai multă vreme un rău banal. La fel a rămas până astăzi, când structurile ei continuă să impregneze societatea. Moştenitorii ei sunt clasa politică a foştilor activişti, securişti şi informatori, care au tot interesul să păstreze în continuare, sub acoperirea unui discurs de subestimare a răului, cât mai puţin ştirbite structurile şi puterea ei. (sublinierile mele , YO4PX)
Voinţa politică a fostei Securităţi şi a fostului activ al partidului comunist, dominantă în România ultimilor 17 ani şi tradusă în decizii parlamentare sau administrative, face ca moştenirea trecutului comunist (între care arhivele sunt doar o mică parte, în comparaţie cu puterea economică şi cea politică), să fie administrată tot de cei ce au susţinut vechiul regim.»

(Extrase din Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, Bucureşti, 2006, cap. 2 «Represiunea», subcapitolul «Securitatea – instrument al Partidului», pag. 174)

(Sursă foto YouTube)

Cred că este necesară explicarea semnificaţiei sintagmei «în sensul legii”, impusă CNSAS-ului de Curtea constituţională. În accepţiunea legislaţiei pe baza căreia funcţionează CNSAS  «calitatea de colaborator al Securităţii nu poate fi reţinută decât în privinţa persoanelor care au furnizat informaţii ‘prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist ŞI care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului’. Cele două condiţii pentru declararea unei persoane ca fiind colaborator al Securităţii sunt cumulative şi nu alternative, cu alte cuvinte ambele condiţii trebuie să fie îndeplinite. Ceea ce nu înseamnă că persoanele cărora li s-au eliberat Note de constatare nu au fost vajnici turnători sau lucrători ai Securităţii (ceea ce reiese cu claritate din însuşi conţinutul Notei informative mai sus prezentate), deşi poate nu au îndeplinit ambele condiţii sau niciuna dintre acestea – nota mea, YO4PX.

Poate vreţi să citiţi şi articolul

FRR şi CNSAS - recapitulare şi încheiere (octombrie 2011)

P.S. O adeverinţă referitoare la Adrian Siniţaru YO3APJ, preşedintele Comisiei pentru unde scurte a Consiliului de administraţie al FRR, primită de la CNSAS în septembrie 2017, poate fi citită sub titlul  «Banalitatea Răului».

 *   *   * 

Înapoi la pagina principală