Vocea lui Marconi şi moştenirea sa
Oficiul arhivelor din Essex, Marea Britanie a făcut publică pe SoundCloud înregistrarea unui fragment din discursul ţinut de Guglielmo Marconi (1874-1937) în 14 decembrie 1935 (data înscrisă pe disc este eronată) cu ocazia inaugurării Memorialului Fisk din Wahroonga, Sydney, New South Wales, Australia, care comemorează primul mesaj transmis fără fir din Regatul Unit în Australia în 1918.
În cuvântarea sa Marconi a previzionat impactul pe care comunicaţia fără fir îl va avea asupra navigaţiei maritime, dar şi în general asupra economiei mondiale. Ar fi el oare surprins să vadă cât de corect a fost atunci când a prevăzut că «nicio ţară nu va putea progresa prea mult» fără această tehnologie?
Iată în premieră în traducere românească discursul complet al lui Marconi, descoperit pe un sait educaţional australian, care reproduce textul menţionând ca sursă Arhiva naţională de filme şi sunete a Australiei (National Film and Sound Archive, NFSA). Ultimele trei paragrafe ale textului, încadrate între asteriscuri roşii, pot fi urmărite pe înregistrare. (Butonul de pornire şi oprire a înregistrării se găseşte în colţul din stânga sus al discului.)
«Doamnelor şi domnilor, prieteni australieni, îmi face o deosebită plăcere să pot participa astăzi la ceremonia dumneavoastră, la aproape 20 de ani de când am efectuat emisiunea de la staţia de mare putere din Carnarvon, care a dus la transmiterea directă a primului mesaj telegrafic care a ajuns din Anglia şi din Europa în Australia.
«Doamnelor şi domnilor, prieteni australieni, îmi face o deosebită plăcere să pot participa astăzi la ceremonia dumneavoastră, la aproape 20 de ani de când am efectuat emisiunea de la staţia de mare putere din Carnarvon, care a dus la transmiterea directă a primului mesaj telegrafic care a ajuns din Anglia şi din Europa în Australia.
De multă vreme, de fapt din ultimii ani ai secoluiui trecut m-am străduit să dăruiesc lumii mijloace mai bune şi mai ieftine de comunicare prin transmisiuni electrice pe calea eterului. Nu puţin din acest timp a fost hărăzit dezvoltării unor sisteme care să le asigure marinarilor o asistenţă mai sigură în timpul navigaţiei şi, prin aceasta, un grad mai mare de siguranţă pentru pasagerii care călătoresc împreună cu ei. Dar munca mea dedicată navigatorilor pe mare şi în aer nu este încă încheiată.
Este de la sine înţeles că am dedicat mult timp şi multe cercetări metodelor care ar apropia ţările lumii şi ar înlesni o comunicare mai strânsă între acestea. Îmi pare rău s-o spun, dar au fost numeroase persoane, unele dintre ele având la activ realizări tehnice dintre cele mai importante, care au minimalizat ideile mele. Însă, încurajat de rezultatele primelor mele experimente şi de atât de mulţi oameni care mi-au apreciat munca şi m-au urmat, nu aş fi putut să mă declar mulţumit până când teoriile şi ideile mele nu au trecut examenul practicii.
În 1918, când am decis să întreprind primele mele teste în încercarea de a transmite semnale în Australia fără ajutorul unor staţii intermediare, l-am întâlnit pe dl. Fisk - care se află acum împreună cu dumneavoastră -, pregătit să contribuie la experiment cu un uriaş bagaj de cunoştinţe şi de experienţă pe care le-a acumulat, iar în ziua de 22 septembrie a acelui an au fost transmise de la staţia din Carnarvon cu o putere de 200 de kilowaţi două mesaje, recepţionate de dl. Fisk fără nicio eroare la staţia experimentală de transmisiuni de lângă reşedinţa sa din Wahroonga, North Sydney.
Se cuvine menţionat că în cazul primei mele transmisiuni peste Oceanul Atlantic din 1901, precum şi în cel în Australia, care se află aproape la antipozi, a fost folosit sistemul prin scânteie, ceea ce dovedeşte că capacitatea undelor electrice de a traversa distanţe globale a fost descoperită de mine cu mult înaintea utilizării lămpilor termoelectrice pentru transmisiuni la distanţe similare.
Succesul acestui prim test cu Australia mi-a oferit cea mai mare satisfacţie, pentru că a demonstrat că am avut dreptate în previziunea mea de acum peste 30 de ani în cadrul unei conferinţe din Londra la Institutul Regal al Marii Britanii, când mi-am exprimat convingerea că va fi posibilă nu numai transmiterea de mesaje fără fir la antipozi, dar şi că astfel de mari distanţe ar putea fi chiar mai uşor parcurse decât anumite distanţe intermediare. De atunci aceste profeţii au ajuns să fie demonstrate de fapte.
* Pe monumentul dumneavoastră este înscris textul primei radiotelegrame care, ca rezultat al experimentelor noastre, a ajuns în Australia direct din Anglia într-un timp mult mai scurt decât este necesar pentru a-l citi. Acel mesaj a parcurs cele 12000 de mile, sau chiar mai mult, în călătoria ei începută în patrie, punând prin aceasta bazele unui sistem de comunicaţii fără fir rapide şi deosebit de eficiente, care acum vă conectează cu capitala Imperiului dumneavoastră şi cu alte ţări, servind atât de bine interesele umanităţii.
Australia se cuvine într-adevăr felicitată pentru că are la dispoziţie serviciile unui inginer atât de distins ca dl. E.T. Fisk, ale cărui abilităţi şi cercetări s-au dovedit a fi de o inestimabilă valoare pentru ridicarea comunicaţiilor dumneavoastră fără fir la nivelul înalt de eficienţă din prezent. Îi adresez cele mai călduroase omagii.
În concluzie permiteţi-mi să spun că mi-a produs o reală încântare să fiu asociat astăzi cu dezvelirea Monumentului Wahroonga, pentru a marca acest loc de acum istoric, care a lărgit într-atât de mult făgaşul experimentelor mele iniţiale. Resimt un sentiment de bucurie să ştiu că poporul Australiei apreciază măsura în care comunicarea fără fir a contribuit la prosperitatea sa, fiind ferm încredinţat că fără comunicaţii economicoase eficiente la mare distanţă nicio ţară nu va putea progresa prea mult.»*
Înregistrarea poate fi ascultată la această adresă:
https://soundcloud.com/essex-record-office/speech-by-marconi
Captură din prima pagină a publicaţiei The Sydney Morning Herald,
16 decembrie 1935
Pilonul radio al lui Sir Ernest Fisk, «Lucania», Wahroonga, 1918
Alternator radio, staţia Marconi de la Carnarvon, 1929
Marconi cu soţia pe iahtul lor Elettra
Sydney Mail, 2 aprilie 1930
16 decembrie 1935
Alternator radio, staţia Marconi de la Carnarvon, 1929
Sydney Mail, 2 aprilie 1930
Peter VK2AQJ prezentând primul echipament al lui Marconi reprodus de el.
Monumentul de la Wahroonga cu casa lui Sir Ernest Fisk «Lucania» în fundal
Partea superioară a monumentului înfăţişându-l pe zeul roman Mercur (Hermes), printre altele patronul mesajelor şi al comunicaţiei
(Traduceri, prezentare şi completări de YO4PX. Surse: Essex Record Office/SoundCloud, NFSA.gov.au, WIA.org.au, Wikipedia. Credit fotografii: articolul aniversar al lui Edwin Lowe VK2VEL «90 de ani de radiocomunicaţii între Marea Britanie şi Australia» publicat pe pagina web a Wireless Institute of Australia, MakingHistoryatMacquarie.wordpress.com, arhiva AWA/Flickr, State Library of New South Wales )