01 martie 2010

Don Miller, W9WNV 
sau 
Destinul unei stele căzătoare

Prezentare, introducere, traducere şi epilog
de Francisc Grünberg, YO4PX

Motto:
Întreaga lume e o scenă,
Şi toţi oamenii-s actori:
Ei au intrările şi ieşirile lor,
Şi unul joacă-n viaţă multe roluri.
("Cum vă place" de William Shakespeare)

A lucra DX este o stare de spirit.
Pe un DX-man nu-l judeca după ce a lucrat, 

ci după felul său de a fi şi de a gândi.
("Veteranul" [Hugh Cassidy, WA6AUD]
)

Introducere

Lumea DX-ului e şi ea o scenă. Pe ea evoluează staruri, vedetele noastre. Dar piesa care se joacă e veche, ea datează din ziua în care au apărut pe lume primii radioamatori, iar spectacolul este unul prin excelenţă interactiv. Noi, spectatorii suntem la rândul nostru protagonişti, deşi ne mulţumim să stăm în cămăruţele noastre tihnite şi în fotoliile noastre confortabile, sucind butoanele aparatelor în căutarea celor care străbat meridianele. Mânaţi de farmecul zărilor îndepărtate şi de instinctul profund omenesc al explorării exoticului şi necunoscutului, expediţionarii pornesc în călătorii de multe ori riscante şi, cu cheltuieli şi eforturi apreciabile, în condiţii adeseori deloc plăcute, luptând cu ostilităţile Mamei Natura, realizează zeci de mii de legături, cu scopul de a ne oferi noi şi noi bucurii în eter. Lista acestor globetrotteri temerari, dăruiţi cu spirit întreprinzător e lungă. Iată doar câteva dintre numele şi indicativele - cele mai cunoscute - care au avut onoarea de a fi înscrise cu începere din 1967 în CQ DX Hall of Fame (Galeria celebrităţilor), pentru meritele lor cu totul deosebite în promovarea fenomenului DX: Danny Weil VP2VB, Ernst Krenkel RAEM, Gus Browning W4BPD, Richard C. Spenceley KV4AA, Iris şi Lloyd Colvin W6KG şi W6QL, Eric Sjolund SM0AGD, Baldur Drobnica DJ6SI, Martti Laine OH2BH, Franz Langner DJ9ZB, Stuart Meyer W2GHK, Wayne Mills N7NG, Kan Mizoguchi JA1BK, Rodney Newkirk W9BRD, Jim Smith P29JS/VK9NS, Ronald Wright ZL1AMO, Robert Vallio W6RGG, Roger Western G3SXW, Nigel Cawthorne G3TXF, Robert Allphin K4UEE, James Brooks 9V1YC. Dar pe listă pot fi găsiţi şi radioamatori care, cu modestie şi discreţie, au adus contribuţii de seamă din "spatele scenei", fără să se bucure de luminile rampei, cum ar fi vestiţii QSL-manageri John M. Cummings W2CTN, Joe Arcure W3HNK şi Bob Schenck N2OO, Don Greenbaum N1DG, webmaster şi pilot a numeroase expediţii, John Devoldere ON4UN, autorul "Bibliei" celor pasionaţi de lucrul DX în benzile inferioare, precum şi Hugh Cassidy WA6AUD, autorul articolului "Îmi amintesc de Don" prezentat mai jos, onorat pentru contribuţia literară la fenomenul DX în paginile vestitei sale publicaţii West Coast DX Bulletin. Un articol despre "Cass" cu titlul "Hugh Cassidy, WA6AUD şi eternele enigme ale DX-ului" a fost publicat pe acest blog.

Unul dintre cei mai vestiţi DX-pediţionari din toate timpurile, Don Miller, W9WNV nu figurează pe această listă, dar el nu poate fi eliminat din istoria radioamatorismului. Deşi nu l-am auzit vreodată şi, fortuit, nici nu l-am putut lucra pe Don Miller, căci eram doar SWL (în anii în care Don şi-a întreprins senzaţionalele sale călătorii am avut de traversat din păcate o perioadă de descurajare radioamatoricească şi nici măcar nu mai ascultam benzile), am fost mereu fascinat de legendele care circulau pe seama sa şi de destinul său tragic. De aceea mi-am propus să aflu cât mai multe despre viaţa şi activitatea sa prodigioasă. Începând să traduc şi să public unele dintre savuroasele schiţe ale lui Paul Dunphy VE1DX scrise în stilul lui Hugh Cassidy WA6AUD, am dat şi peste articolul lui Cass "Îmi amintesc de Don". În stilul său atât de original autorul face o radiografie a "cazului Miller", în care ironia fină şi dezavuarea categorică a unora dintre practicile controversate ale lui Don se îmbină - după trecerea unui sfert de secol de la acele întâmplări şi cu detaşarea aferentă - cu empatia omenească şi admiraţia sinceră faţă de marele expediţionar şi fenomenalul operator care prin activitatea sa frenetică a schimbat pentru totdeauna concepţia şi percepţia despre lumea DX-ului.
Articolul "Îmi amintesc de Don" a fost publicat de Hugh Cassidy în The DXer, revista asociaţiei Northern California DX Club. Paul Dunphy VE1DX, depozitarul şi custodele întregii arhive a lui WA6AUD a primit manuscrisul de la acesta în 1996. El presupune că articolul a fost scris pentru NCDXC cu câţiva ani înainte, în 1993 sau în 1994, la circa 25 de ani după perioada 1965-1968 în care au avut loc cele mai multe dintre expediţiile lui Don Miller. Cred că este unul dintre ultimele texte publicate de Hugh Cassidy. Doresc să-i mulţumesc lui Paul VE1DX pentru disponibilitatea cu care a răspuns întrebărilor mele şi închei prin a cita frumoasele sale cuvinte despre Hugh Cassidy:
«Moştenirea lăsată de WA6AUD este vie în mintea Merituoşilor DX-mani pur-sânge, cei care au ajuns să înţeleagă adevăratul sens al lui "DX IS!". Cass ne-a învăţat să râdem de noi înşine, să cugetăm despre noi înşine. El ne-a revelat forţa şi ne-a demascat cu blajină ironie slăbiciunile, dar, mai presus de toate, ne-a făcut DX-mani mai buni.»

                                                                             Don în 2002 cu fiul său

*   *   *

«Îmi amintesc de Don»

de Hugh Cassidy, WA6AUD

La 9 iunie se împlinesc douăzeci şi şapte de ani de când Northern California DX Club şi-a ţinut întrunirea lunară la restaurantul Fork and Cork din San Mateo. Invitatul serii era Don Miller, W9WNV. Probabil că a fost întrunirea NCDXC care s-a bucurat de cea mai mare audienţă pe care a avut-o vreodată. Nouăzeci şi patru de DX-mani pur-sânge au venit, unii mai de aproape, alţii din depărtări, pentru a-l întâlni pe Don şi pentru a-l asculta istorisindu-şi aventurile.
Bătea vântul schimbării, dar se pare că acest lucru s-a înţeles doar retrospectiv. Fenomenul DX trecea printr-un proces de înnoiri profunde şi ireversibile, lucrurile urmau să arate cu totul altfel decât fuseseră odinioară. Don Miller era cel care a provocat aceste schimbări, el şi nimeni altcineva. A fost un operator fenomenal, care a dăruit Merituoşilor un număr enorm de DX-uri dorite şi de ţări noi. Nu aveţi decât să-l întrebaţi pe orice Veteran despre Don, dar e bine să nu staţi prea aproape de el. Unii dintre ei mai sunt şi acum furioşi. Şi intenţionează să rămână furioşi, aşa că e mai bine să nu-i contraziceţi. Ei au trăit acei ani, ei sunt cei care mai poartă cicatricele acelor vremuri. A fost cumplit. Chiar şi în zilele noastre unora dintre seniorii noştri le vine încă greu să vorbească despre asta.
L-am lucrat prima oară pe Don Miller ca HL9KH din Coreea, unde era căpitan în corpul medical al armatei Statelor Unite. Don Miller a fost medic. Apărea în fiecare concurs şi realiza scoruri mari. Putea mânui manipulatorul cu mâna stângă şi să înscrie legăturile în log cu mâna dreaptă. Era printre cei mai buni operatori, dacă nu chiar cel mai bun dintre toţi. Oricine v-ar spune altceva despre Don Miller să nu-l credeţi.
În acei ani, adică nu la multă vreme după încheierea Războiului al II-lea mondial, lucrul DX nu era gigantul de 400 de kilograme care este în zilele noastre. Era un soi de aberaţie, după cum a şi fost caracterizat deseori pe atunci. Sufletul şi inima radioamatorismului se aflau în altă parte, adevăratul său sens era găsit în neturile de trafic, în organizaţiile pregătite pentru situaţii de urgenţă şi în toate celelalte scopuri nobile. DX-manii erau consideraţi nişte ciudaţi. Biroul DXCC al ARRL era un acord minor într-o operă minoră. Era o operaţiune periferică şi rareori recunoscută, sau măcar înţeleasă de amatorii adevăraţi.
În acele zile cea mai mare laudă care i se putea adresa unui amator era: "... e un bun trafician". Când s-au ţinut alegerile bienale pentru directorii ARRL opinia generală a fost că cel care era "un bun trafician" a întrunit cele mai multe aprecieri. În ARRL-ul însuşi întreaga activitate se afla sub controlul "Departamentului de Comunicaţii". Studiind structura organizatorică a ARRL-ului din acea perioadă îţi dădeai repede seama că ARRL-ul era: 1. Departamentul de Comunicaţii; 2. QST-ul şi tot restul. Iar DX-ul era administrat de Departamentul de Comunicaţii, al cărui interes principal era intermedierea de trafic. Nu încercaţi să mă contraziceţi, aşa decurgeau atunci lucrurile. Fără nici o îndoială. Nu are rost să contraziceţi istoria. Veţi pierde negreşit.
În anii aceia biroul DXCC era preocupat în primul rând de autenticitatea QSL-urilor. Aşa că nu dădeai dovadă de înţelepciune dacă încercai să strecori vreun QSL contrafăcut în faţa biroului DXCC. Aveau metodele lor de verificare şi prezentarea unei cărţi de confirmare suspecte declanşa expedierea unui avertisment energic, care îl punea pe făptaş în gardă că orice viitoare încălcare va duce la exilarea acestuia în hăul spaţiului cosmic. Nu exista nici o cale de recurs. Ai călcat strâmb - erai eliminat. Definitiv. Fără discuţii, fără ocazia de a da vreo explicaţie.
Toţi radioamatorii erau consideraţi absolut oneşti, ei erau - şi altminteri nici nu ar fi putut fi - deţinătorii unei autorizaţii de radioamator. În mod normal, dacă afirmai că ai fost într-o anumită ţară, acest lucru era suficient. Chiar şi pentru ţări în care radioamatorismul era interzis, se putea obţine validarea unor confirmări DXCC, ca urmare a unor operaţiuni clandestine. Criteriul DXCC stipula limpede că QSL-urile vor fi recunoscute şi din ţări în care "autorizaţiile de amator nu erau eliberate în manieră uzuală". În vremea lui Benito M., dictatorul Italiei, radioamatorismul era interzis în peninsulă. Dar staţii clandestine operau de pe pământul sfânt italian şi ele au fost acceptate de DXCC. La urma urmei, DX-manii erau amatori, iar amatorii erau cinstiţi. Dacă ei au afirmat că erau acolo, bineînţeles că acolo erau. Erau oneşti. Probabil că operatorii de trafic erau cei mai oneşti dintre toţi. Pe scurt, DX-ul era cu totul altfel pe atunci.
Don Miller a schimbat totul. După Don nimic nu a mai rămas cum fusese înaintea lui. Don a părăsit serviciul militar şi şi-a propus să aducă un pic de bucurie în viaţa DX-manilor. El a început să-şi facă apariţia din ţări noi. A întreprins cercetări şi a alcătuit o listă de locaţii care aveau şanse să obţină validarea lor ca ţări noi, o resursă pe care mulţi amatori nici în vis nu s-ar fi gândit s-o ia în considerare. Don cunoştea bine regulile şi le-a exploatat. El a lucrat până şi din Okino Tori-Shima cu mult înaintea anului jubiliar japonez. Operaţiunea sa de acolo nu a fost acceptată.
Don a apărut din insule care erau înscrise pe hărţile nautice, dar pe care navigatorii aveau dificultăţi să le regăsească pentru a doua oară. Don a apărut din locuri în care radioamatorismul era scos în afara legii. Don a apărut din locuri care practic erau inaccesibile în acele zile. Şi Don aduna douăzeci sau treizeci de mii de legături la fiecare escală. Don era personificarea DX-ului şi nimeni nu ar fi îndrăznit să pună asta la îndoială. Fireşte că au existat şi nişte nemulţumiri. Chiar şi în cele mai bune timpuri este normal să apară şi ceva nemulţumiri. Unii spuneau că Don pretindea taxă pentru legăturile sale, că dacă erai în fruntea listei Honor Roll a DXCC se aştepta din partea ta o plată corespunzătoare. Dacă nu contribuiai la realizarea Marii Opere, Don nu prea reuşea să-ţi audă semnalul.
Unii DX-mani erau revoltaţi. Aveau un uriaş nor de aluminiu înălţat în văzduh şi întreaga putere pe care reţeaua le-o putea furniza, şi uneori chiar şi mai mult, şi cu toate acestea Miller nu le putea auzi semnalul. Dar dacă foloseau indicativul XYL-ului, care nu era pasionată de DX, sau a altui membru al familiei, Don le recepţiona apelul la prima chemare. Dar lucrându-l pe Don pe un indicativ din sânul familiei nu era de nici un folos în clasamentul DXCC, ceea ce avea darul de a creşte tensiunea DX-manilor. A fost o perioadă când nu puţini mari rechini DX-mani au fost puşi cu spatele la zid. Pur şi simplu nu era cinstit.
Don a apărut din locaţii ca Birmania, China, Tailanda, insula Heard, Spratly, Laccadive, Navassa, Serrana Bank, St.Peter & Paul Rocks, şi din Chagos, şi de pe Blenheim Reef. Majoritatea dintre ele erau fie ţări interzise radioamatorismului, fie potenţiale ţări noi pe care Don le-a descoperit. El a apărut din aproape toate ţările dorite cunoscute şi din numeroase locuri care anterior nici nu fuseseră considerate ca posibile ţări DXCC. El a dovedit că erau posibile. Don a apărut până şi de pe Minerva Reef, Maria Theresa şi Bajo Nuevo. El a fost pretutindeni. Iar lucrul care făcea dificilă orice contestaţie era faptul că deseori el îşi expedia QSL-urile chiar din ţara în care a operat. Cine ar fi putut pune la îndoială o dovadă atât de zdrobitoare a autenticităţii?
Totuşi unii de la ARRL au început să-şi pună întrebări, probabil ca urmare a celor relatate la rândul lor de anumiţi DX-mani reputaţi. Zilele largheţii în domeniul DX-ului, ale spiritului condescendent laissez faire se apropiau de sfârşit.
Timp de ani de zile activităţile lui Miller au putut fi urmărite pe lista de ţări a ARRL-ului. Acestea se regăseau pe lista ţărilor eliminate (dilite), notate cu menţiunea "Scos de pe lista ţărilor active din lipsă de documentaţie satisfăcătoare". Asta s-a întâmplat demult, pe actuala listă a ţărilor DXCC nu mai apar astfel de adnotări. Strălucirea acelor zile fericite şi mizeria care le-a urmat aparţin de multă vreme trecutului.
În iunie 1967 Don întreprindea un mare turneu al statelor. A străbătut ţara, narându-şi aventurile pe meleaguri străine şi entuziasmul care l-a stăpânit oferind ţări noi Merituoşilor. Era un spectacol pe cinste. Mulţimea membrilor NCDXC care l-a urmărit în acea seară de iunie îl aclama pe Don cu fiecare ocazie. Şi ocaziile erau numeroase. Au participat mulţi, mult mai mulţi decât putea adăposti sala de mese uzuală a restaurantului. Cei sosiţi mai târziu au trebuit să stea afară. De acolo puteau auzi vocile celor din interior, care aminteau de vremurile bune, aclamaţiile lor puternice. Dar Don Miller nu i-a uitat pe DX-manii care stăteau în întuneric, a ieşit pentru a-i saluta şi a strânge mâna fiecăruia dintre ei. Don era marele prieten al fiecărui DX-man. Era adevărat. Un DX-man care dădea mâna cu toţi!
Apoi sala de mese se aglomeră şi mai mult, pentru că toată lumea s-a îngrămădit să-l audă pe Don vorbind. El le-a povestit despre recentele sale peripeţii, despre altele mai vechi şi mai memorabile, şi a făcut doar o aluzie trecătoare la necazurile pe care a început să le aibă cu ARRL-ul. Se pare că cei de acolo din Newington pur şi simplu nu l-au înţeles. Probabil că nici nu-l vor înţelege vreodată.
Don le-a povestit despre unele dintre recentele sale operaţiuni din zona Oceanului Indian, şi mai ales din mult-doritele insule Laccadive. DX-manii aveau nevoie de Laccadive, pentru că de acolo India nu permitea activitate de radioamator. Don le-a prezentat şi o frumoasă serie de diapozitive, ele înfăţişau apropierea vasului de Laccadive, palmierii de pe mal, care păreau să crească direct din ocean. Apoi se vedea o mulţime de localnici aşteptând pe plaja de corali, Don l-a şi indicat printre ei pe cel care era căpetenia şi şeful acelei insule a Laccadivelor, care aştepta să-l întâmpine şi să-l invite pe domeniul său.
Erau şi poze de pe insula Heard. Una dintre ele înfăţişa muntele acoperit de gheţar, Big Ben, care se înălţa îndărătul vechiului teleferic şi clădirile vechi şi dărăpănate ale staţiei propriu-zise. Don a indicat una dintre acele clădiri, care părea mai locuibilă, în care zicea că şi-a stabilit baza operaţiunilor sale. Insula Heard era una dintre activităţile sale pe care ARRL era pe cale să le invalideze.
Don a mai vorbit şi despre alte câteva escale pe ţărmul Oceanului Indian, în Africa de est. A povestit despre sosirea sa într-un port uitat de lume, dintr-o ţară mică, unde a aflat că fiul cel mare al şefului statului, succesorul la tron era grav bolnav, avea o infecţie la braţ. Don şi-a luat imediat gentuţa de medic şi a pornit la traversarea junglei, escaladând toată noaptea munţi care nici nu prea erau marcaţi pe hartă, pentru a ajunge în zori în capitala situată în interiorul ţării, la patul tânărului cel bolnav. Şi-a pus la bătaie fără întârziere vastele sale cunoştinţe medicale şi l-a salvat pe puşti de la o boală fatală. A fost o poveste emoţionantă.
Radioamatorismul nu era permis în acea ţară înapoiată, dar acum, istorisea Don, conducătorul ţării a fost într-atât de recunoscător pentru salvarea fiului său favorit încât îi va permite lui Don să opereze de acolo oricând doreşte, de asemenea se vor face formalităţi pentru a se ridica interdicţia asupra operaţiunilor de radioamator existentă în ţara respectivă. Din nefericire, având în vedere caracterul delicat al chestiunii, numele acelei ţări nu poate fi dezvăluit la întrunirea NCDXC. Dar de îndată ce se va primi vestea cea bună, Don va porni spre noua ţară, iar NCDXC va fi cu siguranţă printre primii între egali care să afle despre eveniment. Categoric.
A fost o întrunire veselă. Don a fost ovaţionat, iar ARRL-ul a fost dezavuat. Pentru a trece la o acţiune fermă în chestiunea Don Miller, clubul adoptase deja anterior în unanimitate într-o şedinţă ordinară, cu şase voturi "pentru" şi niciunul "contra", o rezoluţie formală prin care i se atrăgea atenţia ARRL-ului că acţiunile acesteia de suspendare a creditului pentru anumite operaţiuni ale lui Miller erau premature. Rezoluţia nu a fost revocată nici până în ziua de astăzi.
La sfârşitul întrunirii s-a trecut din mână-n mână un coş, pentru contribuţii la Marea Cauză comună. Cu entuziasm coşul a fost umplut cu bancnote. Mulţi s-au arătat dispuşi să-şi investească banii în ceva în care aveau încredere. În Don Miller.
De la această întrunire din iunie Don s-a îndreptat spre est. El a chemat în judecată ARRL-ul pentru daunele care i-au fost cauzate de acţiunile organizaţiei. De fapt unul dintre membrii NCDXC, un reputat avocat din Golf a fost angajat de ARRL, fiind cooptat în echipa care urma să-i reprezinte în proces.
Cu toată zarva stârnită de invalidarea unora dintre operaţiunile sale, Don a anunţat că se pregăteşte pentru un tur al Caraibelor. Acesta includea o oprire pe insula Navassa şi alte câteva entităţi mult dorite de DX-mani. Se făcea aluzie şi la posibilitatea vizitării recifelor St. Peter şi Paul. Navassa se afla sub controlul Gărzii de coastă a S.U.A. Era necesară permisiunea acesteia de a se debarca pe insulă. Don Miller nu a obţinut această autorizaţie, dar s-a dus totuşi pe Navassa. ARRL a anunţat că operaţiunea nu va fi acceptată. După aceea Don s-a dus şi pe Serrana Bank şi Bajo Nuevo şi a lucrat şi de pe aceste entităţi. Apoi a dispărut vreme de câteva săptămâni. Tăcere totală.
Şi, dintr-o dată a apărut, iată, din nou. Lucra de pe recifele St.Peter şi Paul, pe coasta atlantică a Braziliei. Această activitate s-a dovedit a fi călcâiul lui Achile în tărăşenia Miller.
În procedura judiciară care a urmat lucrurile au ajuns la faza audierii martorilor. Acela a fost momentul în care toată treaba a explodat. Şi a fost o explozie atât de puternică şi zgomotoasă încât unii dintre DX-mani, cei mai încrezători şi devotaţi, nu şi-au recuperat pe de-a-ntregul nici auzul, nici încrederea în bunătatea umană. Dacă Don Miller a fost un impostor, înseamnă că lumea întreagă e o impostură. O importantă revistă de radioamatorism a mers până la a da consemnul ca numele lui să nu mai fie menţionat vreodată în paginile sale. Fotografia lui Don Miller a fost pusă la index editorial. Probabil că se mai află şi acum acolo.
În cadrul depoziţiilor şi aflat sub jurământ, partenerul de călătorie al lui Miller a recunoscut că ei nu au pus piciorul vreodată pe St.Peter & Paul Rocks, ci au operat de fapt de pe un vas aproape de ţărmul Venezuelei, la circa 1800 de mile vest de locaţia anunţată a operaţiei. Vestea a căzut ca o lovitură de trăznet. Don Miller a fost nevoit să dea declaraţii, după ce partenerul său divulgase situaţia adevărată. Cu aceasta audierea declaraţiilor sub jurământ a fost suspendată şi s-au arătat primele semne ale unei disponibilităţi de a se ajunge la o înţelegere, pentru oprirea procedurii care se iniţiase. În urma câtorva discuţii între avocaţii implicaţi s-a semnat o convenţie, iar chestiunea a fost mai mult sau mai puţin închisă.
Dar din anumite privinţe chestiunea nu s-a închis vreodată cu adevărat. Practicile DX din zilele noastre sunt în mare măsură dirijate şi controlate prin acţiunile pe care ARRL le-a întreprins după încheierea procedurii judiciare. S-au dus vechile vremuri bune, în care se mai credea în bunătatea omenească şi, mai ales, în nobleţea şi onestitatea DX-manilor. ARRL-ul a întrodus schimbări, care iniţial au fost atât de stricte încât au provocat protestele energice ale asociaţilor de amatori din străinătate. În cele din urmă lucrurile s-au mai relaxat niţel, dar regula de bază care a rezultat prevedea că trebuie să fii pregătit să prezinţi anumite dovezi ale operaţiunii, cum ar fi autorizaţii, permisiunea de a opera şi o dovadă că ai fost cu adevărat în locaţia respectivă.
Cu mulţi ani în urmă mi s-a oferit poziţia definitivă în această chestiune direct de către Bob White, W1CW, care conducea pe atunci biroul DXCC al ARRL-ului. Se făceau eforturi pentru a se merge pe insula Spratly şi de a o scoate în eter, dar existau nişte întrebări sâcâitoare privitor la indicativ. Expediţionarii ar fi vrut să folosească 1S1A. S-a primit un apel telefonic din Hong Kong, s-a cerut clarificarea acestui aspect şi dacă indicativul 1S1A va fi acceptat. Întrebarea a fost transmisă telefonic lui Bob White în Newington, care şi-a formulat răspunsul atât de succint încât nu mai putea exista nici un dubiu privind opinia şi preferinţa sa. "Puţin îmi pasă ce indicativ vor folosi, câtă vreme vor putea dovedi că au fost acolo!", a strigat Bob în telefon.
S-au luat măsuri inevitabile pentru a îndrepta ceea ce a fost în mod evident un abuz de încredere. Comitetul consultativ DX a fost primul autorizat, dintre mai multe astfel de comitete consultative, să ajute Comitetul Directorilor să înţeleagă mai bine unele dintre practicile mai exotice existente în radioamatorism. I-au urmat alte comitete consultative. Chestiunea Don Miller a găsit Comitetul în multe aspecte incapabil să priceapă despre ce anume este vorba. Unele lucruri au fost înţelese, dar destul de greu, de către nişte persoane care nu erau DX-mani. În acei ani doar câţiva din Comitet aveau vagi idei despre lucrul DX, dar erau incapabili să pătrundă nuanţele marilor iniţiative. Complet incapabili. Dar Comitetele consultative au oferit totuşi calea înţelegerii, dacă nu chiar a luării unor decizii mai bune.
Don Miller a mai insistat o vreme, dar gloria sa se veştejise. Un număr al operaţiunilor sale a fost invalidat ulterior, din cauza absenţei unor dovezi. Erau de fapt nişte măsuri post facto, prezentărilor de QSL-uri li se acordase iniţial credit DXCC. Don nu a putut sau nu a vrut să dovedească faptul că operaţiunile au avut loc, ARRL nu a putut dovedi că ele nu au avut loc. Documentaţia doveditoare nu a fost prezentată, astfel că ţările puse sub semnul întrebării şi-au pierdut acreditarea.
Unii se vor întreba cum de a fost posibilă farsa Miller. Ea a fost posibilă datorită manierei în care ARRL-ul a abordat o chestiune considerată pe vremea aceea o activitate minoră. Retroactiv, mulţi dintre vechii DX-mani au vorbit în şoaptă şi între patru ochi despre alte operaţiuni DX care, verificate cu atenţie în anii următori, au iscat puternice semne de întrebare. Vremurile acelea s-au dus demult, dar în momentul maxim de efervescenţă al problemei Miller a umblat vorba că ARRL-ul era preocupat de perspectiva că orice audiere judiciară ar putea scoate la lumina zilei şi supune verificării anumite operaţiuni din trecut. S-ar fi putut pune întrebarea: dacă astfel de operaţiuni au fost acceptate atunci, de ce operaţiunile lui Miller au fost puse sub semnul întrebării, câtă vreme celelalte nu.
Pe scurt, aveam de fapt o situaţie care s-a acumulat în decursul mai multor ani. Don Miller a dus-o la perfecţiune. A avut îndemânarea şi disponibilitatea de a călători. El şi-a făcut cu sârguinţă temele de casă. Din nefericire, la un moment dat a început s-o ia pe scurtături. Unul dintre cei care l-a însoţit pe Don în câteva dintre ultimele sale călătorii a afirmat chiar că acesta se lenevise. Până şi atunci când o operaţiune legitimă ar fi putut fi organizată fără prea mari eforturi, s-a considerat că DX-manii cei fericiţi de acasă nu-şi vor da seama vreodată că operaţiunea nu s-a desfăşurat de acolo de unde s-a pretins, aşa că... ce rost are să te mai complici? Adeseori - el nu s-a mai complicat.
De Don Miller ne vom aminti pentru marile schimbări din interiorul fenomenului DX pe care le-a adus activitatea sa. El a realizat ceea ce nu s-a mai realizat până la el şi, probabil, nici nu se va mai realiza după el. Se pare că a fost un efort total prea timpuriu, botezat "Studiu de propagare mondială". S-a întâmplat o dată, nu este verosimil că se va mai repeta de acum înainte. Unii încă mai sunt dispuşi să-l acuze pe Don Miller, deşi probabil că printre critici se numără şi dintr-acei care au primit de la el QSL-uri pentru care au obţinut validarea DXCC a unor ţări noi. Alţii îl acuză pentru că atunci au simţit - şi o mai simt şi acum - că încrederea pe care şi-au pus-o în el le-a fost trădată. Nici măcar după trecerea unui sfert de secol unii nu sunt în stare să spună despre el ceva de bine. Cu toate acestea sunt şi radioamatori care şi-l mai amintesc ca pe un operator extraordinar, care a descoperit locuri recunoscute ulterior ca ţări noi. Există în toată povestea, de la început până la sfârşit, atât plusuri cât şi minusuri.
Dar în seara întâlnirii NCDXC de la Fork and Cork încă nu se manifesta prea multă opoziţie sau neîncredere. Au fost cel mult nişte şoapte: "Cum e posibil ca din toate acele fotografii din Laccadive sau din insula Heard nici măcar una singură nu-l înfăţişează pe Don Miller în poză?" Bună întrebare.
Atunci când îl auziţi pe vreunul vorbind despre anii Miller, întrebaţi-l care sunt de fapt operaţiunile pe care ARRL-ul le-a calificat ca fiind frauduloase. Unii s-ar putea să fie surprinşi să afle că după câte se pare singura astfel de operaţiune a fost cea de pe St.Peter & Paul Rocks. Celelalte eforturi ale lui Don Miller au fost scoase de pe listă pentru că nu s-a prezentat pentru ele documentaţia doveditoare cerută.
În anii care au urmat multe lucruri au ieşit prost pentru Don Miller, dar aceasta e deja o altă poveste. Pentru câţiva ani el a fost cea mai strălucitoare stea de pe firmamentul DX-ului. Dar ea s-a stins pe drum. După douăzeci şi cinci de ani e bine să ne aducem aminte ce s-a întâmplat, să înţelegem cum poţi dărui încredere şi cum o poţi pierde, cum unul dintre operatorii DX de frunte, ajuns pe cele mai înalte culmi, s-a prăbuşit. Şi înainte de toate, să ne amintim că fenomenul DX, aşa cum îl cunoaştem astăzi, poartă în el pecetea şi amprenta a tot ceea ce a făcut Don Miller ... şi a ceea ce a pretins doar că a făcut.

*  *  *

Epilog

În august 1990 Martti Laine OH2BH publica în The DX Magazine, redactat pe vremea aceea de Chod Harris VP2CHO/VP2ML, un articol intitulat "Salutări de la Don Miller, W9WNV" care începea astfel: "Şi-au uitat oare oamenii idolii - pe cei care au oferit infinite bucurii shack-urilor răspândite în toată lumea? În ciuda unor aspecte controversate, Don Miller W9WNV s-a dăruit mai mult artei DX-pediţiilor decât oricine altcineva în acei ani timpurii. DX-manii au iscat întotdeauna controverse, acesta este şi cazul lui Dr. Miller."
Martti Laine, care a preluat ştafeta lui Don şi a ridicat arta DXpediţiei la nesperate înălţimi, înscriind nu mai puţin de 10 noi entităţi pe lista DXCC, nu l-a uitat pe idolul său. I-a dat de urmă şi l-a vizitat în închisoarea din California, unde din 1980 Don Miller, în vârstă de 52 de ani, îşi ispăşea deja de opt ani o condamnare cu posibilitate de eliberare condiţionată tocmai în 2002, fără nici o legătură cu radioamatorismul. (Vă rog, nu mă întrebaţi motivul condamnării sale!) După disputa sa cu ARRL-ul a stat departe de radio 20 de ani, ceea ce nu l-a făcut să uite telegrafia, pe care o stăpânise ca nimeni altul. "Şi acum îmi mai cântă în auz - mai mult, îmi toarce în urechi ca o pisică, şi nopţile mi-e tare dor de ea", i-a mărturisit lui Martti. Era în formă bună - făcea zilnic exerciţii fizice -, lucra pe mai multe teme de specialitate legate de profesia sa de medic şi era implicat în lupta împotriva drogurilor, o mare problemă în majoritatea închisorilor americane. Era însetat de o nouă viaţă şi de libertate. Încerca s-o regăsească pe fata din Samoa cu care intenţionase să se căsătorească. Plănuia să-şi restabilească recordurile şi să înfiinţeze o staţie de concurs în Fiji, insula de care se îndrăgostise. Prin intermediul lui Martti a transmis salutări multor persoane, cărora le păstra o amintire caldă şi nu le uitase indicativele nici după 20 de ani. În scrisoarea în care îi mulţumea lui OH2BH pentru vizita sa el a scris: "Am redobândit acum un dram din credinţa pe care o pierdusem".
Don Miller a fost eliberat în 2002, în urma unei acţiuni judecătoreşti care a costat 50000 de dolari, adunaţi din contribuţiile admiratorilor săi. Trăieşte în California şi indicativul său actual este AE6IY. Pe QRZ.com şi-a înscris un mesaj laconic: "Indicativ anterior W9WNV. În sfârşit am revenit în lumea DX-ului. Contacte şi întrebări ar fi binevenite. Staţi pe recepţie & vânătoare de DX fericită vă urează Don."
În 2003 a fost prezent la Dayton. Se anunţase din timp în publicaţii că va ţine o cuvântare în cadrul Forumului DX. Când s-a ridicat în picioare blitzurile au început să clipească, ca la apariţia unei vedete. Miller a renunţat la planul său iniţial de a prezenta unele dintre cele 20000 de diapozitive realizate în timpul celor 58 de DXpediţii şi a preferat le vorbească numeroşilor săi suporteri, critici sau simpli vizitatori aflaţi în trecere. S-a scuzat pentru greşelile sale, dar unii au considerat că aceste scuze nu au mers suficient de departe. Alţii, impresionaţi să-l vadă în carne şi oase, i-au cerut autografe şi s-au fotografiat cu el. Miller a spus că ştie de existenţa unei potenţiale noi entităţi DXCC, lucrează la planul activării sale, are deja o ambarcaţiune pregătită, iar detaliile noii DXpediţii vor fi anunţate în curând. De atunci au trecut aproape şapte ani. Steaua căzută nu s-a mai înălţat pe firmament.


(Texte, documentare, traduceri şi prezentare de YO4PX. Surse: saitul lui Mike Alto K2CD, QSL-uri din colecţia Hamgallery a lui K8CX, colecţia revistei CQ, pagina CQ Hall of FameThe Daily DX, corespondenţă cu Paul Dunphy VE1DX)

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved