Prima ta staţie de unde scurte
Sub titlul Choosing a Ham Radio şi subtitlul «Ghidul tău pentru alegerea echipamentului corespunzător» autorii Ward Silver N0AX, Greg Widin K0GW şi David Haycock KI6AWR se adresează celor care şi-au obţinut recent autorizaţiile, dar în lipsa unor informaţii nu s-au putut decide ce fel de aparatură să achiziţioneze pentru a-şi începe activitatea. Materialul cuprinzător, publicat sub egida ARRL-ului, este împărţit în două secţiuni, tratând în prima parte aparatura de unde ultrascurte, iar în cea de a doua echipamentele destinate folosirii lor în unde scurte .
Având în vedere că la începutul lunii ianuarie am publicat articolul Prima ta portabilă dedicat ultrascurtiştilor începători - o traducere după ghidul scurt apărut pe pagina clubului britanic Essex Ham – mă voi limita acum la prezentarea unor largi extrase din secţiunea a doua, care tratează în amănunt nu numai funcţiunile uzuale ale aparaturii de unde scurte, dar include şi importante informaţii generale. Acestea pot fi utile celor care nu au avut ocazia de a se familariza cu această faţetă a radioamatorismului în timpul cursurilor de pregătire sau din alte surse. (nota mea, YO4PX)
Cine are nevoie de acest articol şi în ce scop?
Salut şi bun-venit la lecturarea acestui ghid care te poate ajuta să-ţi alegi un radio. A te decide pentru un singur model din marea varietate a modelelor disponibile poate fi o adevărată provocare! Vestea bună este că majoritatea echipamentelor de fabrică oferite radioamatorilor îndeplinesc foarte bine cerinţele de bază pentru care au fost create, astfel că nu ar trebui să te îngrijorezi pentru o eventuală alegere «greşită» a unui fabricant sau a unui model. Acest ghid doreşte să te ajute să te iniţiezi în cele mai uzuale facilităţi, ca să te poţi hotărî ce ţi se pare mai important pentru tine. Îţi vom oferi explicaţii şi definiţii, împreună cu descrierea unor anumite funcţiuni pe care ai dori să le foloseşti în eter.
Materialul este destinat celor proaspăt autorizaţi în clasa Technician (prima clasă de autorizare din S.U.A.) care urmează să-şi cumpere primul lor transiver, amatorilor recent promovaţi la clasa General dornici să exploreze undele scurte sau celor care revin la radioamatorism după o perioadă de inactivitate. Înţelegerea ghidului nu necesită deţinerea unor cunoştinţe tehnice prealabile. […]
Despre acest material
Această introducere şi un ghid Quick Start sunt urmate de două secţiuni principale: una despre aparatura de VHF şi UHF, iar a doua despre echipamentul pentru benzile de unde scurte. Vei întâlni un număr de termeni şi prescurtări. (Atenţie la cuvintele scrise cu caractere italice [înclinate], acestea sunt reproduceri ale termenilor originali în limba engleză, însoţite de obicei şi de echivalentele lor în limba română - nota mea, YO4PX ). Odată ce ai parcurs materialul vei deveni deja familiarizat cu aceşti termeni!
Presupunem că doreşti să începi prin cumpărarea unor echipamente şi accesorii de fabrică noi. Aparatura la mâna a doua e desigur mai ieftină, dar poate avea defecţiuni potenţial generatoare de probleme. Consultarea unui radioamator experimentat sau a unui distribuitor care se bucură de o bună reputaţie te poate ajuta la evaluarea unui echipament folosit. Dacă nu ai experienţă în domeniul electronicii nici transiverele sub formă de kit (ansamblu de componente detaşate necesare construirii unui aparat sau a unui montaj) sau home made (autoconstruit) nu sunt recomandate la început. Saiturile şi unii producători sunt enumeraţi la sfârşitul acestui document.
Ce NU este acest material
Acesta nu este un tradiţional «ghid al cumpărătorului» în care să găseşti liste de modele şi preţuri pentru multe aparate. Paginile de internet ale producătorilor şi cataloagele din magazinele de radio abundă de informaţii despre cele mai recent apărute modele şi facilităţi. Nu vei găsi aici nici instrucţiuni de operare sau caracteristici tehnice, ele pot fi descărcate din broşuri şi manuale direct de pe saitul producătorilor!
Cea mai valoroasă resursă
Pentru tine resursa cea mai de preţ este un prieten priceput, sau poate chiar un grup de prieteni! În această situaţie un club de radioamatorism sau o echipă poate fi de mare ajutor. Membrii unui club te pot asista privind toate aspectele alegerii unui aparat, pornind de la explicarea unei anumite funcţiuni şi până la recomandări despre ce aparatură ar fi cea mai potrivită în zona în care locuieşti. Aceşti «elmeri» de nădejde (radioamatori mentori) ar putea fi dispuşi chiar să-ţi împrumute un aparat sau să-ţi demonstreze funcţiunile sale, pentru ca să poţi face deosebirea între diferite modalităţi de operare înainte de a porni să cumperi ceva. Dacă grupul este activ în domeniul serviciului public oferă-te ca voluntar pentru a putea vedea pe viu felul în care radiourile sunt utilizate în această ramură importantă a radioamatorismului. […]
Unde se află radioamatorii pe care doreşti să-i contactezi
Examinarea modului în care se propagă (călătoresc) undele radio pe diferite frecvenţe te ajută să te decizi care sunt benzile pe care doreşti să le ai în noul tău transiver. Benzile diferite favorizează diferite categorii de contacte, după cum sunt acestea prezentate în tabelul de mai sus. Evaluează activităţile în care ai vrea să participi pentru a vedea în care benzi vei avea nevoie să realizezi legăturile.
Echipamentul pentru unde scurte
Numeroase modele de transivere sunt disponibile pentru benzile de unde scurte - staţii portabile, mobile sau fixe. De asemenea există o ofertă mai variată din punct de vedere al preţului decât pentru aparatele de VHF şi UHF. Parcurgând cataloagele vei vedea radiouri mari şi mici, toate având cam aceleaşi caracteristici. Acest capitol al ghidului te va ajuta să înţelegi adevăratele diferenţe dintre ele.
Radiourile portabile sunt proiectate pentru a fi compacte, uşoare şi eficiente ca putere. Ele sunt disponibile cu puteri de la 5 la 100 de waţi şi acoperă toate benzile de unde scurte – unele dintre ele operând chiar şi în benzile de VHF şi UHF. Cele cu puteri mici pot adăposti şi pachete de acumulatori interni. Facilităţile lor sunt mai puţine comparativ cu majoritatea staţiilor fixe, iar performanţa receptoarelor este în general mai puţin bună. Dimensiunea mai mică a panourilor lor frontale înseamnă că ele au mai puţine butoane de control şi folosesc deseori meniuri pentru alegerea anumitor funcţiuni.
Radiourile mobile sunt destinate operării lor dintr-un vehicul, dar pot fi folosite şi ca excelente staţii de bază, mai ales dacă acasă dispui de un spaţiu limitat. Atunci când nu sunt pe emisie aceste radiouri consumă ceva mai puţin decât radiourile fixe. Dacă nu îl operezi dintr-un autovehicul îţi va fi necesar un alimentator de curent continuu. Radiourile destinate operării de acasă sunt disponibile într-o mare varietate de preţuri, din cauza însemnatelor deosebiri din punct de vedere al performanţei şi al facilităţilor lor. Unele dintre ele pot fi alimentate direct de la priză. Cele mai importante diferenţe sunt legate însă de receptor. Receptoarele peformante au o selectivitate mai bună şi redau un semnal mai consistent. Unele radiouri au chiar două receptoare! Este firesc să-ţi începi activitatea cu un radio dotat cu funcţiunile de bază şi, folosindu-l, să afli care anume dintre acestea sunt importante pentru tine.
Frecvenţe şi moduri de lucru
Transiverele de unde scurte de producţie industrială disponibile acoperă toate benzile de amator descrise în partea introductivă a acestui capitol. Unora li s-a adăugat şi banda de 6 metri cuprinsă între 50 şi 54 MHz şi chiar şi benzile de VHF/UHF de la 2 metri la 23 cm (1,2 GHz). Aceste radiouri sunt all-mode (toate modurile), operând în AM (amplitude modulation, modulaţie de amplitudine), SSB (single side band, cu bandă laterală unică), CW (continuous wave, undă contiună, telegrafie), FM (frequency modulation, modulaţie de frecvenţă) şi modurile digitale. Poţi folosi aceste aparate pentru orice, de la legături prin repetorul tău local la legături la mare distanţă în benzile de unde scurte, pe care SSB şi CW sunt cele mai populare moduri de lucru. Manualul de operare editat de ARRL (www.arrl.org/shop) tratează caracteristicile diferitelor benzi de HF şi VHF/UHF.
Benzile de unde scurte cu lungimi mai mari de undă (160-30 m) sunt folosite în general pentru legături locale şi regionale în timpul zilei, dar oferă şi posibilitatea unor legături la distanţe mari (DX) în timpul nopţii. Benzile cu lungimi de undă mai scurte (20-10 m) se «deschid» şi facilitează legături la mari distanţe în timpul zilei, însă se «închid» noaptea, atunci când semnalele nu mai sunt reflectate spre Terra de către ionosferă.
Pe benzile VHF şi UHF se pot realiza legături regionale la distanţe de vizibilitate optică şi QSO-uri la distanţe mari prin intermediul mai multor categorii interesante de propagare. Aceasta se numeşte «operare cu semnale slabe» (weak-signal-operating) şi se practică pe benzile de 50, 144 şi 431 MHz în SSB şi telegrafie, dat fiind că aceste moduri de lucru lucrează mai bine la un raport scăzut semnal-zgomot (signal-to-noise ratio), în vreme ce modul FM necesită semnale mai puternice pentru a fi eficient.
Deşi radiourile HF pot transmite numai în benzile de radioamator ele includ de regulă receptoare cu bandă continuă care pot acoperi un ecart pornind de la cîteva sute de kHz până la 30 MHz. (Staţiile de unde medii [medium wave, MW] folosesc frecvenţe de la 300 kHz la 3 MHz, iar cele de unde lungi [long wave, LW] sub 300 kHz.) Receptoarele destinate ascultării benzilor de radioamator nu oferă această acoperire, dar ea se extinde mai sus de 30 MHz până în domeniul VHF şi UHF în cazul recepţiei de bandă largă. Informaţia de pe Wikipedia îţi poate da o idee despre ce poţi asculta în unde scurte.
Puterea de intrare (input) şi de ieşire (output)
Puterea de ieşire a transiverelor de unde scurte variază de la 100 la 200 de waţi, majoritatea lor livrând între 100 şi 150 de waţi. Cu toate acestea diferenţa în plus nu se va simţi cine ştie ce mult în eter. Amplificatoarele de putere disponibile în magazine (numite şi liniare sau amplificatoare liniare - linear amplifiers) au rolul de a creşte puterea de ieşire la valori între 600 şi 1500 de waţi (puterea maximă legală pentru radioamatorii din S.U.A.) pentru situaţii care necesită această amplificare.
Operatorii în unde scurte începători vor avea cel mai mare succes folosind puteri în jur de 100 de waţi. Lucrul barefoot (conform dicţionarului = desculţ, în jargonul amatorilor = fără amplificator – nota mea, YO4PX) şi cu o antenă modestă este deseori suficient pentru o mulţime de legături, inclusiv cu staţii DX din întreaga lume în timpul unor condiţii de propagare favorabile. Folosirea unor puteri mai mari, furnizate de un amplificator, vor extinde distanţele pe care semnalele tale le vor putea străbate şi îţi vor permite să întreţii legături mai lungi pe măsură ce propagarea se schimbă, însă aceasta presupune importante cheltuieli suplimentare şi creşte solicitările pe care le vor avea de suportat echipamentele staţiei. Lucrul cu puteri mici – numit cu termenul din codul Q şi QRP – este o modalitate pe care o poţi încerca pe măsură ce câştigi experienţă, reducând puterea de ieşire a radioului ori de câte ori vei dori să testezi calitatea propagării şi performanţa antenei tale! (Aş adăuga că lucrul cu puteri mici este o minunată şcoală de operare care poate chiar precede folosirea întregii puteri de 100 de waţi pe care o poate furniza transiverul şi care oferă operatorului satisfacţii nebănuite. Articole recomandate: Scrisoare deschisă către un viitor QRP-ist şi Confesiunile unui QRP-ist începător – nota mea, YO4PX)
Un radio cu un alimentator de curent alternativ incorporat elimină necesitatea folosirii unui alimentator de curent continuu extern. Cu toate acestea majoritatea radiourilor au nevoie de un alimentator extern pe curent continuu. Asigură-te că alegi un alimentator capabil să furnizeze maximumul de curent specificat în manualul transiverului. Dat fiind că cele mai multe accesorii funcţionează la aceeaşi tensiune cu transiverul (13,8 V pentru majoritatea aparatelor «12 V») este bine să adaugi o marjă de câţiva amperi curent de output pentru a le alimenta. De exemplu, dacă radioul cere 24 de amperi alege un alimentator care poate livra 30 de amperi sau mai mult.
Filtrele şi calităţile receptorului
Benzile de unde scurte sunt un mediu solicitant pentru receptoare; tăria semnalelor variază de la nivele abia audibile la unele extrem de ridicate. Adeseori benzile sunt aglomerate de semnale de mare intensitate. Cele mai importante caracteristici ale receptorului sunt selectivitatea (capacitatea sa de a rejecta semnalele nedorite) şi comportamentul în prezenţa unor semnale puternice.
Selectivitatea este creată de filtre cu diferite lărgimi de bandă indicate pentru modul de lucru al semnalului. Vei întâlni radiouri care folosesc filtre electronice discrete şi filtre bazate pe DSP (Digital Signal Processing, prelucrarea digitală a semnalului). Radiourile de unde scurte care folosesc filtre discrete sunt dotate cu un filtru cu lărgime de bandă medie pentru SSB (circa 2 kHz), un filtru pentru AM (6 kHz) şi un filtru pentru FM (15 kHz). Ar mai fi nevoie de un filtru de telegrafie (500 Hz) sau unul pentru RTTY (250-300 Hz) dacă prevezi că vei folosi intens aceste moduri de lucru. Filtrele pot fi adăugate şi ulterior achiziţionării radioului.
Filtrele DSP sunt create printr-un program în microprocesoarele care controlează radioul, reducând sau eliminând necesitatea folosirii unor filtre electronice separate. Radioul vine preprogramat cu mai multe tipuri de filtre uzuale. Poţi crea noi tipuri de filtre şi chiar să le reglezi în timpul folosirii aparatului. […]
Patru facilităţi ajută receptorul să elimine interferenţele şi alte semnale nedorite. Este extrem de convenabil că controlul lor se poate face de pe panoul frontal atunci când se operează pe o bandă aglomerată.
Receiver Incremental Tuning (RIT, acordul incremental, independent al receptorului), numit uneori şi clarifier schimbă frecvenţa de recepţie fără a modifica frecvenţa semnalului de emisie.
Prin passband tuning (PBT, acordul benzii de trecere) sau passband shift se realizează acordul în raport cu frecvenţa principală de recepţie. Aceasta îţi permite să reduci interferenţele care provin de pe frecvenţe adiacente fără a modifica frecvenţa principală a receptorului.
Filtrele notch (notch = crestătură) pot reduce interferenţele care apar sub formă de tonuri continue, un fenomen deseori întâlnit în benzile de unde scurte, create de semnale nedorite sau de staţii comerciale de radiodifuziune. Un filtru notch elimină o «fâşie» foarte îngustă a spectrului audio, putând fi reglabil pentru a se suprapune tonului interferenţei. Prin aceasta fie elimină tonul, fie îl reduce la un nivel suportabil.
Un noise blanker (NB, supresor de zgomot) elimină impulsurile zgomotelor create de motoare şi de sistemele de aprindere a vehiculelor.
Selectivitatea este creată de filtre cu diferite lărgimi de bandă în funcţie
de modul de lucru al semnalului
Digital Signal Processing
Multe radiouri noi folosesc prelucrarea digitală a semnalului (DSP) pentru a îndeplini numeroase funcţiuni din program care anterior fuseseră îndeplinite de circuite electronice. Microprocesoare speciale lucrează în interiorul radioului. Cea mai recentă generaţie de radiouri care folosesc DSP au performanţe foarte bune.
DSP-ul este folosit şi pentru a scăpa de zgomote nedorite. Prin Noise reduction (NR, reducerea zgomotului) se atenuează pârâiturile şi pocniturile electricităţii statice şi alte zgomote care însoţesc emisiunile în SSB şi telegrafie. Această funcţiune este de regulă disponibilă la mai multe nivele de procesare, dintre care cele mai agresive conferă semnalelor un sunet «digital». Funcţiunea Noise blanking (NB) se acţionează pentru a elimina zgomotele pulsatile repetitive, cum ar fi cele provenind din sistemul de aprindere a autovehiculelor sau a zgomotului de reţea generat de liniile de alimentare cu curent alternativ aflate în apropiere. Noise blanking este deosebit de util în timpul folosirii radiourilor mobile, iar Noise reduction poate fi folosit pentru orice fel de operare în SSB şi CW.
Cu ajutorul DSP-ului poate fi creat un filtru notch. Nu numai că frecvenţa filtrului poate fi ajustată manual, ca în cazul filtrului notch electronic, dar numeroase filtre notch cu DSP pot detecta automat frecvenţa tonului interferenţei şi pot acorda filtrul pe frecvenţa respectivă (Automatic Notch Filter, ANF). Unele radiouri au chiar şi posibilitatea de a elimina simultan mai multe tonuri ale interferenţelor!
Radiouri cu mai multe funcţiuni SDR îţi permit de asemenea să controlezi reacţia filtrului – gradul de agresivitate cu care semnalele adiacente sunt eliminate. Un filtru care lasă ca unele dintre acele semnale să rămână audibile are o reacţie soft, în vreme ce unul care le rejectează complet este sharp sau steep. Cu filtrele soft calitatea audio îşi menţine naturaleţea, dar nu elimină totodată interferenţele. În cazul în care funcţiunile DSP sunt aplicate şi semnalului de ieşire vei avea posibilitatea de a-ţi «croi» calitatea semnalului audio transmis pentru a-l armoniza cu vocea ta şi pentru a creşte inteligibilitatea semnalului tău.
Memoriile
Transiverele de unde scurte folosesc memorii şi VFO-uri într-un mod mult asemănător cu modelele care operează în VHF/UHF. Ele oferă deseori şi memorii de bandă, denumite câteodată band-stacking registers. Acestea memorează una sau mai multe setări ale VFO-ului pe fiecare dintre benzile de unde scurte. Apăsând pe butonul de selectare a benzilor aflat pe panoul frontal se trece rând pe rând prin aceste memorii, ceea ce este util dacă foloseşti în mod frecvent aceleaşi frecvenţe pe diferite benzi.
Memoriile scratchpad (în traducere «însemnare într-un blocnotes») sunt un set de memorii temporare folosite atunci când treci din bandă îm bandă şi doreşti să memorizezi o setare a unei anumite frecvenţe şi a unui anumit mod de lucru fără a aloca pentru aceasta una dintre memoriile permanente. La fel ca în cazul aparatelor VHF/UHF memoriile înmagazinează nu numai o frecvenţă, dar şi modul de lucru, filtrele şi alte setări.
Pentru a afla câte memorii ai dori să ai în aparatul tău HF numără toate neturile şi frecvenţele de urgenţă pe care urmează să le foloseşti, frecvenţele de chemare ale celor mai utilizate moduri, balizele pentru studiul propagării şi orice alte frecvenţe care te interesează. Mai suplimentează lista şi cu un număr de memorii de rezervă, pentru a avea de unde să adaugi la cele folosite.
Scanarea
Această facilitate este oferită de radiourile care se situează între nivelul de calitate mediu şi nivelul de vârf. Cel mai popular mod de scanare în unde scurte este cel în care aparatul «mătură» în mod continuu o porţiune prestabilită a benzii în căutarea oricărui semnal. Cu toate acestea scanarea este mai puţin folositoare în unde scurte din cauza nivelului mai înalt al zgomotului şi a unei diversităţi mai mari a semnalelor utile, ceea ce face dificilă alegerea unui unic nivel ca prag de zgomot (noise threshold) în timpul scanării.
Antenele
Dacă antenele sunt cea mai importantă parte a unei staţii de radioamator, aceasta este cu atât mai adevărat în unde scurte, în condiţiile în care legăturile la mari distanţe depind în cea mai mare măsură de abilitatea antenei de a transmite şi recepţiona eficient. În general antenele sunt calificate în funcţie de câştig, de capacitatea lor de a concentra semnalele într-o direcţie preferenţială. Câştigul este măsurat în decibeli (dB) şi fiecare 3 decibeli de câştig adiţionali dublează puterea semnalului tău.
Cea mai simplă antenă (şi una deosebit de eficientă) este un dipol din sârmă cu o lungime de jumătate de undă (λ/2) instalat orizontal. Îl poţi construi tu însuţi urmând descrierea prezentă în numeroase manuale, sau îţi poţi cumpăra din magazine oricare dintre diferitele sale versiuni uzuale. Deşi câştigul dipolului este mic el este eficient şi greu de concurat din punct de vedere al preţului. Vei avea nevoie de unul sau mai mulţi suporţi (pomii sunt o soluţie bună) înalţi de cel puţin 6 metri. Versiuni de mari dimensiuni ale antenelor beam (direcţionale) de tip Yagi pot fi instalate în vârful unor piloni de oţel, deşi pentru început ele nu sunt necesare.
Antenele verticale sunt şi ele răspândite, mai ales acolo unde montarea unei antene orizontale este dificilă sau pentru lucrul în portabil, când o antenă mai «discretă» este recomandabilă. Cel mai simplu este un vertical la sfert de undă (λ/4) construit dintr-un tub de metal şi sârme radiale (counterpoises, contragreutăţi) legate la masă pentru ca antena să acţioneze ca un ground plane. Folosirea unui vertical pe mai multe benzi de unde scurte va necesita un antenna tuner (acordor de antenă, transmatch) descris în capitolul următor. Verticalele multiband sunt construite pentru a opera pe mai multe benzi fără folosirea unui antenna tuner. Sunt disponibile şi verticale independente de masă pentru a se putea lucra fără radiale. […]
Cea mai frecvent folosită linie de alimentare a antenelor este cablul coaxial. Există numeroase tipuri de coaxiale, dar cele mai uzuale (pornind de la cele mai subţiri) sunt RG-58, RG-8X şi RG-8 sau RG-213. Foloseşte RG-58 numai pentru distanţe mici (15 metri sau mai puţin) din cauza pierderilor sale mai mari şi niciodată la ieşirea unui amplificator. RG-8X va suporta puterea maximă legală, dar nu este o alegere bună pentru linii de alimentare mai lungi de 30 de metri sau pentru antene dezacordate. RG-213 este potrivit pentru toate utilizările în HF, cu excepţia liniilor de alimentare extrem de lungi.
În unde scurte conectoarele-standard sunt cele din familia UHF, printre care PL-259 (mufa-tată) şi SO-239 (mufa-mamă). Cablurile sunt disponibile şi cu conectoarele preinstalate, dar benefiicind de un pic de «mentorizare» poţi învăţa să ţi le instalezi şi singur. (Vezi videoul Conectorul PL-259 şi instalarea lui - nota mea, YO4PX)
Alte tipuri de linii de alimentare sunt cele de tip «scăriţă», constând din două fire de sârmă paralele cu izolaţie de plastic. Aceste linii au pierderi foarte mici, însă nu sunt pe atât de convenabile în comparaţie cu cablul coaxial şi, în plus, necesită un acordor de antenă (antenna tuner, transmatch) sau un alt transformator de impedanţă, precum şi un balun pentru a face legătura dintre «scăriţă» şi coaxialul conectat la transiver.
Accesorii şi funcţiuni speciale
Acordoarele de antenă – antenna tuners – sunt cunoscute sub mai multe denumiri: unitate de acord al impedanţei (impedance matching unit), unitate de acord (tuning unit), cutie de acord (matchbox), transmatch etc. De fapt ele nu acordează antena, ci transformă orice impedanţă prezentată de sistemul de antenă la intrarea în linia de alimentare într-o valoare de 50 ohmi, pentru ca emiţătorul tău să poată livra o putere de ieşire maximă. Anumite radiouri sunt dotate cu un acordor de antenă automat (automatic antenna tuner, ATU) incorporat, însă în cazul în care aparatul tău nu îl are şi raportul de unde staţionare (standing wave ratio, SWR) al antenei tale este mult mai mare de 2:1 pe frecvenţa pe care doreşti s-o foloseşti vei avea nevoie de o unitate de acord externă, fie automatică, fie reglabilă manual. Un model calculat pentru o putere de ieşire de 300 de waţi se va putea acomoda lesne cu cei 100 de waţi ai transiverului şi încă va mai dispune de o marjă de rezervă. Transmatch-urile manuale sunt prevăzute deseori cu un SWR-metru sau un wattmetru direcţional, însă acestea pot fi cumpărate şi separat şi sunt accesorii deosebit de utile în camera radioamatorului (shack). 
Un SWR-metru poate fi întrebuinţat şi ca un instrument de testare al unui sistem de antenă sau pentru a monitoriza starea antenei. Un wattmetru direcţional măsoară puterea care circulă înainte şi înapoi în linia ta de alimentare şi poate fi calibrat pentru a măsura şi SWR-ul. Atât wattmetrul (powermeter) cât şi SWR-metrul sunt proiectate pentru a lucra fie în HF, fie în VHF şi vor oferi valori necalibrate pe alte frecvenţe. […]
Toţi producătorii oferă difuzoare separate pentru radiourile lor, care sună ceva mai bine decât difuzoarele mici incorporate în aparate. Cu toate acestea, pentru cea mai bună calitate a recepţiei semnalelor foloseşte o pereche de căşti. Una destinată ascultării de muzică va oferi o audiţie suficient de bună, însă poţi cumpăra şi căşti create special pentru comunicaţii radio. Sunt disponibile şi seturi de căşti combinate cu microfonul, care te scutesc să ţii în mână microfonul staţiei sau să vorbeşti într-un microfon de masă. În plus opţiunea VOX (voice-operated-transmit) existentă în majoritatea radiourilor te scuteşte de necesitatea de a apăsa comutatorul Push-to-Talk (PTT) ori de câte ori intri în emisie sau treci pe recepţie.
Interfeţe cu calculatorul
Ce e de făcut dacă doreşti să realizezi legături în moduri digitale folosind un calculator sau vrei doar să controlezi transiverul din tastatura calculatorului? Sunt mai multe pachete de programe disponibile, unele dintre ele chiar gratuite! Există trei tipuri de conexiune a unei staţii de radioamator la calculator prin intermediul unei interfeţe.
Primul tip este un port de control prin care un calculator poate citi, schimba şi opera multe, dacă nu chiar toate funcţiunile aparatului. Acest tip de interfaţă permite PC-ului să monitorizeze şi să înregistreze configuraţia radioului pentru logarea legăturilor şi pentru alte funcţiuni utile. Radiourile folosesc «limbajul» unui protocol de control care este diferit de la un producător la altul. Timp de mulţi ani majoritatea porturilor de control au fost un serial sau un port COM pentru a comunica cu calculatorul, însă noile modele au deseori porturi USB. (Modelele mai vechi de la ICOM folosesc o interfaţă numită CI-V.) Constructorii de calculatoare au eliminat porturile COM, dar există convertoare USB>serial port pentru a rezolva această problemă.
Categoria celui de al doilea tip cuprinde interfeţe de manipulare (keying interfaces sau voice keyers) care permit calculatorului să manipuleze radioul din tastatură pentru a transmite telegrafie sau pentru a transmite prin intrarea microfonului un fragment vocal preînregistrat. Aceste facilităţi sunt folosite deseori în timpul unor concursuri.
Al treilea tip de interfeţe înlesneşte lucrul în numeroasele moduri digitale, cum ar fi radio teletype (RTTY), PSK, MFSK, Hellschreiber, SSTV, PACTOR etc. Placa de sunet a calculatorului este conectată la intrarea de microfon şi de cască printr-o interfaţă de date care poate fi achiziţionată de la mai mulţi producători. Acest dispozitiv izolează intrarea radioului de ieşirea plăcii de sunet pentru a preveni zgomotul de reţea, refluxul de radiofrecvenţă (RF feedback) şi alte probleme. Dacă radioul tău are un port de date calculatorul poate emite şi recepţiona date direct din radio fără a folosi audio-ul spre şi dinspre placa ta de sunet. Cablurile de interfeţe sunt de regulă disponibile la producătorii interfeţelor pentru diferitele modele de aparate.
Iată paginile web ale principalilor producători de transivere de radioamator:
Kenwood http://www.kenwood.com/usa/
(Traducere, adaptare, completări şi prezentare de YO4PX pe baza aprobării lui Maty Weinberg KB1EIB, coordonator de producţie al ARRL)
Poate vreti să citiţi şi articolul
Poate vreti să citiţi şi articolul
Prima
ta portabilă (despre aparatura pentru benzile de ultrascurte)
