29 ianuarie 2010

CONFESIUNILE UNUI QRP-IST ÎNCEPĂTOR

de Roger Western, G3SXW
Traducere de Francisc Grünberg, YO4PX

Articolul a apărut iniţial în CDXC Digest, publicaţia bilunară a clubului britanic Chiltern DX Club, fiind apoi preluat în vara anului 2007 şi de FOCUS, revista trimestrială a First Class CW Operators' Club. Traducerea de faţă este publicată cu amabila aprobare a redactorului CDXC Digest Martyn Phillips, G3RFX, a redactorului FOCUS Chris Page G4BUE, precum şi cu permisiunea autorului.

Roger Western, G3SXW, reputat concursionist şi expediţionar, înscris în 1998 în CQ Contest Hall of Fame (Galeria celebrităţilor a revistei CQ Magazine), iar în 2007 în CQ DX Hall of Fame, împreună cu Nigel Cawthorne G3TXF, cu care a realizat numeroase dintre cele peste 30 de expediţii în locaţii rare pe toate meridianele globului.


În anii '70 şi '80 Hugh Cassidy WA6AUD scria schiţe în publicaţia sa săptămânală West Coast DX Bulletin despre QRP-istul care urcă dealul să înveţe de la cei bătrâni, veteranii radioamatorismului. Scrierile lui Hugh erau un adevărat izvor de înţelepciune şi de amuzament - pentru aceasta amintirea sa va dăinui îndelung. Eram obişnuiţi ca noii radioamatori să înceapă prin a fi QRP-işti, pentru a promova apoi la puteri mai mari. Dar în timp ce noi eram ocupaţi cu alte treburi, lucrurile s-au schimbat. Noii autorizaţi îşi pot permite acum o cutie neagră de 100 de waţi. Ei nu mai au nevoie să lipească socluri de lămpi, şi nici să-şi amintească de codul de culori al rezistenţelor pentru a construi un emiţător QRP.
Trecerea la 100 de waţi
Astfel s-a putut întâmpla că unii operatori, hârşiţi în folosirea unor puteri mari timp de mulţi ani, descoperă abia acum bucuriile QRP-ului. Eu sunt unul dintre ei, iată dar "confesiunile" mele.
Totul a început acum câţiva ani, când, exasperat din cauza problemelor create de un vecin deosebit de neînţelegător, am hotărât să-mi las amplificatorul Alpha depozitat în Africa de vest şi să operez de acasă numai cu 100 de waţi. Am fost stupefiat să constat cât de mică era diferenţa faţă de orice putere pe care o folosisem înainte. Doar rareori a durat puţintel mai mult până să reuşesc să mă fac auzit, şi numai în cele mai mari şi mai sălbatice pailapuri am ratat să lucrez DX-ul cel rar. În majoritatea cazurilor prin trecerea de la 400 la 100 de waţi nu s-a observat nici o diferenţă.
Apoi am avut o revelaţie: cei mai mulţi dintre DX-mani lucrează cu 100 de waţi, doar cu transiverul. Mă aşteptasem să pierd în faţa tuturor acelor "tunuri", ca să descopăr că de fapt ei nu prea îşi pornesc liniarele. Şi mai merită precizat că prin trecerea de la 100 la 400 de waţi nu se câştigă mai mult de două puncte S.
Astfel că timp de câţiva ani am operat cu 100 de waţi şi am fost destul de mulţumit. Între timp volumul şi frecvenţa urletelor cumplitului meu vecin s-au diminuat simţitor, deşi s-au mai făcut auzite la un nivel mai scăzut. O dată s-a plâns chiar că îmi aude semnalele telegrafice în unde medii, în timp ce caută posturi de radiodifuziune. După mulţi ani de luptă cu reclamaţiile sale şi ostenit de eforturile de a rezolva rând pe rând toate problemele care apăreau, am renunţat în cele din urmă să mai comunic cu el.
Trecerea la 10 waţi
Una dintre bucuriile surprinzătoare de care am avut parte atunci când am trecut la 100 de waţi a fost faptul că lucrul la staţie îmi făcea mai multă plăcere. Şi asta nu numai pentru că mă simţeam mai în largul meu în privinţa vecinului, dar fiecare legătură la distanţă mai mare îmi oferea acum mai multă satisfacţie. Obţinerea unui QSO cu un DX nu mai era o bagatelă, abilităţile de operare erau puse serios la încercare.
Aşa s-a întâmplat că după câţiva ani am decis să fac şi ultimul pas şi să reduc puterea la 10 waţi, ca un experiment. Şi, ce credeţi? … istoria s-a repetat, diferenţa a fost cu mult mai mică decât îmi închipuisem. Am constatat asta lucrând mai întâi cu un Kenwood TS-50 şi, mai recent, cu un Elecraft K2/100. Pe vremuri emiţătoarele nu puteau afişa puterea exactă de ieşire şi nu exista posibilitatea de a o reduce în mod treptat, watt cu watt. În zilele noastre operarea în regim QRP a fost mult încurajată de adăugarea acestor facilităţi în proiectarea transiverelor.
A început ca un experiment la 1 ianuarie, pentru a vedea câte ţări pot lucra în răstimp de o lună. M-am distrat atât de mult că nu am mai revenit niciodată la 100 de waţi. Am avut parte de două avantaje, ambele de zece ori mai semnificative decât cele obţinute prin trecerea de la 400 la 100 de waţi: în primul rând, vecinul a amuţit complet, aşa că acum mă pot bucura de radio fără să stau ca pe ace tot timpul; în al doilea rând am redobândit bucuria de a opera. Fiecare legătură DX aşterne un zâmbet pe faţa mea. Stresul este mult mai mic, mă simt mai relaxat, nu mai sunt participant la o cursă.
Mai multă insistenţă
Nimic din cele de mai jos nu vor constitui o noutate pentru QRP-iştii înveteraţi - îi rog deci să mă scuze că îi plictisesc cu aceste comentarii. E de la sine înţeles că durează mai mult timp până reuşesc să străpung un pailap format pe frecvenţa unei staţii DX, câteodata mult mai mult timp, iar din când în când nu reuşesc s-o fac deloc. Îmi e de mare folos faptul că m-am pensionat recent - nu mai sunt grăbit, îmi permit să stau liniştit şi să chem în pailapuri.
Iată aşadar câteva dintre motivaţiile principale pentru a lucra DX cu 10 waţi (în ordine absolut aleatorie):
1. Abilităţile şi tactica operatorului sunt solicitate până la limite: a calcula momentul cel mai propice, a găsi frecvenţa cea mai potrivită, a depista micul gol din pailap, a încerca mai târziu, când propagarea pe direcţia proprie s-a îmbunătăţit, a estima viteza de manipulare adaptată situaţiei etc.
2. A şti când merită să încerci: un JA pe 160 de metri care abia vine cu un 339 nu-mi va auzi în veci cei zece waţi ai mei, aşa că nu merită nici măcar să încerc să-l chem. Pentru a generaliza, am ajuns la concluzia că atunci când semnalul lui vine cu S5 sau mai tare şi dacă frecvenţa e curată el va fi în stare să mă audă. Există desigur şi excepţii - e posibil ca DX-ul să aibă un nivel de zgomot local ridicat.
3. Bucuria de a lucra un DX poate fi uluitoare. Recent am avut un QSO cu VK4EMM pe 40 de metri. Mi-a răspuns la prima chemare, pe o frecvenţă foarte curată şi nu s-a lăsat până nu mi-a copiat indicativul complet. Probabil că am lucrat primul meu VK pe 40 de metri cu vreo 30 de ani în urmă, dar să faci asta cu 10 waţi a fost pentru mine un eveniment. Mulţumesc, John!
4. A aştepta şi a insista să prinzi clipa de aur în care frecvenţa se întâmplă să fie liberă pentru câteva secunde, exact atunci când QSB-ul se întâmplă să aducă semnalul la maxim. Câteodată, în vreme ce chem o staţie în banda de 30 de metri mi se întâmplă să ştiu după care chemare aceasta îmi va răspunde, pentru că tăria semnalului său a crescut, iar frecvenţa a devenit deodată curată!
5. A urmări semnalările pe clusterele de DX nu este indicat; trebuie să revii la vechile metode de a găsi DX-ul tu însuţi. Repet, statutul de pensionar este de mare ajutor, căci ai timp să filezi benzile pe îndelete. Vei găsi DX-ul înainte ca acesta să fie semnalat pe claster, cu şanse mari să ai parte de o frecvenţa curată. Se prea poate să beneficiezi de ocazia unui singur apel, înainte ca pe frecvenţă să se năpustească o mulţime de solicitanţi.
6. CW Forever şi QSK-ul, care te poate ajuta enorm. A lucra QRP în SSB este o adevărată autotorturare. Cu digitalele e OK, dar vai, cât e de plictisitor!
7. A intra în anumite concursuri în categoria QRP înseamnă că poţi fi mai competitiv dacă ai o locaţie şi antene bune. Dar pentru vânătoarea de DX-uri aceasta pare să aibă cu mult mai mică importanţă decât s-ar crede. Recent, în Campionatul de club RSGB pe 80 de metri am făcut 107 legături în 90 de minute şi am înscris în log 70% din numărul de QSO-uri al staţiei câştigătoare, care a lucrat cu 100 de waţi. Nu a existat nici măcar o singură staţie care să nu-mi fi auzit chemarea cu zece waţi.
Dezavantajele?
Pentru un angajat, care îşi duce viaţa cu 100 km./oră timpul suplimentar necesar de a realiza legături în regim QRP este un dezavantaj. Dar, s-o spunem din nou, este vorba de cantitate versus calitate - o pepită de aur face mai mult decât o sută de nasturi de tablă.
Mă îngrijorez oarecum în privinţa efortului la care îi supun pe operatorii altor staţii, care sunt nevoiţi să-mi discearnă semnalele în QRM şi QSB, mai ales pe concursioniştii care participă pentru a câştiga, şi care nu-şi pot permite să mă asculte de şase ori până reuşesc să-mi ia indicativul complet. Cu toate acestea, în afara concursurilor intuiesc că mulţi DX-mani par încântaţi de provocare şi se bucură că au lucrat o staţie QRP.
Un alt dezavantaj este bineînţeles faptul că nu poţi lucra anumite staţii rare. Pentru un DX-man aflat la începutul drumului, care are de bifat o mulţime de entităţi pe mai multe benzi, acesta este un motiv suficient pentru a nu încerca lucrul în QRP. Dar eu am ajuns în faza în care rareori mi se întâmplă să mai prind câte o entitate nouă pe câte o bandă, aşa că asta nu prea mai are importanţă. În loc să-mi pierd motivaţia pentru a lucra DX şi pentru a găsi noi entităţi, am descoperit un nou domeniu pasionant, cu totul deosebit.
Balizele NCDXF
Câteva cuvinte despre sistemul de balize. Dacă veţi urmări balizele NCDXF veţi fi uimiţi ce se poate auzi. Ele transmit cu câte o antenă verticală, nedirecţională pe 14100, 18110, 21150, 24930 şi 28200 kHz din 18 locaţii din toată lumea. Fiecare transmisiune constă din indicativul staţiei urmat de o linie lungă cu 100, 10, 1 şi apoi 0,1 waţi. O secvenţă a tuturor staţiilor durează trei minute. După ce aţi cercetat o bandă aparent moartă, încercaţi să ascultaţi pe frecvenţa balizelor. S-ar putea să auziţi de pildă staţia din New York cu 100 de miliwaţi!
Asta spune totul despre QRP. Propagarea permite deseori (de cele mai multe ori?) auzirea unor semnale cu puteri mult mai mici decât suntem noi obişnuiţi să ne aşteptăm. Sloganele noastre, înscrise pe vestitele tricouri N2AA, spun că Tare e bine, şi mai tare e şi mai bine. Sau Viaţa e prea scurtă pentru QRP. Am fost îndoctrinaţi să credem că QRP-iştii sunt un fel de copilaşi inofensivi, rudele noastre sărace. Ce păcat! Benzile ar fi mult mai puţin poluate dacă cu toţii am respecta Codul de comportament potrivit căruia nu trebuie să foloseşti mai multă putere decât e necesar. (Mai multe detalii despre balize pot fi găsite în articolul  Reţeaua de balize NCDXF/IARU - nota mea, YO4PX)
Întâmplări
1. Acum câţiva ani operam cu indicativul TY5A (Benin) în banda de 15 metri în etapa de CW a concursului CQWW. Releul amplificatorului Alpha 78 a început să se lipească, aşa că în timp ce un coechipier îl repara eu am continuat să operez barefoot (în limba engleză = desculţ, dar în jargon radioamatoricesc = fără amplificator, numai cu transiverul la 100 de waţi - nota trad.). Amplificatorul a fost reparat, dar eu am uitat să-l mai comut pe poziţia "Operate". Pentru următoarele trei ore am lucrat un uriaş pailap de europeni cu 100 de waţi, şi se pare că nu am fost cu nimic dezavantajat din această cauză. Mai mult, a fost chiar un avantaj: în tot acest timp staţia-vânător a putut să asculte în voie pe banda pe care mă aflam chiar şi în timpul tranşelor mele de emisie. Dar colegii mei (mai ales americanii) par să insiste pe lucrul permanent cu maxim de putere: cu cât e mai tare semnalul, cu atât mai mare e pailapul. Numai că pailapurile masive reduc rata QSO-urilor noastre pe oră, prin urmare, conform logicii, trecerea pe barefoot ar putea chiar să îmbunătăţească rata cu pricina.
2. Până acum n-am prea avut parte de propagare pe banda de 12 metri în acest an, astfel că am fost plăcut surprins să aud baliza 4X6TU pe 24930 kHz. Venea cu S9+ cu 100 de waţi şi cu circa S4 cu 100 de miliwaţi. Am transmis CQ pe 24893 kHz timp de câteva minute cu 10 waţi, dar n-am primit nici un răspuns. Dar ce-are a face! - ştiam că banda era larg deschisă spre zona respectivă şi că semnalul meu ajungea la cei care locuiau acolo. Fie că nu ascultau, fie că nu doreau să vorbească cu mine. Sistemul de balize NCDXF a dovedit încă o dată că QRP-ul este suficient pentru a comunica cu succes.
3. Unii oameni nu prea "aud bine". Atunci când chemi cu putere redusă ajungi să identifici anumite staţii DX care nu te aud nici măcar atunci când ele vin la tine cu S9. Ca să dăm dovadă de înţelegere am putea presupune că ele au un nivel de zgomot local ridicat, dar este foarte posibil ca să fie vorba de faptul că operatorii lor nu se pricep să-i audă pe cei care cheamă cu QRP. E nevoie de niţel mai multă concentrare pentru a verifica frecvenţa ca lumea, în loc să asculţi trei milisecunde şi să-i dai drumul la un nou CQ dacă nu auzi un chemător puternic. Mai bine să nu le dăm indicativul, dar e bine să-i ştim, pentru a nu ne pierde vremea chemându-i.
4. Odată mă pregăteam să înmagazinez nişte mesaje în memoria transiverului, înainte de începerea unui concurs. În loc să apăs butonul VOX-ului pentru a nu transmite în eter am redus doar puterea la zero. Instrumentul nu indica nici un pic de output. Am înregistrat mesajul de CQ, apoi l-am ascultat. Imaginaţi-vă şocul pe care l-am avut atunci când m-am auzit chemat de un W8. Miracolul QRP-ului! Probabil că transmiteam totuşi cu câţiva miliwaţi.
5. Am făcut primele mele legături în QRP în 1963, anul în care am fost autorizat. Aveam un emiţător DC autoconstruit, un receptor BC342 şi o antenă de 39 de metri, fără transmatch. Timp de două ierni mă sculam în fiecare duminică la ora 5 dimineaţa pentru a asculta staţiile americane în 160 de metri, în testele transatlantice W1BB. M-am simţit fericit când am reuşit să identific un W2, dar bineînţeles că el nu mi-a auzit chemarea disperată. În fine, după vreo 40 de astfel de dimineţi de duminică un W1 mi-a auzit semnalele anemice şi am reuşit să înjghebăm un QSO. Timp de mai multe săptămâni am plutit parcă în al nouălea cer după acea legătură; prietenii nici nu-şi puteau imagina de ce păream atât de extaziat. Regret că acea extraordinară bucurie nu s-a mai repetat vreodată cu intensitatea de atunci. Senzaţia succesului a fost copleşitoare.
6. Am fost deosebit de impresionat de QRP şi atunci când l-am lucrat pe G4BUE la sfârşitul anilor '70 de la EP2IA (Iran). Chris venea foarte slab, ştiam că e QRP, dar nu am realizat importanţa legăturii până când nu l-am întâlnit mai târziu şi mi-a relatat toată povestea. El mă chemase îndelung cu puteri QRPPP, începând cu 10 miliwaţi. Numai atunci când s-a convins că nu-l aud (frecvenţa mea de recepţie era curată) a mărit puterea. S-a ridicat probabil deasupra nivelului meu de zgomot şi am realizat QSO-ul la 50 de miliwaţi. Îţi stă mintea în loc!
7. În 1993 lucram ca ZD9SXW (insula Tristan da Cunha) şi aveam un permanent şi masiv pailap. La un moment dat am transmis "QRT 30 de minute, cina" şi am făcut QRT. După ce am înfulecat nişte raci delicioşi cu salată m-am repezit din nou la staţie şi mi-am pus căştile. În loc să lansez imediat CQ am ascultat puţin banda. Bineînţeles că transiverul rămăsese fixat pe frecvenţa de recepţie a ultimului QSO dinainte de plecarea la masă. Banda era liniştită, cu excepţia unui singur semnal. Era Peter, G3XJS, care mă chema cu RST 539. Ştiindu-l ca un vestit QRP-ist, am redus puterea la 5 waţi şi i-am răspuns. Am completat QSO-ul fără să fie nevoie să repetăm ceva. Am sperat că el nu a chemat încontinuu în timp ce eu eram la masă - probabil că a început să cheme numai cu câteva minute înainte de revenirea mea la staţie. Acest QSO a însemnat pentru mine o lecţie extraordinară despre lucrul în QRP: îndemânare şi răbdare, îndemânare şi răbdare. Răsplata cu siguranţă nu se va lăsa aşteptată.
8. Atunci când, fiind DX, lucrez un pailap eu refuz să răspund celor care transmit indicative incomplete. Îmi amintesc că o dată am auzit un semnal slab care transmitea QRP QRP fără însă să-şi dea indicativul. L-am ignorat şi am continuat să lucrez pailapul, răspunzând celor care îşi dădeau indicativul complet. Se pare însă că persoana cu pricina era un operator experimentat, el urmărea cu multă eficienţă frecvenţele pe care ascultam, aşa că am continuat să-l aud. După vreo 30 de minute îl consideram deja ca pe un vechi prieten, era mereu la îndemână cu semnalul său de S4, alături de ceilalţi care chemau cu S9. În cele din urmă a chemat cu indicativul complet. Din nefericire a adăugat şi /QRP, şi a repetat totul de trei ori, dar de această dată nu mi-a părut rău să-mi pierd timpul aşteptându-l să-şi termine apelul. L-am lucrat şi l-am înscris în log. A priceput el oare că prima dată când şi-a transmis indicativul complet a obţinut legatura? Mă îndoiesc, dar totuşi sper. Nu toţi operatorii QRP procedează corect. Unii dintre ei consideră că puterea lor redusă le conferă drepturi de prioritate asupra altora. Adevăratul QRP-ist obţine QSO-ul fără să se sprijine pe cârja acelui /QRP. Iar cei care pretind să le înscriu /QRP pe QSL pot să-şi pună pofta în cui!
Ce urmează?
Hm... Nu sunt sigur… Presupun că următorul pas ar fi să iau treaba în serios şi să încep să număr ţările, zonele, prefixele, careurile Worked All Britain pe care le-am lucrat în QRP. Această pasiune a QRP-ului a pus stăpânire pe mine şi o savurez din plin. Nu se aseamănă cu experimentele mele în RTTY şi AMTOR, care au fost şi ele pasionante, dar nu au constituit o atracţie pe termen lung. QRP-ul e un domeniu în care merită să zăboveşti.
Dar aceasta presupune o atitudine interioară cu totul diferită, una mai ponderată şi oarecum mai sănătoasă. Aici nu există grabă. Bucuria şi satisfacţia au o altă savoare - s-ar putea să fie acea binecunoscută relaţie "calitate versus cantitate". Mai puţine QSO-uri şi mai puţine vedete în loguri, dar mult mai multă încântare, după atâţia ani de tocat QSO-uri la grămadă.
Morala - dacă există vreuna - ar fi că se găseşte întotdeauna câte-o nouă provocare, care ne aşteaptă într-un anumit moment al vieţii. Auzim din când în când poveşti de groază despre DX-mani care "au lucrat tot" şi apoi s-au lăsat de hobby. Numai eu cunosc două cazuri când astfel de radioamatori s-au apucat de pândit păsărele … ce păcat! (în engleză în original "birdwatching" = hobby constând din observarea şi studierea păsărilor în scopuri recreaţionale - nota trad.) E bine să descoperi lucruri noi, şi nu e exclus ca vreunul dintre ele să te prindă în mrejele sale şi să-ţi devină prieten pe viaţă.

                                                 *    *    *

Despre mine

Fotografia mea
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved