18 January 2010

Piratul şi QSL-managerul său
de  Paul M. Dunphy, VE1DX
Traducere de Francisc Grünberg, YO4PX

Şedeam sub soarele torid de august, aşteptând trecerea zilelor caniculare ale verii, când Piratul veni şi se aşeză alături de mine. «Ce-ai mai făcut în ultima vreme?», am întrebat, fără să fiu prea convins că doresc să primesc şi un răspuns. «Ei bine», răspunse Piratul, «n-am prea fost activ anul ăsta. Am lucrat doar câţiva dintre Merituoşi în primăvară cu indicativul A51AB.» Am văzut eu Butanul semnalat pe cluster şi mi-am închipuit că era de fapt Piratul, care se distra ca de obicei. 


«Să-ţi spun ceva», continuă Piratul, «nu încetez să mă mir … cu cât e mai rară ţara DXCC pe indicativul căreia lucrez, şi cu cât mai nefavorabilă e propagarea în direcţia aceleia, cu atât mai mari sunt pailapurile!»  A trebuit să recunosc că am observat şi eu acelaşi lucru. 
«Cu toate acestea», continuă Piratul, «am stat şi m-am gândit. M-am amuzat grozav să activez acele entităţi rare pentru DX-manii cei merituoşi, dar, cu toate că mi-a făcut plăcere, am din când în când o uşoară senzaţie de vinovăţie.» Despre asta aveam îndoieli, dar spiritul meu de contrazicere nu se trezise încă suficient, aşa că m-am mulţumit să încuviinţez. «Ştii ce am făcut? Pentru prima dată am tipărit şi QSL-uri! Zău... pentru 'activitatea' mea din Singapore! Şi am făcut rost de o căsuţă poştală pe numele unui SK şi l-am folosit ca QSL-managerul meu.» Nu prea eram convins că discuţia a luat-o pe un făgaş agreabil, aşa că mi-am afişat impenetrabila mea expresie de pocherist. «M-am dus în 20 de metri şi, cu cel mai bun accent străinesc de care eram în stare, am făcut o listă de staţii pentru 9V. Apoi am micşorat puterea şi i-am lucrat pe toţi cu indicativul meu 9V! Să-i fi auzit pe DX-mani cât erau de fericiţi … cum îşi răcneau indicativele, cum încercau să ghicească controalele, 3-3?, 4-4? ... şi cum îmi tot mulţumeau pentru ţara cea nouă! Nu m-am mai amuzat atât de când am lucrat de pe insula Petru I acum câţiva ani. Şi a mai fost şi prima mea activitate în SSB după vreo 15 ani! Mă ştii doar, eu sunt un telegrafist convins.»  
«Dar de ce QSL-uri, Piratule?», l-am întrebat. Ştiam că nu a trimis nici măcar un singur QSL în viaţa sa şi eram curios să aflu ce a provocat această schimbare. «Păi, am avut niscai remuşcări, dar mai cu seamă pentru profit! E cât se de poate de simplu. Dacă eu tot activez entităţi rare, a sosit timpul să fiu şi plătit pentru asta! Închipuieţi, băieţii ăia au început să-mi trimită câte un dolar, ba chiar doi şi trei pentru un QSL. Într-o săptămână am adunat suficient ca să-mi cumpăr un beam nou! Şi cu toţii sunt mulţumiţi, pentru că şi-au primit QSL-urile. Acum am făcut QRT, 'managerul' meu de asemenea, şi toată lumea a ieşit în câştig. A fost o idee perfectă! O staţie mi-a trimis chiar 20 de dolari pentru un QSL … şi l-a primit fără întârziere!»
Nu eram deloc impresionat şi i-am şi spus-o. «Dar cum poţi să faci aşa ceva, Piratule?», am întrebat furios, «băieţii aceia au crezut că au lucrat Singaporele, nu Bostonul! Ar trebui să-ţi fie ruşine! Aşa ceva nu e acceptabil în radioamatorism şi în lucrul DX!» Dar Piratul nici măcar n-a tresărit. «DX-manii nu ştiu asta. Nici ARRL-ul nu ştie.    QSL-ul va fi valabil pentru DXCC! M-am ales cu un beam nou, iar Merituoşii sunt la fel de Adepţi ca înainte … şi-atunci, care-i problema?» întrebă el în vreme ce-şi vedea de drum.
Am avut nevoie să cuget niţel la asta. Mi-am amintit că unul dintre QRP-iştii locali urcase dealul într-una din zile, lăudându-se cu QSL-ul său 9V. Deşi nu eram deloc de acord cu metodele Piratului, am fost nevoit să recunosc că în privinţa rezultatelor avea dreptate. M-am mai gândit şi la QRP-istul cel fericit cu QSL-ul său 9V. Mii de tunete şi trăznete! După cum spunea Albert Einstein deseori, toate lucrurile sunt relative, unele sunt chiar mai relative decât altele.» 
                                                   *   *   *

                 

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved