Un zâmbet în eter (1)
de Francisc Grünberg YO4PX
Acest articol, publicat initial pe Radioamator.ro, conţinea o serie de anecdote şi «comics»-uri (desene amuzante, insoţite eventual şi de texte) cu tematică de radioamator. Alte materiale de acest gen au apărut şi în rubrica mea «Colţul vesel». Fiind un adept al umorului de bună calitate, voi relua aici succesiv publicarea acestor materiale, în speranţa că ele vor reuşi să vă mai descreţească frunţile şi să vă risipească îngrijorările inerente vremurilor pe care le trăim.
Henri Bergson (filozof francez, 1859-1941, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1927) definea umorul ca fiind "mecanicul placat pe viu". Această definiţie inspirată sintetizează în câteva cuvinte chintesenţa aptitudinii profund şi exclusiv omeneşti cu care am fost dăruiţi, aceea de a râde, de a ne amuza, de a şti să descoperim comicul chiar şi în lucrurile "serioase". Practicând umorul, delectându-ne cu el luăm de fapt în râs obtuzitatea şi inflexibilitatea "mecanicului", care încearcă să ne limiteze, să ne prindă în chingile sale, să osifice "viul", viaţa însăşi. Depinde de noi şi de al nostru simţ al umorului dacă lăsăm "mecanicul" să triumfe sau izbutim să ne eliberăm râzând din strânsoarea lui.
Dar râsul poate fi şi o armă de temut, nu degeaba se spune că "ridicolul ucide". Ridendo castigat mores - râzând biciuieşti moravurile, ziceau latinii. Sunt convins că dictatorii se tem de bancurile pe care poporul le spune pe socoteala lor, pentru că o glumă îi coboară din înălţimea piedestalelor de semizei pe care şi le-au înălţat şi care le-au fost înălţate şi îi readuce în postura de oameni, cu toate defectele şi slăbiciunile lor. Dar în afară de râsul sarcastic există şi zâmbetul cald, râsul cel bine-voitor, care ne poate descreţi frunţile, ne poate risipi îngrijorările, ne poate alina necazurile şi supărările. Se spune că râsul e cel mai bun medicament. Marele filozof Friedrich Nietzsche denumeşte râsul "viciul olimpian". Să-l ascultăm:
"În ciuda filozofului care, fiind un englez pur-sânge, a încercat să discrediteze râsul în ochii tuturor gânditorilor - ‹‹râsul este o regretabilă infirmitate a naturii umane pe care orice gânditor trebuie să se străduiască a o depăşi›› (Hobbes) - mi-aş permite să stabilesc chiar o ierarhie a filozofilor în funcţie de rangul râsului fiecăruia - o ierarhie în care treapta supremă o ocupă cei capabili de râsetele de aur. Şi, admiţând că şi zeii filozofează - presupunere pe care mi-au întărit-o deja câteva concluzii -, pentru mine nu mai încape nici o îndoială că, filozofând, ei se pricep totodată să râdă într-un fel nou, supraomenesc - şi aceasta, pe socoteala tuturor lucrurilor serioase! Zeii sunt zeflemişti: se pare că ei nu-şi pot stăpâni râsul nici măcar în timpul acţiunilor sfinte." (Friedrich Nietzsche, "Dincolo de Bine şi de Rău", editura Humanitas 1991, 1992, 2006, 2007, Teora 1998, traducerea volumului din limba germană de YO4PX) Iar dacă Nietzsche are dreptate şi zeii din înălţimile Olimpului au într-adevăr simţul umorului, de ce nu ne-ar fi îngăduit şi nouă, bieţi muritori din valea mitologiei, să deprindem sau, mai bine-zis, să reînvăţăm râsetele de aur ale copilăriei? Pentru început să ne privim în oglindă din când în când şi să încercăm a zâmbi de noi înşine, să realizăm că nu suntem nici atotştiuitori, nici infailibili, că uneori gravitatea noastră posomorâtă este destul de respingătoare, că ne luăm câteodată mult prea în serios, că zâmbetul e pe cale să ni se transforme lesne în grimasă. Să acceptăm cu seninătate şi cu autoironia aferentă că n-am descoperit noi America, că nu suntem noi Alfa şi Omega, şi nici buricul pământului. Citind cele care vor fi publicate sub titlul «Un zâmbet în eter» sunteţi invitaţi să vă amuzaţi niţel de ciudata noastră pasiune şi de împătimiţii ei, dar totodată să şi contribuiţi cu noi materiale la aceasta secţiune, care cu ajutorul dumneavoastră s-ar putea transforma într-un adevărat izvor de bună-dispoziţie.
Materialele
de mai jos fac parte în general din folclorul radioamatoricesc. Ele circulă
prin reviste, pe saituri, pe cale orală, autorii lor sunt anonimi. În cazul
desenelor lucrurile sunt ceva mai clare, de cele mai multe ori în colţul
desenelor se poate desluşi câte un indicativ. Anumite texte au fost adaptate la
realităţile şi la limbajul din YO. Printre altele sursele textelor şi desenelor
au fost:
Pagina
de umor a lui Rodney R. Dinkins AC6V de la http://www.ac6v.com/humor.htm
Pagina
lui Greg B. Trook, N0UJR de la http://incolor.inebraska.com/n0ujr/
Pagina
lui Paul D. Tadlock, KG0ZZ de la
http://pages.prodigy.net/kg0zz/clipart/ham_art1.htm
Pagina
lui Richard Carrington G0RRZ de la
http://homepage.ntlworld.com/rkcarrington/Cartoons.htm
Pagina
Radio/Humour, Les Lampes animées a publicaţiei Revue Radio Electricité din
1923
Pagina
lui K4ADL, Andrew M. Cohn de la http://www.qsl.net/k4adl/rf.html
Bob, ziceai că fosta ta nevastă ţi-a făcut cadou centura aia de siguranţă?
Domnilor... să începem astă-seară netul nostru I.I. (Interferenţe Intenţionate) cu o rundă de fluierături anonime, urmate de un grupaj de invective şi obscenităţi în stil liber. Şi nu uitaţi ...
fără indicative!
BĂTRÂNUL DX-MAN Petele solare se înmulţiră, bătrânul DX-man nu se mai dezlipea de staţie, lucra DX zi şi noapte. Credincioasa lui soţie se sătură în cele din urmă de QRZ-ul continuu şi îşi ieşi din fire: "DX, DX, DX! Nu-ţi mai stă gândul decât la asta!" se plânse ea. "Pun prinsoare că ai uitat până şi data căsătoriei noastre!" "Cum să uit, dragă?!" răspunse DX-manul fără să se întoarcă. "A fost în 14 iunie 1958, în noaptea aceea am lucrat Sikkim şi Okino Tori-shima."
LA VÂNĂTOARE DE ... DX
- QRZ de DX2DX! - DX2DX de YO3YYL - QRZ staţia YL? - DX2DX aici YO3YYL - YO3YYL, vii tare! Dă-mi numele şi QTH-ul tău! - Sunt în Bucharest şi mă cheamă Pamela. - Foarte bine, Pamela. Hei, luna viitoare am drum la Budapest, esti domnişoară? - Nu, sunt căsătorită de 27 de ani... - 59, Pamela, QRZ de DX2DX!
Domnule Nelson, va trebui să lăsaţi niţel frecvenţa liberă, măcar în timpul acestei proceduri...
