QSL-uri istorice din România şi din alte ţări
de Anthony Quest, G4UZN
QSL-ul lui George Craiu (YO3RF) datat 1947
Nu sunt o
persoană care să acorde prea mare importanţă aspectului tehnic, posed doar o
staţie modestă. Dar operarea îmi face plăcere, mai ales vânătoarea de DX-uri.
Am fost radioamator receptor acum mulţi ani, dar ca radioamator emiţător am
fost autorizat abia în 1983.
Aproximativ acum zece ani am devenit interesat de istoria
operaţiilor radio. Nu de istoria echipamentelor, ci de personalităţi şi de
evoluţia hobby-ului în decursul anilor.
Am fost întotdeauna un pasionat colecţionar de QSL-uri, iar
acum circa zece ani am început să colecţionez cărţi de confirmare vechi – în
special cele rămase de la radioamatori decedaţi sau de la operatorii care nu
doresc să-şi mai păstreze QSL-urile primite, de asemenea prin intermediul
prietenilor mei radioamatori din întreaga lume. Nu este deloc o treabă uşoară.
Practica QSL-urilor s-a încetăţenit în S.U.A. cu începere din jurul anului 1921; momentan deţin numeroase QSL-uri dintre care
unele datează chiar din 1921! Am decis să-mi postez o parte a colecţiei pe
saitul meu, pe care figurează acum numeroase QSL-uri rare din diferite ţări,
precum şi câteva foto-galerii – fiind reprezentate aproape toate ţările deleted (eliminate de pe lista entităţilor active DXCC) precum şi multe altele.
Am găsit anumite informaţii istorice despre radioamatorismul
din România şi am postat pe
propriul meu sait o pagină cu QSL-uri YO vechi. Ele sunt pagini de istorie şi e
regretabil că de obicei ele sunt aruncate, puţini sunt cei care le
colecţionează.
Întregul conţinut al colecţiei mele postate pe sait poate fi
văzut la http://qsl-history.webs.com iar
pagina cu QSL-uri YO la http://qsl-history.webs.com/romania.htm