Managerul maltez
de Paul M. Dunphy, VE1DX
Traducere de Francisc Grünberg, YO4PX
Unul dintre QRP-iştii locali urcă acum câteva zile dealul cu paşi săltăreţi, ochii îi străluceau şi pe faţă îi flutura un zâmbet. M-am bucurat să văd una ca asta, căci prea adeseori sunt în situaţia de a-i consola pe cei dezamăgiţi sau de a asculta poveşti triste care sfidează orice explicaţii. QRP-istul mă privi şi apoi se aşeză. «S-a terminat», spuse el sigur de sine, «în sfârşit s-a terminat, putem începe adevărata vânătoare de DX-uri! Ce uşurare!» Mi-am plimbat un răstimp privirea peste sătucul din vale, gândindu-mă cam ce ar fi de făcut. Apoi am tras adânc aer în piept şi am pus inevitabila întrebare: «Ce s-a terminat?»
«Ciclul 22», răspunse QRP-istul fără ezitare. «Nu-ncape nici o îndoială. Petele solare revin, şi vor reveni şi DX-urile! Semnele se văd pretutindeni. S-a terminat cu penuria de DX-uri. Ciclul 23 a început.» M-am uitat un moment la QRP-ist şi am spus: «Cum de poţi fi atât de sigur? Fluxul n-a crescut de luni de zile. Ce te face să crezi că va începe să crească acum? S-ar putea să mai avem vreun an de aşteptat.» QRP-istul mă privi neîncrezător: «Nu erai tu cel veşnic optimist? Acum, că am dovezi că lucrurile sunt pe calea cea bună, nu mă crezi? Am stat de vorbă ieri cu QSL-managerul din Malta pe 20 de metri. Îl ştii, managerul pentru staţia din Antarctica. El m-a asigurat că situaţia se îmbunătăţeşte. Şi el se pricepe, nu glumă. Zice că numărul QSL-urilor care i-au fost solicitate în septembrie şi octombrie este cam de două ori mai mic decât al celor din iunie şi iulie.»
M-am simţit confuz de-a binelea. «Ce-are a face numărul QSL-urilor managerului maltez cu fluxul solar?» am întrebat, curios să văd cum va ieşi QRP-istul din încurcătură. «Simplu», răspunse acesta, «propagarea s-a deplasat de la nord-sud la est-vest. Acesta e un semn indubitabil că starea ionosferei s-a modificat. Iar tipul din Malta zice că el e vulpe bătrână şi că ştie totul despre propagare şi lucrul DX. El spune că de vreme ce staţia aia din Antarctica nu a fost lucrată, asta înseamnă că noul ciclu solar a început. N-ai cum să-l contrazici! Şi a mai spus că se duce în Maroc pentru următorul concurs DX, şi că e sigur că odată cu începerea noului ciclu va lua locul întâi pe Africa! Va instala o super-staţie în Rabat sau în Casablanca. Ei, ce zici de asta?»
Mii de tunete şi trăznete! Îl ştiam eu prea bine pe managerul din Malta, aveam încredere în el cam cât avea Sam Spade în autenticitatea şoimului lui Kasper Gutman. (referire la personajele romanului «Şoimul maltez» de Dashiell Hammett, care a fost şi ecranizat, cu Humphrey Bogart în rolul principal – nota trad.) Când să încerc să-i explic QRP-istului cum de vine cazul intră Louie-Pată solară şi se aşeză. M-am ridicat şi le-am adus câte-un pahar cu ceai la gheaţă. Am decis să-l las pe Louie să rezolve treaba … la urma urmei, cine ar fi putut explica mai bine teoria propagării decât Louie-Pată solară? Aşa că am aşteptat până ce QRP-istul îi depănă şi lui Louie toată povestea, însoţită iar cu toată gesticulaţia şi îngâmfarea caracteristică tinerilor atotştiuitori.
Louie îl privi pe QRP-ist cu atenţie şi apoi spuse: «Este absolut corect! Am studiat în aceste ultime luni poziţia şi comportamentul petelor solare. Tipii de la JPL din Pasadena şi savanţii de la NASA spun cu toţii acelaşi lucru. Glorioasele zile ale DX-ului se apropie. Am vrut să mai aştept cu vestea asta câteva luni, dar voi aţi aflat-o de la managerul maltez. Iar când el va porni staţia aia din Maroc, vor fi DX-uri pentru toată lumea! Fiţi pregătiţi!» QRP-istul sări în picioare şi ne aruncă un zâmbet care spunea: Eh, v-am spus eu! «DX-ul există!», strigă el în vreme ce alerga la vale, în drum spre reuniunea de club, ca să-şi împărtăşească şi acolo descoperirea.
Am mai stat alături de Louie, apoi l-am privit. Era clar că amândoi ne-am uitat prea mult la televizor nopţile şi n-am ascultat benzile suficient! Faţa lui Louie se destinse brusc într-un zâmbet larg preţ de o fracţiune de secundă. Apoi, redevenit serios, mă privi drept în ochi şi spuse: «Câteodată visele devin realitate!» Mii de tunete şi trăznete! Ce altceva am mai fi putut face? Ne-am sculat în picioare şi am ieşit în curte. «Louie, cred că acesta este începutul unei minunate prietenii», am spus, căci trebuia s-o spun.
* * * 
