Arhaic?

de Rich Moseson W2VU, editorul revistei The CQ Magazine

Traducere de Francisc Grünberg, YO4PX

De la copii poţi învăţa o mulţime de lucruri. Acum câteva zile mergeam cu maşina, eram cu fiul meu Dan (KC2OOM) şi vorbeam cu cineva pe repetor. Domnul respectiv se plângea de starea actuală a radioamatorismului, şi ajunsese la concluzia: "trebuie să recunosc cu tot regretul că, cu tehnologia asta nouă, radioamatorismul a ajuns ceva arhaic." Fără să vreau m-am lăsat atras în polemică şi am început să vorbesc despre felul în care alte lucruri considerate la un moment dat "arhaice" - cum ar fi pescuitul, navigaţia cu vele sau călăria - sunt înfloritoare. 


Dar atunci când m-am oprit ca să-mi trag răsuflarea Dan a intervenit: SDR (Software Defined Radio) este arhaic? Şi mi-am dat seama că avea perfectă dreptate şi că am căzut în capcana propriei noastre propagande negative, chiar dacă am apărat mereu continuitatea importanţei noastre, în faţa unor astfel de adversităţi.

Dar nu am fost singurul. Recent în Wall Street Journal a fost publicat un material în general pozitiv despre codul Morse şi radioamatorism, dar mesajul subliminal era că telegrafia este arhaică, e pe moarte şi mai este utilizată doar de un grup din ce în ce mai restrâns de amatori nostalgici. Cu toate acestea adevărul este altul. Codul Morse continuă să fie modalitatea de comunicare care dă rezultate atunci că nimic altceva nu mai funcţionează, singurul mod "digital" care poate fi produs şi decodat fără a fi nevoie de un terminal sau de un calculator. Pe deasupra, nu e pe moarte, cel puţin nu între radioamatori. De fapt, din momentul în care cerinţa examenului de telegrafie a fost eliminată în luna februarie 2007, toate indicaţiile arată că în benzi activitatea în telegrafie s-a intensificat semnificativ. În plus, concursurile noastre de telegrafie continuă să înregistreze o participare din ce în ce mai mare, cu un număr record de loguri prezentate an după an. Noi nu avem nevoie să justificăm continuitatea relevanţei telegrafiei în faţa afirmaţiei că este arhaică, pentru ea nu este arhaică. Acelaşi lucru este valabil şi pentru radioamatorism în general. Software Defined Radio nu este arhaic. WinDRM nu este arhaic. (Ce este WinDRM? este versiunea radioamatoricească a Digital Radio Mondiale, standardul internaţional pentru radiodifuziunea digitală pe unde scurte.) În general fonia digitală nu este arhaică, iar amatorii găsesc căi să adapteze standardele comerciale ale acesteia la necesităţile specifice ale comunicării pe benzile de amatori. Meteor scatter şi reflexia pe Lună nu sunt arhaice, şi nici cercetările făcute de radioamatori pe segmentele de joasă frecvenţă recent alocate (experimentale aici în S.U.A., libere în anumite ţări).

Dacă radioamatorismul este arhaic, de ce există o staţie de radioamator la bordul Staţiei spaţiale internaţionale şi de ce aproape toţi cosmonauţii din zilele noastre sunt sfătuiţi insistent să-şi obţină autorizaţiile de radioamator, ca parte integrantă a antrenamentului lor? Da, rolul principal al staţiei de radioamator este acela de a sprijini misiunea educaţională a NASA prin contacte ale echipei cu şcoli din toată lumea; dar ea este totodată şi un sistem de comunicare de rezervă de o importanţă crucială, care beneficiază de o reţea de operatori situaţi pe tot globul, care sunt în stare să recepţioneze şi să retransmită mesaje, care pot fi puşi la treabă instantaneu (aşa cum s-a întâmplat anul acesta în timpul unei proceduri de andocare care a deteriorat o antenă a staţiei).

Nici modurile noastre tradiţionale de unde scurte SSB şi FM pe VHF/UHF nu sunt arhaice, ele continuă să funcţioneze atunci când toate celelalte sisteme, considerate mai avansate, încetează s-o mai facă. Folosirea Echolinkului şi a IRLP-ului pentru a retransmite comunicaţii de pe repetorul local din zone calamitate spre National Hurricane Center (Centrul naţional al uraganelor) i-a ajutat pe meteorologii de acolo să poată realiza previziuni mai exacte şi să difuzeze avertizări în timp util pe baza informaţiilor sosite de pe teren. Acest sistem oferă o cale suplimentară în situaţia în care conexiunea de internet dintr-o anumită zonă reuşeşte să se menţină în funcţiune, dar staţiile de unde scurte nu sunt temporar operaţionale. Aptitudinea noastră de a transmite mesaje atunci când nimic nu mai funcţionează nu este cu siguranţă arhaică.

Una dintre problemele pe care le avem este că prea puţini dintre noi asimilează tehnologia şi echipamentele de ultimă oră. Dar să recunoaştem că aceasta nu este ceva nou. Introducerea telegrafiei sub formă de CW (continuous wave = undă continuă) a întâmpinat o aprigă rezistenţă din partea "scânteiştilor"; fonia în AM a avut de dus o adevărată bătălie cu puriştii codului Morse; fonia în SSB a fost introdusă în radioamatorism în 1950, dar încă îmi amintesc de numeroasele semnale AM din benzi şi de corul de ironii despre "caraghioasa bandă laterală" şi despre "Răţoiul Donald" la începutul anilor '70, când am intrat eu în radioamatorism. Chiar şi în zilele noastre puriştii RTTY-ului n-ar prea vrea să permită în concursuri alte moduri digitale, cum ar fi de plidă PSK-31, şi va mai dura multă vreme până când fonia digitală va fi întrebuinţată în benzile de amatori. Una peste alta, se pare că tindem să fim un grup deosebit de conservator (nu e o aluzie la politică!), care nu se adaptează rapid şi cu uşurinţă la schimbări. Pe de altă parte, noua tehnologia există, pentru cei care doresc s-o asimileze.

Iată câteva persoane care nu cred că radioamatorismul este arhaic:

Amiralul Edmund P. Giambastiani, Jr.(R), N4OC, fost vicepreşedinte şef de Stat major interarme, în interviul publicat în numărul pe octombrie 2007 al revistei CQ: "Ceea ce mi se pare important este că radioamatorismul din zilele noastre poate oferi reale cunoştinţe de bază copiilor în domeniul ştiinţei şi al tehnologiei, pe care nu le pot obţine din calculatoarele şi celularele lor... Această ţară nu a dus niciodată lipsă de inovatori, experimentatori. Unul dintre aspectele grozave ale radioamatorismului îl constituie faptul că încurajează aceste talente. Asta m-a determinat să devin radioamator."

Dr. Anthony Tether, K2TGE, director al Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) (Agenţia proiectelor de cercetări avansate în domeniul apărării), în interviul publicat în numărul pe noiembrie 2007 al revistei CQ: "Radioamatorismul este o experienţă care îţi schimbă viaţa. Prin intermediul radioamatorismului înveţi mai mult decât ai învăţa în mod normal despre o mulţime de lucruri, şi, pe deasupra, ai parte de distracţie pe cinste."

Gordon England, ex-W3AWO, secretar adjunct al Apărării, în interviul publicat în numărul pe decembrie 2007 al revistei CQ: "Cred că cea mai mare ameninţare la adresa ţării noastre ar fi să nu mai fim competitivi în domeniul ştiinţei şi tehnologiei. Avem nevoie ca tinerii să devină interesaţi de radioamatorism."

Viceamiralul Scott Redd (R), K0DQ, director al National Counterterrorism Center (Centrul naţional pentru antiterorism) în interviul publicat în numărul pe ianuarie 2008 al revistei CQ: "Cred că prin radioamatorism obţii nişte lucruri pe care nu le găseşti în alte domenii. În primul rând şi înainte de toate, spectrul RF se întrepătrunde în toate aspectele vieţii noastre, aşa că, după părerea mea, a fi familiarizat cu aşa ceva este unul dintre lucrurile pe care nu le găseşti în altă parte. În al doilea rând, este vorba de acel simţ al experimentării. Este evident un hobby pe cale de îmbătrânire, şi e mai greu să atragă tineretul, dar cred că este foarte important pentru noi să continuăm să-l promovăm ca domeniu educaţional, ca ceva care contribuie la siguranţa noastră naţională, în cel mai larg sens al cuvântului."

Radioamatorismul, arhaic? Dimpotrivă.

(Din seria de comentarii online "For What it's Worth..." a revistei The CQ Magazine)

    *   *   * 

Înapoi la pagina principală