Doi ani irosiţi şi eternizarea în funcţii
de Francisc Grünberg, YO4PX

Articolul de mai jos, publicat înaintea Adunării generale a FRR din primăvara anului 2008 sub titlul "2008 - un an de răscruce?" se dorea o contribuţie la reformarea organizaţiei. A existat în acel moment un mare orizont de aşteptare, şi cu atât mai mare a fost dezamăgirea celor care şi-au pus speranţele în rezultatele Adunării, mai ales după vizionarea filmului realizat de YO3GW.  După alegerea "noului" Consiliu de administraţie, în care 10 dintre membri sunt "foşti" şi după trecerea a doi ani, sunt nevoit să constat cu regret că absolut toate problemele menţionate în articol au rămas nesoluţionate. Astfel că articolul s-ar putea intitula acum "2010 - un an de răscruce?", fără a se opera aproape nici o modificare şi, probabil, conducând la aceleaşi rezultate - vreau să spun, la aceeaşi absenţă a oricăror rezultate, câtă vreme conducerea FRR-ului rămâne în mâna aceloraşi persoane.

Se pare că Federaţia Română de Radioamatorism este incapabilă să se reformeze sub actuala conducere, sau, mai bine zis, nu este lăsată s-o facă. Nucleul dur al Consiliului de administraţie se opune oricăror intenţii de schimbare şi manifestă o ostilitate teribilă faţă de cei care îndrăznesc să critice FRR şi să atragă atenţia celor care s-au eternizat în funcţiile sale de conducere de 5, 10, 15, chiar 20 de ani că a sosit timpul să se retragă. Singura preocupare a acestui nucleu dur este aceea de a se menţine la putere, deşi şi-a epuizat resursele de multă vreme şi îşi face treaba mai mult din inerţie - dacă şi-o face. Acum, când statul plănuieşte să închidă robinetul banilor publici de la care s-au obţinut salarii şi subvenţii, intenţia FRR-ului o constituie obţinerea de bani din partea radioamatorilor, şi pentru aceasta se recurge la o "campanie electorală" permanentizată şi la lamentaţii nesfârşite, revărsate pe toate canalele de comunicare, deşi cluburile departamentale o duc şi ele greu, şi o vor duce şi mai greu atunci când vor ajunge în subordinea primăriilor. Cât priveşte cluburile private, acestea se luptă eroic să supravieţuiască din puţinele cotizaţii ale puţinilor lor membri. Este indubitabil că pentru orice activitate este nevoie de bani. Problema care se pune este pe mâna cui ajung aceşti bani şi ce se va face cu ei. Experienţa anterioară ne arată că de 20 de ani actuala conducere nu ne-a dat socoteală în amănunt pentru sumele de bani încasate din diverse surse şi nici pentru felul în care le-a cheltuit. Conducătorii noştri nu se consideră datori să dea explicaţii, mizând pe sprijinul necondiţionat al "fanilor" lor, care nu pun întrebări stânjenitoare. Nu am nici un motiv să presupun că administraţia îşi va schimba obiceiul atunci când radioamatorii vor ajunge să plătească o cotizaţie pentru servicii încă neprecizate.

Ar fi nevoie de primenirea Consiliului de administraţie cu oameni noi, dornici să realizeze schimbarea în bine şi, mai ales, capabili s-o realizeze, dacă reclădirea din temelii a organizaţiei nu este posibilă. Este în joc viitorul radioamatorismului românesc. Supun din nou atenţiei dumneavoastră textul publicat acum doi ani, completat cu unele actualizări, laolaltă cu câteva propuneri creionate în încheierea sa. De asemenea, vă invit să citiţi şi articolul meu anterior "O scrisoare pierdută", în care  sunt descrise aspecte care se regăsesc şi în acest articol: lipsa de transparenţă, misterul administrării resurselor financiare, simulacrul alegerilor şi formalismul Adunărilor generale, dezinformarea prin omisiune şi informarea tendenţioasă, atitudinea arogantă şi autocratică, manipularea opiniei publice, concentrarea deciziilor în mâna unui număr extrem de redus de persoane aproape total izolate de comunitatea radioamatorilor, orgoliul maladiv, intoleranţa la critică, urmărirea interesului propriu în dispreţul interesului general etc. FRR este în prezent o organizaţie retrogradă, anacronică, închistată în sine, aflată într-un permanent declin, care contrastează flagrant cu populismul şi demagogia ieftină a conducerii sale.

*   *   *

Parafrazându-l pe André Malraux, care profeţea că "secolul al XXI-la va fi religios, sau nu va fi deloc", îndrăznesc să prevăd că în 2010 Federaţia Română de Radioamatorism se va reforma, sau nu va mai fi deloc. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe că radioamatorismul ar înceta să existe în România.

Avem tendinţa de a confunda radioamatorismul cu FRR-ul, să ne punem toate speranţele în această asociaţie, care nici măcar nu cuprinde totalitatea radioamatorilor YO. Dar acest lucru nu este ceva neobisnuit, în toate ţările dezvoltate există numeroşi radioamatori care nu sunt înregimentaţi în asociaţiile naţionale ale ţării lor, sau fac parte din asociaţii paralele. În SUA există 722.330 de radioamatori autorizaţi conform saitului Wikipedia, the Free Encyclopedia, bazat pe informaţiile furnizate de Federal Commission of Communications (FCC), în vreme ce David Sumner K1ZZ menţiona cifra de 151.000 de amatori membri ai ARRL în editorialul său Până acum e bine din 1 august 2007 din revista QST.

Motivaţiile celor care doresc să facă parte dintr-un club şi/sau dintr-o asociaţie naţională pot fi diverse: nevoia de a fi reprezentaţi în faţa autorităţilor locale şi a agenţiilor guvernamentale (sau în "lupta" cu acestea), participarea la programele organizate şi finanţate de asociaţie sau de membrii asociaţiei (diplome, concursuri, expediţii, activităţi Field Day, conferinţe, simpozioane, editări de literatură de specialitate, etc.), dar şi "pachetele de servicii" de care pot beneficia prin calitatea de membru, în urma achitării unei cotizaţii, începând de la primirea revistei editate de asociaţie, reprezentarea intereselor lor specifice la nivel naţional prin aleşii mandataţi pe criterii geografice, asistenţă juridică, şi nu în ultimul rând sentimentul de solidaritate şi de colegialitate pe care ţi-l poate conferi apartenenţa la o comunitate. Omul este prin natura sa un animal social, spune Aristotel.

Reformarea unei instituţii este o operaţie care se poate dovedi adeseori mai dificilă ca înfiinţarea unei instituţii noi. În cazul FRR-ului ar trebui să se examineze cu sângele rece al unui chirurg ce anume trebuie reformat, să se evalueze cât de departe poate merge operaţia fără a se pune în pericol viaţa pacientului, care sunt şansele ca operaţia să ducă la însănătoşirea acestuia, ca reforma implementată să corespundă dorinţei majorităţii membrilor asociaţiei şi, mai ales, intereselor pe termen lung ale radioamatorismului YO în general.

Nu sunt un specialist al statutelor şi al formulărilor pe care acestea trebuie să le conţină pentru a fixa în tipare juridice o activitate atât de diversă, cu atât de multe faţete cum este radioamatorismul. De aceea nu mă voi hazarda să analizez în detaliu statutul FRR şi să fac propuneri concrete de modificare a unui paragraf sau al altuia. Un coleg, de meserie jurist a examinat actualul statut şi l-a calificat ca fiind o "varză". Tind să-i dau dreptate. Dar chiar dacă nu ar fi aşa, statutul are oricum o vechime apreciabilă şi necesită un tratament de întinerire. Ni se dovedeşte zilnic că viaţa este mai complexă decât toate legile şi regulamentele, oricât ar încerca acestea s-o încremenească în tipare şi s-o legifereze irevocabil, şi că întotdeauna viaţa este cea care le obligă pe acestea din urmă să-şi revizuiască paragrafele şi să se adapteze noilor condiţii, pentru a nu ajunge anacronice şi inaplicabile. În acest domeniu nimic nu este bătut în cuie, iar cei care se mulţumesc să proclame autoritar şi atotştiutor că "astea sunt legile, trebuie să le respectăm, punct!" nu sunt adepţi ai progresului, ci ai stagnării, sau chiar ai regresului. Legile omeneşti sunt făcute de oameni pentru oameni, şi ele trebuiesc schimbate periodic, mai ales dacă la origine au fost însăilate de diletanţi şi erau de la bun început deficitare.

Aşadar, în loc de propuneri, eu aş începe cu critica. Ştiu prea bine că mulţi colegi vor sări ca arşi la auzul acestor cuvinte. Ei vor obiecta iar şi iar că nu de "cârcotaşi" avem noi nevoie, ci de oameni care vor să facă "treabă", nu de demolatori, ci de constructori. Dimpotrivă, eu cred că înainte de toate avem mare nevoie de o analiză fără menajamente, pentru a şti cu exactitate ce anume ar trebui cizelat, adaptat, înlocuit, reparat, sau, printr-o măsură radicală, reconstruit din temelii. După aceea, dar numai după aceea, în deplină cunoştinţă de cauză s-ar putea trece şi la "treabă". Iar dacă cuvântul "critică" zgârie auzul celor mai sensibili, l-am putea înlocui cu "examinarea obiectivă a situaţiei", sau cu "identificarea aspectelor anacronice", "evaluarea deficienţelor, în vederea corecţiilor necesare" etc.

Ce nu-mi place, printre altele, la Federaţia Română de Radioamatorism actuală? (cu precizarea că mă refer exclusiv la felul în care este administrată organizaţia de la centru, şi nu la cluburile care o compun.)

În primul rând nu-mi place lipsa de transparenţă. Îmi aduc aminte că la începutul anilor '90 citeam revista editată de FRR, ascultam şi QTC-ul şi mă uimea faptul că despre şedinţele Biroului federal, actualul Consiliu de administraţie, nu se sufla o vorbă. Se anunţa cel mult că s-au desfăşurat la o anumită dată, dar ordinea de zi, discuţiile care au avut loc, deciziile care au fost luate rămâneau un mister pentru marea masă a radioamatorilor. I-am scris atunci Secretarului general şi am cerut ca ordinea de zi a acestor întruniri de taină să fie adusă la cunoştinţa publicului. Au trecut de atunci vreo 15 ani, dar nu constat o reală îmbunătăţire, şi mi se pare inadmisibil ca o organizaţie a cărei conducere este aleasă să ne reprezinte interesele nu consideră necesar să ne şi informeze in detaliu asupra tuturor dezbaterilor din cadrul şedinţelor CA şi a acţiunilor pe care le-a întreprins sau intenţionează să le întreprindă pentru noi şi în numele nostru. S-a ajuns până într-acolo că FRR refuză să divulge felul în care membrii CA au votat într-o chestiune sau alta, pretextând ridicol că "nimeni nu poate fi condamnat pentru opinia sa", deşi radioamatorii au tot dreptul să fie informaţi cu privire la atitudinea adoptată de aleşii lor într-o chestiune sau alta, de exemplu într-un anumit litigiu, în vederea unei eventuale realegeri a acestora la următorul scrutin, dacă prin votul lor şi-au demonstrat spiritul de dreptate de care sunt animaţi. O perioadă, după publicarea acestui articol în 2008, am mai fost onoraţi cu câte-un proces-verbal extrem de succint şi incomplet al şedinţelor CA - acum ultima relatare a celor discutate într-o şedinţă datează din 3 aprilie 2009! De un an nu ştim ce se discută despre noi în CA decât din relatările confuze şi laconice din QTC-uri. Poate susţine cineva că un astfel de comportament denotă respect faţă de cei pe care acest CA are pretenţia că îi reprezintă?

O flagrantă lipsă de transparenţă a fost demonstrată şi în chestiunea subiectelor de examinare puse la dispoziţia ANCOM de către FRR. În aer plutesc o mulţime de întrebări, la care e greu sau aproape imposibil de primit răspunsuri clare. Am aflat în cele din urmă cine le-a formulat, în ce scop, cum au ajuns să devină ele subiecte de examinare şi proclamate apoi chiar "armonizate cu recomandările CEPT", dar încă nu ştim cine i-a mandatat pe cei care au oferit aceste subiecte ANCOM-ului, dacă i-a mandatat cineva. Neprimind un răspuns la această întrebare simplă putem presupune că nu i-a mandatat nimeni. Cred că într-o chestiune atât de importantă cum este stabilirea subiectelor de examinare pe mulţi ani de acum înainte - şi care va trebui categoric renegociată - ar fi fost necesară consultarea tuturor şefilor de cluburi, sau chiar o dezbatere publică urmată de o consultare publică a tuturor radioamatorilor. Şi secretomania îşi spune în continuare cuvântul, se stabilesc măsuri, se desemnează corectori şi selectori de subiecte pe criterii necunoscute, se "colaborează" cu comisiile de examinare, se apelează la bunăvoinţa şi indulgenţa lor, se duc tratative, dar totul se petrece deasupra capetelor noastre, sau mai bine zis dedesubt, în adâncuri, cu alte cuvinte pe ascuns. Câteva persoane, puţine la număr, decid asupra prezentului şi viitorului radioamatorismului YO.

Nu-mi place că FRR nu ne prezintă periodic situaţia sa financiară. Sunt membru cotizant al unor cluburi străine, am fost şi membru RSGB (printr-un simplu abonament la revista radioamatorilor britanici Radio Communications). Toate organizaţiile care îşi respectă membrii prezintă în publicaţiile lor la încheierea anului fiscal o detailată dare de seamă a încasărilor (cu menţionarea surselor), a cheltuielilor (cu menţionarea destinaţiilor acestora) şi a fondurilor rămase disponibile pentru anul care urmează. Verificarea financiar-contabilă este executată la centimă de un auditor independent, care examinează registrele şi pe baza lor prezintă un audit care este dat publicităţii, pentru informarea membrilor cotizanţi: iată, aşa am gospodărit noi banii dumneavoastră, judecaţi dacă i-am drămuit bine, iar dacă ajungeţi la concluzia că am fost corecţi şi i-am cheltuit cu înţelepciune acordaţi-ne încrederea dumneavoastră în continuare. Este un lucru absolut firesc. Timp de 18 ani nu am văzut nicăieri rezultatul unui asemenea audit al finanţelor FRR. Sursele financiare ale FRR sunt diverse (bani de la minister, bani din cotizaţii, bani din abonamente, bani încasaţi ca taxă IARU, bani din cota de 2% viraţi cu ocazia declaraţiilor pe venitul global , sponsorizări, donaţii, etc.), cheltuielile de asemenea (salarii, chirie sau impozit, telefon, internet, energie electrică, cheltuieli de tipar, cheltuieli poştale, cheltuieli de protocol, marile cheltuieli de călătorie ale Secretarului general pentru deplasarea la mai toate manifestările şi întrunirile din ţară pe bani publici sau pe banii cluburilor organizatoare etc.). FRR nu a considerat vreodată că ar fi cazul să prezinte public o situaţie a manierei în care administrează banii radioamatorilor, dar şi bani de la bugetul statului, ci se limitează în loc de aceasta la o nesfârşită şi emoţionantă lamentaţie. Fac din nou referire în această privinţă la articolul meu "O scrisoare pierdută?".

Nu-mi place sistemul de alegeri. Din cauza faptului că FRR este o asociaţie de cluburi şi nu de persoane individuale, ca în toate ţările cu un număr important de radioamatori (ştiu, Legea sportului, ministerul care dă bani, statutul care nu permite, etc. etc.), noi suntem reprezentaţi în Adunările generale de şefii de cluburi. Că e vorba de un club de apartament, existent doar pe hârtie, cu 10 membri şi fără nici o activitate, sau un club cu 100 de membri şi cu o activitate trepidantă, votul celor doi şefi ai acestor cluburi este egal ca valoare în sistemul actual, ceea ce duce la vicierea gravă a rezultatelor alegerilor. În cazul unei organizări pe criterii geografice (pe judeţe, pe districte sau pe regiuni istorice), valoarea voturilor ar fi aproximativ egală şi proporţională cu numărul membrilor reprezentaţi, reflectând mult mai fidel voinţa acestora. Ar mai fi mult de discutat şi despre modalitatea desemnării candidaţilor, anunţaţi opiniei publice doar cu 5 zile înaintea Adunării generale (!!!) şi selectarea acestora, în opinia mea, pe criteriul fidelităţii faţă de secretarul general şi nucleul dur eternizat în funcţii.

Nu-mi place că FRR nu are un birou de QSL-uri bidirecţional. Suntem se pare singura ţară europeană cu mii de radioamatori care îşi mai primesc QSL-urile expediate din străinătate (dacă le primesc) prin sistemul medieval al cărăuşiei. Ei nu-şi pot expedia propriile cărţi de confirmare "via the bureau", pentru că acest birou nu funcţionează. În loc de binecunoscutul şablon "my QSL is 100% sure via bureau" s-ar cuveni să le spunem cinstit corespondenţilor noştri pe calea undelor: "vă rog nu-mi trimiteţi QSL, nu am posibilitatea de a vă răspunde", desigur cu excepţia cazului în care ne-am decide să băgăm adânc mâna în buzunar şi prin expedieri directe să fim propriul nostru birou de QSL-uri. Astfel a ajuns un QSL YO o raritate, iar prestigiul nostru are mult de suferit. Se ştie în străinătate că nu prea are rost să trimiţi QSL-uri direct în România pentru că există toate şansele ca ele să nu ajungă la destinatar, sau ca destinatarul să nu răspundă pe aceeaşi cale, dar nici prin birou, pentru că din partea biroului de QSL YO nu vin QSL-uri, şi asta nu de ieri, de azi, ci de vreo 25 de ani... ARRL are o listă de ţări pentru care, din diferite motive, nu primeşte QSL-uri spre expediere. Unul dintre aceste motive este că în ţările respective nu există birou de QSL pe adresa căruia să se poată expedia cărţile de confirmare ale membrilor ARRL. Adresă mai avem, dar nu m-ar mira deloc ca într-o bună zi, în urma reclamaţiilor radioamatorilor americani, România să se vadă înscrisă pe lista respectivă din cauză că traficul de QSL-uri cu YO este unidirecţional.

Nu-mi place că FRR nu are un serviciu de Relaţii cu publicul, şi nu mă gândesc neapărat la un birou luxos şi la o secretară fandosită care vorbeşte la telefon în limba romgleză, ci la mult mai modesta pretenţie de a putea comunica eficient cu cineva, desemnat special în acest scop, într-o problemă radioamatoricească oarecare. Te adresezi FRR-ului pe cale oficială, în scris, şi nu primeşti nici un răspuns. Te adresezi FRR-ului în public, pe un sait, pui o întrebare, ceri o lămurire, protestezi faţă de o nedreptate sau chiar ilegalitate, aştepţi un semn de viaţă: se aşterne o tăcere asurzitoare, care îţi dă impresia că vorbeşti de unul singur (nici nu ar fi de mirare, după atâţia ani de încercări eşuate de a comunica eficient cu FRR-ul), mai ales atunci când subiectul adus pe tapet este inconvenabil destinatarului. Doar o dată pe săptămână poate fi auzit FRR-ul, la QTC, dar te poţi consola totuşi că în pofida impresiei că FRR-ul s-a desfiinţat, aceasta este totuşi în viaţă, deşi se manifestă mai mult unidirecţional, aidoma biroului său de QSL-uri, adică îi merge emisia, dar nu are receptor, sau îl ţine închis. Niciodată nu e timp de prea multe vorbe, de analizat o problemă, de discutat o situaţie, totul se "rezolvă" într-o agitaţie frenetică, pe genunchi, pe colţul mesei, la telefon, din goana trenului şi a condeiului, şi de aceea cam toate discuţiile rămân în ceaţă sau, în cel mai bun caz, în coadă de peşte, dar fără nici un rezultat.

Nu-mi place activitatea Consiliului de administraţie al FRR. Parcurg iar şi iar lista membrilor Consiliului de administraţie şi nu mă pot împiedica să mă întreb de fiecare dată: oare care au fost resorturile interioare care l-au determinat pe X sau Y să candideze pentru funcţia în care a fost ales? A prezentat el înainte de alegeri un proiect sau măcar o schiţă de proiect pe care îşi propunea şi ne propunea să-l realizeze în cei patru ani ai mandatului său? A avut măcar un asemenea proiect în minte, sau demersul său a fost motivat doar de orgoliu, ca să nu spun de interese personale? Fapt este că nimeni nu l-a obligat să ocupe o funcţie - remunerată sau neremunerată, nu are nici o importanţă -, şi înainte de a candida ar fi trebuit poate să realizeze sau să i se atragă atenţia că o funcţie nu reprezintă nicidecum recompensarea unor eventuale merite, ci o răspundere, o obligaţie, o datorie faţă de cei care l-au propulsat în acel fotoliu şi aşteaptă ceva din partea sa. Măcar o dată pe an aceste persoane ar fi trebuit să prezinte un raport al realizărilor şi nerealizărilor - presupunând că realizările ar fi figurat într-un proiect detailat, punctual, cu termene de execuţie precise, prezentat anterior instalării în funcţie. Nu am auzit de existenţa unor astfel de rapoarte de activitate. Dar în 4-8-12 ani (!!!) ce a realizat oare X şi Y? Cui a folosit prezenţa sa fizică în Consiliul de administraţie, sau pe lista acestuia?

Este foarte adevărat că orice voluntariat te epuizează şi, oricât de mult ai dori să mai fii util comunităţii, mai devreme sau mai târziu ajungi în punctul în care trebuie să te retragi, să laşi locul altuia, mai tânăr, mai eficient, mai proaspăt la minte, mai bogat în idei novatoare. Nu este nici o nenorocire, şi nici motiv de ruşine. Titularul unei funcţii anunţă că doreşte să se retragă înainte de încheierea mandatului (poate chiar din motive personale), îşi exprimă gratitudinea pentru ajutorul care i-a fost acordat de comunitate în îndeplinirea proiectelor sale, i se mulţumeşte şi lui pentru eforturi şi se organizează alegeri pentru ocuparea locului rămas vacant. Nici nu e necesară prezenţa fizică a alegătorilor, totul se poate rezolva cu mijloacele tehnice de comunicare moderne de care dispunem. O funcţie ar trebui să poată fi ocupată şi interimar pe bază de ofertă, până la alegerile următoare. La urma urmei este un muncă benevolă, la care te înhami pentru că doreşti să te faci util şi crezi că o poţi duce la bun sfârşit. Nu am auzit de o asemenea întâmplare, care în alte părţi e absolut firească şi la ordinea zilei. La noi cine a fost ales se eternizează în funcţie, pe decenii dacă se poate. Nu am auzit nici de demisia de onoare a vreunuia dintre membrii CA. Eşti vrednic sau nu, ai greşit sau nu ai greşit, ai obosit sau nu, ţi-ai depăşit atribuţiile sau nici nu ţi le-ai îndeplinit - ei şi? care-i problema?! Rămâi acolo, lipit de scaun, pentru că nimeni nu-ţi cere socoteală, iar dacă totuşi ţi se cere te faci pur şi simplu că n-ai auzit. Este interesant de remarcat că misterul îndeletnicirilor câte-unui ales în decursul unui an - şi cu atât mai mult în mulţi ani de mandat - este însoţit de o alergie acută la orice pretenţie de raportare anuală a performanţelor sale. Orice critică, cât de delicată, este taxată imediat de susţinătorii respectivului deţinător de funcţie drept "aruncare cu noroi", "aruncare cu pietre" "jigniri", "cârcoteli", "frustrări". Celor care îndrăznesc să exprime o nemulţumire sau o dezamăgire li se atrage atenţia de corul adulatorilor că "critică de pe margine" în loc să pună osul la treabă şi li se cere imperativ şi vehement să prezinte comunităţii ce au făcut ei, comparativ cu alesul - deşi alesul a fost cel care a candidat, el a fost cel care s-a angajat, el a fost cel care a promis ceva, şi nu cei care au acceptat tacit alegerea sa prin votul delegaţilor la Adunarea generală. Astfel ne tăiem singuri craca de sub picioare şi, dintr-un ataşament iraţional - sau cât se poate de interesat - faţă de o persoană sau alta, ne anihilăm orice şansă de a progresa. Eu cred că omul ales într-o funcţie sau angajatul FRR plătit din bani publici nu trebuie nici iubit, nici adorat excesiv, pentru că ajunge la concluzia că e unic şi de neînlocuit, chiar dacă nu face mare lucru. De aici şi până la cultul personalităţii de tristă amintire nu e decât un pas. Funcţionarul trebuie respectat şi lăudat cu măsură dacă îşi face treaba, iar dacă se constată că nu se ridică la înălţimea aşteptărilor şi nici nu se mai poate spera că îşi va îmbunătăţi performanţa trebuie invitat politicos să lase locul altuia mai vrednic. Mai important decât orgoliul său şi devotamentul conjunctural al susţinătorilor săi este interesul nostru general.

Nu-mi place relaţia FRR-ului cu ANCOM-ul. Pretutindeni în lume există relaţii mai mult sau mai puţin amiabile, dar necesare cu agenţiile guvernamentale care eliberează autorizaţii. Calitatea acestor relaţii depinde în bună măsură de autoritatea, prestanţa şi profesionalismul reprezentanţilor radioamatorilor, care în cazuri fericite reuşesc să obţină, chiar să impună condiţii cât mai favorabile autorizării, promovării şi activităţii celor pe care îi reprezintă. Sunt şi cazuri în care relaţiile ajung să fie mai încordate. Recent ARRL, asociaţia radioamatorilor americani, a dat în judecată Comisia federală pentru comunicaţii, omologul ANCOM-ului nostru. Motivul: ARRL-ul consideră că FCC nu a luat suficiente măsuri de precauţie împotriva introducerii pe scară largă a sistemelor broadband over powerline (BPL), pe care le consideră ca fiind o ameninţare teribilă pentru puritatea spectrului de frecvenţe alocate radioamatorilor. ARRL-ul şi-a asumat aşadar apărarea intereselor radioamatorilor, cu riscul de a "supăra" agenţia emitentă a autorizaţiilor. Numai că acolo nu se supără nimeni, şi chiar dacă s-ar supăra îi trece, iar aceasta nu are vreun efect asupra radioamatorilor înşişi. FCC-ul este obligat să elibereze autorizaţii pe baza rezultatelor examenelor organizate şi desfăşurate de examinatori voluntari autorizaţi, din rândul radioamatorilor (volunteer examiner coordinators, VEC).

În plus, radioamatorii din ţările civilizate nu se dau în lături să sară în ajutorul comunităţilor lovite de calamităţi naturale, şi obţin prin eforturile lor recunoştinţa societăţii. Cunoaşteţi sloganul: când nimic altceva nu mai funcţionează, radioamatorismul rămâne operaţional... Nu cred că se poate afirma că am excelat în acest domeniu, deşi, din nenorocire, calamităţile naturale nu ne-au ocolit ţara... De aceea, relaţia noastră cu ANCOM este una de subordonare, deşi ar trebui să fie o relaţie amiabilă, dar de egalitate, între cetăţeni plătitori de taxe şi impozite şi funcţionarii publici, deci bugetari plătiţi din banul public, cu care FRR ar trebui să negocieze cu fermitate şi de pe poziţii de egalitate toate aspectele activităţii noastre.

Iar pentru a încheia şi a da un răspuns celor care au parcurs acest pomelnic de nemulţumiri, nici pe departe complet, al bolilor grave de care suferă FRR, şi care sunt deja nerăbdători să-mi adreseze reproşul binecunoscut că mă limitez la a critica, dar nu vin cu propuneri "constructive", iată, vin şi spun:

Pentru însănătoşirea FRR cred că ar fi nevoie de o reformă radicală, de o reconstruire din temelii a întregii organizaţii. Reforma ar trebui să aibă ca efect despărţirea (amiabilă) de Agenţia pentru Tineret şi Sport, care dealtfel dă semne din ce în ce mai evidente că şi ea doreşte să se despartă de noi, şi asta cât mai curând posibil. Titluri de excelenţă ar putea acorda şi noua asociaţie naţională, care pot deveni la fel de prestigioase ca cele care se pot obţine (cu mare greutate) din partea agenţiei. Punând în balanţă avantajele şi dezavantajele parteneriatului cu agenţia am ajuns la concluzia că acele avantaje tind să devină cu trecerea timpului dezavantaje din ce în ce mai păgubitoare radioamatorismului YO. De acest lucru şi-au dat seama toate organizaţiile de radioamatori ale ţărilor foste comuniste.

Dat fiind că timpul rămas până la Adunarea generală este prea scurt şi o eventuală "rescriere" a statutului a fost mereu promisă şi niciodată realizată, cred că prima măsură imperios necesară pe care ar trebui s-o voteze Adunarea generală ar fi înfiinţarea unui Comitet de iniţiativă pentru reformarea asociaţiei naţionale a radioamatorilor din România. Noul FRR ar trebui să reunească şi persoane individuale, nu numai cluburi, deci nu ar mai fi o "federaţie" în sensul pe care îl acordă Legea sportului acestei noţiuni. În timpul perioadei de tranziţie în care FRR ar mai funcţiona sub actuala denumire pe baza mandatului restrâns (nu mai mult de un an) acordat de Adunarea generală, Comitetul de iniţiativă ar urma să studieze în amănunt statutele, forma de organizare şi funcţionarea asociaţiilor similare din alte ţări, să aleagă reprezentanţi din teritoriu cu ajutorul cărora să realizeze un compendiu de propuneri concrete, pe care să le analizeze, să le cristalizeze într-un nou statut şi un proiect de reformă, să le prezinte spre consultare publică (referendum!) tuturor radioamatorilor din România, iar în urma introducerii amendamentelor propuse să iniţieze procedurile juridice necesare înregistrării noii organizaţii şi funcţionării acesteia pe baze legale. Pentru acest lucru s-ar impune evident demisia în bloc a Consiliului de administraţie ales pe termen limitat şi reînfiinţarea juridică a organizaţiei sub noi auspicii. La noile alegeri, la care ar participa reprezentanţi aleşi pe criterii geografice în urma unor alegeri locale, s-ar desemna un nou for de conducere, căruia i-ar reveni sarcina extrem de laborioasă şi de neinvidiat a regândirii întregii activităţi şi a implementării reformelor necesare.

Vi se par acestea acţiuni dureroase şi dificile? Şi mie mi se par la fel, dar cred că altă cale nu există. Orice despărţire de trecut, cu bunele şi relele sale, este dificilă. Partir c'est mourir un peu, spune francezul. Într-un FRR reformat ar trebui să muncim cu toţii mai mult pentru asociaţia noastră naţională şi pentru clubul din care facem parte, să atragem fiecare dintre noi potenţiali radioamatori, să-i instruim, să ne oferim serviciile administraţiilor şi comunităţilor noastre locale, direcţiilor pentru situaţii de urgenţă, să organizăm conferinţe de popularizare şi activităţi demonstrative în şcoli, facultăţi, expoziţii, în presă, la radio şi la TV, să gândim şi să lucrăm mai mult în interesul obştei, fără a mai aştepta ca "şefii" să gândească şi să lucreze pentru noi, şi, din păcate, să şi plătim mai mult - dacă dorim un FRR nou, modern, eficient, receptiv la nevoile radioamatorilor YO, care să ne slujească cu adevărat interesele.

Se vor găsi oare radioamatori tineri şi energici, dispuşi să se dedice realizării unei reforme de profunzime? Nu ştiu. Dar radioamatorii YO, doresc ei oare realizarea unei astfel de reforme? Nu ştiu, dar cred că e cazul să fie întrebaţi.

*   *   *

Înapoi la pagina principală