Cu bicicleta in jurul lumii
Videoul de 5:13 minute rezumă povestea unei peregrinări prin mai multe ţări, continente şi culturi, îmbogăţită prin adevăratul spirit radioamatoricesc.
Thomas Andersen OZ1AA a plecat din Copenhaga în octombrie 2010 fără să ştie exact la ce se poate aştepta. După mai mult de 20000 de kilometri parcurşi în decursul celor trei ani de la plecare el a constatat că în orice situaţie poţi găsi un radioamator gata să-ţi dea o mână de ajutor.
Imaginile îl înfăţişează pe Thomas în compania unor amatori din Polonia, în Turcia unde a fost cooptat în echipa care a operat de pe insula Sivriada cu indicativul TC033TAI, în Siria unde a vizitat staţia superb echipată a asociaţiei naţionale dar unde, spre dezamăgirea sa, nu a fost lăsat să opereze, în India în compania lui VU2PAI care l-a prezentat altor amatori indieni, trecerea prin Myanmar (Birmania) de unde din nou nu a putut opera, apoi în Malayezia unde amatorii locali i-au făcut o primire care i-a depăşit toate aşteptările. A urmat Indonezia, Australia unde l-a cunoscut în Darwin pe VK8NSB, participarea în CQWW CW 2012 de la staţia lui VK8GM din Alice Springs, întoarcerea sa la Sidney. După trecerea prin Noua Zeelandă Thomas ia avionul spre Argentina unde este primit de echipa LT1F, înainte de a porni spre Ushuaia, localitatea «de la capătul lumii» situată în sudul extrem al continentului sud-american.

Bilanţul călătoriei întreprinse timp de 1205 zile este de 21724 de kilometri parcurşi în trecerea prin 14 zone CQ şi 23 de entităţi DXCC. Şi peregrinarea va continua, Thomas plănuieşte să ajungă în Canada trecând prin alte 12 ţări ale Americii de sud, centrale şi de nord, un parcurs estimat la alţi 20000 de kilometri. În încheierea videoului datat în El Calafate, Argentina, ianuarie 2014 Thomas adresează calde mulţumiri tuturor radioamatorilor care l-au ajutat să realizeze această călătorie şi au demonstrat că spiritul radioamatoricesc nu a dispărut.
Pe pagina sa de internet intitulată Cycling the Globe, A Cycling Expedition Around The World pot fi găsite scurte relatări ale experienţelor sale, frumoase fotografii ale locurilor vizitate şi numeroase videouri.
(Surse: YouTube, saitul lui OZ1AA, QRZ.com)
(Surse: YouTube, saitul lui OZ1AA, QRZ.com)
Am
trimis linkul acestui articol lui Thomas OZ1AA şi am primit răspunsul său
expediat din El Calafate, Argentina:
«Hi
Francisc,
Oh
looking really great, thanks for the nice article! I had a wonderful time
cycling through Romania, really good memories from your country.
73,
Thomas
OZ1AA»
(Salut,
Francisc,
Arată
excelent, mulţumesc pentru frumosul articol! Am petrecut momente plăcute
trecând cu bicicleta prin România, am păstrat amintiri plăcute despre ţara ta.
73,
Thomas OZ1AA)
* * *