Trimite-ţi numele pe asteroidul Bennu!
NASA invită publicul din întreaga lume să-şi trimită numele într-o misiune spaţială. Numele vor fi incluse pe un microcip plasat la bordul unui vehicul spaţial care va fi lansat în 2016 spre asteroidul Bennu. Cipul «Mesajul către Bennu» va călători spre asteroid la bordul vehiculului OSIRIS-REx (prescurtare de la Origins-Spectral Interpretation Resource Identification Security Regolith Explorer).
NASA invită publicul din întreaga lume să-şi trimită numele într-o misiune spaţială. Numele vor fi incluse pe un microcip plasat la bordul unui vehicul spaţial care va fi lansat în 2016 spre asteroidul Bennu. Cipul «Mesajul către Bennu» va călători spre asteroid la bordul vehiculului OSIRIS-REx (prescurtare de la Origins-Spectral Interpretation Resource Identification Security Regolith Explorer).
Misiunea robotică va petrece peste doi ani pe suprafaţa asteroidului lat de 500 de metri. Vehiculul va colecta mostre de pe suprafaţa lui Bennu şi le va trimite îndărăt pe Terra într-o capsulă.
«Suntem emoţionaţi la gândul că vom putem împărtăşi aventura OSIRIS-REx cu dumneavoastră pe drumul spre şi dinspre Bennu. Pentru oameni este o ocazie minunată de a se implica din vreme în misiune şi de a ni se alătura pe măsură ce pregătim lansarea», a spus Dante Lauretta, cercetător principal al misiunii OSIRIS-REx de la Universitatea Arizona din Tucson.
Cei doritori să participe la acţiunea «Messages to Bennu!» trebuie să-şi trimită numele online nu mai târziu până la 30 septembrie la http://planetary.org/bennu
După completarea formularului şi afişarea pe ecran a mesajului de confirmare expeditorii vor putea să descarce şi să tipărească o diplomă electronică prin care se certifică participarea lor în misiunea OSIRIS-REx. (Clic pe HERE din comanda Download and Print Your PDF Certificate HERE)
«Veţi fi parte a explorării de către omenire a sistemului solar – nu-i aşa că e minunat?!», spune Bill Nye, director executiv al The Planetary Society, organizaţia care colectează şi prelucrează datele primite.
Participanţii care «urmăresc» (follow) sau cărora «le place» (like) misiunea pe Facebook vor primi informaţii actualizate privind poziţia numelui lor în spaţiu începând din momentul lansării şi până la revenirea mostrelor de pe asteroid pe Pământ în 2023.
Scopul misiunii OSIRIS-REx este aflarea unor răspunsuri la întrebări privind compoziţia sistemului solar timpuriu, sursa materialelor organice şi a apei care au făcut posibilă apariţia vieţii pe Terra şi previziuni mai exacte ale orbitelor asteroizilor care reprezintă o potenţială ameninţare prin coliziunea lor cu planeta noastră. Se vor colecta cel puţin 60 de grame de materie de pe suprafaţa lui Bennu. Din momentul în care capsula cu mostrele va fi direcţionată spre Pământ vehiculul spaţial va fi plasat pe o orbită de lungă durată în jurul Soarelui, împreună cu microcipul purtând toate numele pământenilor care au solicitat acest lucru.
«Unii dintre cei care şi-au trimis numele pe Bennu ar putea face parte într-o bună zi din echipa care analizează mostrele de pe Bennu peste 10 ani!», spune Jason Dworkin, om de ştiinţă de la Centrul spaţial Goddard al agenţiei NASA din Greenbelt, MD.
Misiunea va ajuta agenţia în încercarea sa de a identifica corpurilor cereşti periculoase aflate în apropierea Terrei, precum şi pe acelea care ar putea constitui destinaţii pentru viitoare misiuni de explorare. Initiativa însumează cele mai importante eforturi ale NASA în domeniul ştiinţei, tehnologiei şi explorării umane pentru realizarea scopului declarat al preşedintelui Obama de a trimite oameni pe un asteroid în jurul anului 2025.
Centrul spaţial Goddard va asigura administrarea misiunii, ingineria sistemelor şi măsurile de siguranţă ale acestora, iar Lockheed Martin Space Systems va construi vehiculul spaţial. OSIRIS-REx este a treia misiune a programului New Frontiers a NASA.
Pentru informaţii suplimentare despre misiunea OSIRIS-REx vizitaţi această adresă.
(Sursă: NASA)
Alte articole similare:
Trimite-ţi indicativul pe Marte (aprilie 2011)