14 January 2010

Un zâmbet în eter (2)
Bătrânul Megawatt
Doi amatori stau de vorbă:
- Ştii ce am auzit? Că bătrânul Megawatt se lasă de radioamatorism.
- Păi, a mai spus el asta de nenumărate ori...
- Aşa e, dar de data asta o spune Centrul de control.


Ei bine, totul a început în copilărie ... Am simţit că am dificultăţi de comunicare cu oamenii...



Pe malul mării
Un radioamator lucrează în consursul Field Day, singur, pe o plajă pustie. El face o scurtă pauză pentru a se mai relaxa, plimbându-se pe mal, când zăreşte o sticlă aproape complet îngropată în nisip. O dezgroapă şi o deschide. Din sticlă apare un duh. «Oh, Stăpâne, îţi mulţumesc că m-ai eliberat!» spune duhul recunoscător. «Îţi voi îndeplini drept răsplată orişice dorinţă ai avea.» Radioamatorul stă şi se tot gândeşte ce să ceară şi, în cele din urmă spune: «OK, ştiu ce-mi doresc mai mult şi mai mult. Locuiesc într-o zonă unde nu sunt lăsat să mă desfăşor. Aş vrea să-mi ridic un pilon de 100 de metri, cu tot felul de antene pe el, în ciuda interdicţiei Asociaţiei de proprietari.» Duhul cade pe gânduri, dar apoi zice: «Oh, Stăpâne! Dorinţa ta e din cale-afară de greu de îndeplinit. Aceste asociaţii de proprietari sunt puternice, iar administratorii lor, vai, sunt şi mai puternici! Ei sunt chiar mai puternici decât mine, Stăpâne! Ruga-te-aş, cere-mi orice altceva, şi îţi voi face pe plac.» Radioamatorul îi răspunde: «Bine, iată ce-ţi cer în schimb», şi îl conduce pe duh în cortul în care îşi ţine logul. «Vezi aceste QSO-uri cu staţii DX? Aş vrea să mi se confirme măcar unele dintre ele prin biroul de QSL-uri. Duhul se uită lung în log, apoi spune: «Ziceai de pilonul de 100 de metri. Cum îl vrei, galvanizat sau din oţel inox?
Îmi pare rău pentru QRM-ul local, m-am împiedicat ... Cum ziceam, numele meu este Bob, bravo-oscar-bravo ...

Idilă pe acoperiş
Două antene s-au întâlnit pe acoperiş, s-au plăcut şi s-au căsătorit. Ceremonia nu a fost din cale-afară de pompoasă, în schimb recepţia care i-a urmat a fost excelentă. Dat fiind că se acordau perfect, antenele au generat în curând şi câteva armonice, pe care le-au educat ca pe nişte adevăraţi dipoli. Dar de îndată ce au crescut niţel armonicele s-au transformat în elemente parazitare. Pe deasupra, Ea lucra pe mai multe benzi, iar El simţea că i se cam blochează rotorul, aşa că în cele din urmă s-au despărţit şi şi-au văzut fiecare de direcţia lui de radiaţie.


Piratul
Un pirat intră într-un magazin şi îi spune vânzătorului că ar vrea să cumpere noul tip de transiver expus în vitrină. "Îmi pare rău, domnule, nu vindem piraţilor", îi răspunde vânzătorul. Piratul pleacă, se duce acasă, îşi pune o perucă neagră şi ochelari de soare, se întoarce la magazin şi îi spune vânzătorului că ar vrea să cumpere noul tip de transiver expus în vitrină. Vânzătorul îi răspunde: "Îmi pare rău, domnule, nu vindem piraţilor". "Dar de unde ştiţi că eu sunt un pirat?". Vânzătorul: "Pentru că acela nu e transiver, ci un cuptor cu microunde."

About Me

My photo
Constanţa, Constanta, Romania

ARHIVA ARTICOLELOR

free counters Stats Copyright©Francisc Grünberg. Toate drepturile rezervate. All rights reserved